← România

HOTĂRÂRE nr. 241 din 4 martie 2003

HOTĂRÂRE nr. 241 din 4 martie 2003 pentru aprobarea Listei societăţilor comerciale aflate în portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului, care beneficiază de prevederile art. 14 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 13 martie 2003 În temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 14 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă Lista societăţilor comerciale aflate în portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, care beneficiază de prevederile art. 14 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat. Articolul 2 Furnizorii de utilităţi ale căror creanţe înregistrate până la data de 30 noiembrie 2002 se convertesc în acţiuni potrivit art. 14 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 sunt unităţile aflate în subordinea Ministerului Industriei şi Resurselor, autorităţilor publice locale, precum şi a altor instituţii publice, care livreaza societăţilor comerciale cuprinse în anexa energie electrica, energie termica, gaze naturale, abur şi alte utilităţi. Articolul 3

(1)Creanţele care se convertesc în acţiuni potrivit art. 14 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 sunt stabilite de o comisie formată din câte un reprezentant al instituţiei publice implicate în privatizare, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Industriei şi Resurselor, autorităţii publice locale sau al altei instituţii publice în subordinea căreia se afla furnizorul de utilităţi, precum şi un reprezentant al furnizorului de utilităţi. ...
(2)Comisia constituită potrivit alin.
(1)are obligaţia sa stabilească întinderea creanţelor care se convertesc în acţiuni, în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. ... Articolul 4 Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 1.528/2002 pentru aprobarea Listei societăţilor comerciale prevăzute în programul de privatizare din portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului, care beneficiază de facilităţile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie
  1. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului, Ovidiu Tiberiu Musetescu p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat Bucureşti, 4 martie
  2. Nr.
  3. Anexă LISTA societăţilor comerciale aflate în portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului, care beneficiază de prevederile art. 14 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat -------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.