← România

LEGE Nr. 36 din 9 iunie 1994

LEGE Nr. 36 din 9 iunie 1994 bugetului de stat pe anul 1994 Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 148 din 10 iunie 1994 Parlamentul României adopta prezenta lege. Articolul 1 Bugetul de stat cuprinde resu

rsele financiare mobilizate la dispoziţia statului şi repartizate, în principal, pentru realizarea acţiunilor social-culturale, instructiv-educative, asigurarea apărării tarii, ordinii publice şi infaptuirii justiţiei, autoritatea publică, finanţarea unor investiţii şi protecţiei şi refacerii mediului înconjurător, asigurarea măsurilor de protecţie socială aprobate pentru populaţie, realizarea programelor de cercetare, îndeosebi fundamentală. Bugetul de stat pe anul 1994 se stabileşte la venituri în suma de 9.870,1 miliarde lei, iar la cheltuieli în suma de 11.748,5 miliarde lei, cu un deficit de 1.878,4 miliarde lei. Sinteza bugetului de stat, la venituri, pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli pe acţiuni, pe anul 1994, se prezintă în anexa nr. 1. Sinteza cheltuielilor bugetului de stat pe anul 1994, cu detalierea pe articole de cheltuieli, se prezintă în anexa nr. 2, iar bugetele ordonatorilor principali de credite sunt prevăzute în anexa nr. 3. Articolul 2 Veniturile bugetului de stat se constituie din venituri curente în suma de 9.864,6 miliarde lei şi venituri din capital în suma de 5,5 miliarde lei. În cadrul veniturilor curente, veniturile fiscale sunt în suma de 9.650,4 miliarde lei, din care 4.606,1 miliarde lei reprezintă impozitele directe şi 5.044,3 miliarde lei impozitele indirecte. Impozitele directe se constituie, în principal, din impozitul pe profit în suma de 2.071,0 miliarde lei şi din impozitul pe salarii în suma de 2.476,0 miliarde lei. În cadrul impozitelor indirecte, taxa pe valoarea adăugată, accizele, impozitul pe circulaţia mărfurilor şi impozitul pe ţiţeiul din producţia interna şi gazele naturale se stabilesc în suma de 4.332,3 miliarde lei, iar taxele vamale în suma de 646,1 miliarde lei. Veniturile nefiscale se stabilesc în suma de 214,2 miliarde lei şi provin, în principal, din vărsăminte din profitul net al Băncii Naţionale a României în suma de 87,9 miliarde lei şi al regiilor autonome în suma de 28,0 miliarde lei, vărsăminte de la instituţiile publice în suma de 53,5 miliarde lei şi diverse venituri în suma de 44,8 miliarde lei. Veniturile din capital se constituie din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice în suma de 2,5 miliarde lei şi din valorificarea stocurilor de la rezerva de stat în suma de 3,0 miliarde lei. Articolul 3 Impozitele, taxele şi alte venituri, precum şi actele normative care le reglementează, în baza cărora se fac încasări în anul 1994 la bugetul de stat şi la bugetele locale, după caz, sunt prevăzute în anexa nr. 4. Articolul 4 Încasarea impozitelor, a taxelor şi a celorlalte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale pe anul 1994 se efectuează în conformitate cu prevederile din actele normative care au ca obiect de reglementare aceste resurse financiare, precum şi potrivit dispoziţiilor prezentei legi. Sumele datorate de populaţie în baza prevederilor care reglementează impozitele şi taxele locale, precum şi primele de asigurare prin efectul legii de răspundere civilă auto de la populaţie, scadente în prima jumătate a anului 1994 şi neplătite în această perioadă, se vor incasa până la 31 iulie 1994 fără majorări de întârziere. Articolul 5 În structura economică, cheltuielile bugetului de stat pe anul 1994 se prezintă astfel: Cheltuielile prevăzute în bugetul de stat pe anul 1994 reprezintă limite maxime, care nu pot fi depăşite, iar modificarea lor se va face în condiţiile legii. Angajarea şi efectuarea de cheltuieli se fac numai cu respectarea prevederilor legale şi în cadrul limitelor aprobate. Guvernul va prezenta Parlamentului, până la 15 iunie 1994, proiectul de lege privind o noua ierarhizare a salarizarii personalului din sectorul bugetar. Noul sistem de salarizare urmează a intră în vigoare de la 1 octombrie 1994. Pe aceasta baza se vor majoră salariile cadrelor didactice, în medie cu 30%, începând cu 1 septembrie 1994. Acoperirea financiară a influentelor pentru anul 1994 se vor realiza din profitul net al Băncii Naţionale a României, rezultat din activitatea pe anul curent. Articolul 6 Cheltuielile pentru acţiunile social-culturale, care se finanţează de la bugetul de stat, se stabilesc în suma de 3.254,5 miliarde lei, din care: 1.835,3 miliarde lei reprezintă cheltuieli de personal, 415,5 miliarde lei pentru materiale şi servicii, 836,4 miliarde lei pentru alocaţii în completarea veniturilor proprii ale instituţiilor şi transferuri, 142,0 miliarde lei pentru cheltuieli de capital şi 25,3 miliarde lei pentru rambursări de credite externe şi plati de dobinzi şi comisioane aferente acestora. Articolul 7 Cheltuielile pentru învăţământ finanţate de la bugetul de stat sunt în suma de 1.383,2 miliarde lei, din care: 1.033,9 miliarde lei reprezintă cheltuieli de personal, 234,1 miliarde lei cheltuieli materiale şi servicii, 53,7 miliarde lei subvenţii şi transferuri, 61,4 miliarde lei cheltuieli de capital şi 0,1 miliarde lei plati de dobinzi şi comisioane aferente creditelor externe. Economiile realizate în anul 1994 prin punerea în aplicare a programului de reforma în domeniul învăţământului se vor utiliza, cu aprobarea Guvernului, pentru majorarea salariilor cadrelor didactice şi pentru dotarea unităţilor de învăţământ. Articolul 8 Cheltuielile pentru sănătate finanţate de la bugetul de stat sunt în suma de 1.019,9 miliarde lei, din care: 793,1 miliarde lei reprezintă cheltuieli de personal, 133,0 miliarde lei cheltuieli materiale şi servicii, 68,5 miliarde lei cheltuieli de capital şi 25,3 miliarde lei pentru rambursări de credite externe şi plati de dobinzi şi comisioane aferente acestora. Economiile realizate în anul 1994 prin punerea în aplicare a programului de reforma în domeniul sănătăţii se vor utiliza, cu aprobarea Guvernului, pentru majorarea salariilor personalului medical şi pentru dotarea unităţilor sanitare. Articolul 9 Cheltuielile pentru cultura şi arta finanţate de la bugetul de stat sunt în suma de 97,5 miliarde lei. Articolul 10 Cheltuielile pentru activitatea sportiva şi de tineret finanţate de la bugetul de stat sunt în suma de 33,2 miliarde lei. Articolul 11 Cheltuielile pentru gospodăria comunală şi locuinţe se stabilesc în suma de 149,3 miliarde lei. Articolul 12 Cheltuielile pentru apărarea tarii se stabilesc în suma de 1.260,3 miliarde lei. Articolul 13 Cheltuielile pentru ordinea publică se stabilesc în suma de 711,5 miliarde lei. Articolul 14 Cheltuielile pentru Serviciul Roman de Informaţii se stabilesc în suma de 83,3 miliarde lei. Articolul 15 Veniturile nete în lei şi în valută încasate de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Serviciul Roman de Informaţii din valorificarea în ţara şi/sau la export a unor bunuri aflate în dotare, precum şi din diferite prestaţii efectuate de instituţiile respective, vor fi reţinute integral de către acestea pentru finanţarea cheltuielilor materiale şi de capital. Din sumele în lei şi în valută încasate, potrivit legii, din amenzi şi confiscari de sume de către personalul unităţilor de poliţie, pompieri şi jandarmi, o cota de 15% se va retine de Ministerul de Interne pentru a fi folosită la finanţarea cheltuielilor de capital. Guvernul va stabili modul de constituire şi de utilizare a sumelor încasate şi va informa, semestrial, comisiile permanente de resort ale Parlamentului în legătură cu destinaţia sumelor încasate şi cheltuite în condiţiile alin. 1 şi 2. Articolul 16 Cheltuielile pentru autorităţile publice se stabilesc în suma de 594,5 miliarde lei. Din totalul acestor cheltuieli se stabilesc: 12,4 miliarde lei pentru Senat, 50,0 miliarde lei pentru Camera Deputaţilor, 6,0 miliarde lei pentru Preşedinţia României, 142,5 miliarde lei pentru autoritatea judecătorească, 23,4 miliarde lei pentru Curtea de Conturi, 0,8 miliarde lei pentru Curtea Constituţională. Cheltuielile pentru organele autorităţii executive se prevăd în suma de 359,4 miliarde lei, din care 18,6 miliarde lei pentru Guvern şi 340,8 miliarde lei pentru ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Articolul 17 Cheltuielile din bugetul de stat pentru domeniul economic se stabilesc în suma de 3.763,1 miliarde lei, din care: 160,4 miliarde lei cheltuieli de personal, 172,5 miliarde lei pentru materiale şi servicii, 2.402,2 miliarde lei pentru subvenţii şi transferuri, 924,9 miliarde lei pentru cheltuieli de capital, 93,7 miliarde lei împrumuturi de acordat pentru realizarea unor operaţiuni de cooperare economică internationala şi 9,4 miliarde lei plati de dobinzi şi comisioane aferente creditelor externe. Cheltuielile bugetului de stat pentru acţiunile economice cuprind:

  1. a)1.216,2 miliarde lei pentru agricultura, silvicultura, ape şi mediul înconjurător, irigaţii, desecări şi combaterea eroziunii solului, susţinerea programelor privind combaterea poluarii mediului, cheltuieli de capital; în acesta suma se aloca 800,4 miliarde lei pentru aplicarea Legii nr. 83/1993 privind sprijinul acordat de stat producătorilor agricoli. ... În baza programelor de restructurare întocmite de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei pentru sectoarele porcin şi avicol, Banca Naţionala a României va disponibiliza din profitul net pe trimestrul I/1994 suma de 50 miliarde lei şi Fondul Proprietăţii de Stat suma de 10 miliarde lei pentru capitalizarea acestor sectoare;
  2. b)1.095,4 miliarde lei pentru subvenţii pe produse din sectorul extractiv, precum şi cheltuieli de capital. ... Se aprobă ca, în anul 1994, economiile de subvenţii pentru produse din sectorul extractiv, obţinute de regiile autonome, să fie utilizate de acestea, prin virari de credite bugetare pentru finanţarea cheltuielilor de capital, în vederea menţinerii şi dezvoltării capacităţilor de producţie, pe baza propunerilor fundamentate prezentate de Ministerul Industriilor, cu avizul Ministerului Finanţelor. Totodată, s-a prevăzut suma de 96,0 miliarde lei pentru plata la intern a contravalorii livrărilor de echipamente şi prestări de servicii pentru Centrala Termoelectrica Pucheng - China, reprezentind ratele scadente în anul 1994 la creditul fără dobinda acordat României de către Republica Populara Chineza în anul 1970;
  3. c)631,0 miliarde lei pentru transferuri privind activităţi în domeniul drumurilor şi podurilor, infrastructurii căilor ferate, administrării aeroporturilor, navigaţiei, subvenţii pentru transportul în comun cu metroul, precum şi cheltuieli de capital în transporturi şi comunicaţii; ...
  4. d)200,6 miliarde lei pentru constituirea stocurilor la rezerva de stat şi de mobilizare; ...
  5. e)48,3 miliarde lei pentru susţinerea unor programe prioritare de cercetare ştiinţifică fundamentală şi 74,3 miliarde lei pentru cercetări privind prospectiunile şi lucrările geologice de interes naţional pentru descoperiri de zăcăminte noi. ... În cadrul limitei de 74,3 miliarde lei, prevăzută pentru cercetări privind prospectiunile şi lucrările geologice de interes naţional pentru descoperiri de zăcăminte noi, suma de 50,0 miliarde lei se va avansa de la bugetul de stat şi se va recupera din bugetul Fondului special pentru cercetare-dezvoltare. Ministerul Finanţelor va urmări punerea în aplicare a măsurii prevăzute la alineatul precedent şi va aproba ca suma de 50,0 miliarde lei să fie virata la cheltuielile de capital, destinate reconstituirii stocurilor de rezerva de stat şi de mobilizare la un total de maximum 250,6 miliarde lei. Articolul 18 În cadrul cheltuielilor bugetului de stat s-a prevăzut suma de 151,6 miliarde lei, reprezentind alocaţii din bugetele unor ministere pentru completarea veniturilor proprii ale instituţiilor publice subordonate, la care finanţarea cheltuielilor de funcţionare şi investiţii se asigura, potrivit legii, din venituri extrabugetare şi din alocaţii acordate de la buget. Veniturile proprii, alocaţiile din bugetele ministerelor şi cheltuielile acestor instituţii publice sunt prevăzute în anexa la bugetul fiecărui minister. Articolul 19 Cheltuielile pentru datoria publică se stabilesc în suma de 1.040,3 miliarde lei, din care 983,0 miliarde lei dobinzi la datoria publică interna, 13,6 miliarde lei dobinzi aferente datoriei publice externe care, potrivit reglementărilor legale, se plătesc de la bugetul de stat şi 43,7 miliarde lei cheltuieli ocazionate de emisiunea şi plasarea titlurilor de stat şi de riscul garanţiilor acordate de stat în condiţiile legii. Articolul 20 Pentru anul 1994, cheltuielile destinate stimulării producţiei de export şi a exportului se stabilesc în suma de 75,0 miliarde lei, din care:
  6. a)65,0 miliarde lei destinate stabilizarii ratei dobinzii la creditele pe termen scurt şi mediu acordate de Banca de Export-Import a României - S.A şi de băncile comerciale în anii 1993 şi 1994 pentru producţia de export şi pentru exportul de maşini, utilaje, instalaţii complexe şi executarea de obiective în străinătate, precum şi pentru alte exporturi creditate pe termen scurt potrivit prevederilor legale; ...
  7. b)10,0 miliarde lei cheltuieli pentru asigurarea, în numele şi în contul statului, a creditelor de export acordate în anul 1994. ... Eliberarea sumelor prevăzute în bugetul de stat pentru stimularea producţiei de export şi a exportului se face de către Ministerul Finanţelor pe măsura solicitărilor, conform reglementărilor în vigoare. Articolul 21 La partea de cheltuieli a bugetului de stat sunt prevăzute: fondul de intervenţie în suma de 6,0 miliarde lei, care se utilizează, pe bază de hotărâri ale Guvernului, pentru înlăturarea efectelor unor calamitati naturale, fondul de rezerva la dispoziţia Guvernului, în suma de 20,6 miliarde lei, care se foloseşte pentru finanţarea unor acţiuni şi sarcini noi intervenite în cursul anului, potrivit legii. Articolul 22 Pentru asigurarea fondurilor necesare finalizarii activităţii de înfiinţare şi dotare cu armament şi muniţii a Corpului gardienilor publici, în condiţiile art. 23 din Legea nr. 26/1993 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Corpului gardienilor publici, se înscrie în cheltuielile bugetului de stat pe anul 1994 fondul de înfiinţare a Corpului gardienilor publici, în suma de 14,0 miliarde lei. Acordarea sumelor din fondul de înfiinţare a Corpului gardienilor publici se va efectua la solicitarea consiliilor judeţene şi a Consiliului Local al Municipiului Bucureşti. Articolul 23 În vederea încadrării în limita aprobată pentru deficitul bugetului de stat, creditele bugetare ale ordonatorilor principali de credite prevăzute pe anul 1994 se blocheaza în proporţie de 10% din prevederile anuale. Aceste fonduri pot fi deblocate începând cu luna august 1994, cu aprobarea primului-ministru, în funcţie de gradul de realizare a veniturilor bugetului de stat şi pe baza cererilor justificate ale ordonatorilor principali de credite, cu avizul Ministerului Finanţelor. Sunt exceptate de la prevederile alineatului precedent următoarele cheltuieli: alocaţiile de stat şi alte ajutoare pentru copii, pensiile, ajutoarele şi indemnizaţiile acordate potrivit legii, dobinzile aferente datoriei publice, fondurile de rezerva prevăzute în bugetul de stat, sumele destinate promovării şi sprijinirii exportului, cheltuielile de capital, precum şi transferurile de la bugetul de stat la bugetele locale pentru cheltuieli de capital. Articolul 24 În anul 1994, din impozitul pe salarii se vor stabili şi incasa la bugetele locale sume defalcate din acest venit cuvenit bugetului de stat, reprezentind 502,6 miliarde lei, repartizate pe judeţe, municipiul Bucureşti şi sectorul agricol Ilfov, potrivit anexei nr. 5. Încasările din avansuri şi din rate scadente pentru locuintele construite din fondurile statului şi vîndute persoanelor fizice, care la data vinzarii-cumpărării aveau calitatea de chiriaş, se vărsa integral la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe raza cărora se afla locuintele respective şi vor fi utilizate pentru construirea de locuinţe. În anul 1994 se acordă transferuri din bugetul de stat la bugetele locale în suma de 776,0 miliarde lei, potrivit anexei nr. 6. În cadrul acestor transferuri totale, pentru anul 1994 se stabilesc transferuri cu afectatie specială, după cum urmează: - pentru asigurarea protecţiei sociale vizind energia termica livrata populaţiei de la alţi producători decît Regia Autonomă de Electricitate "Renel" la tarife superioare celui unic practicat de aceasta regie, aprobate potrivit dispoziţiilor legale, precum şi pentru asigurarea functionalitatii serviciilor de transport urban în comun, de călători, potrivit dispoziţiilor legale şi care pot fi acoperite în completare şi din venituri proprii şi sume defalcate din impozitul pe salarii; - pentru cheltuieli de capital la obiective şi lucrări de investiţii noi sau în continuare, de natura celor prevăzute în anexa nr. 7, integral sau în completarea surselor proprii, a altor fonduri legal constituite pentru finanţarea unor astfel de investiţii şi a alocaţiilor aprobate cu aceasta destinaţie prin bugetele locale. Fondurile alocate instituţiilor publice de cultura şi arta de importanţa judeteana şi ale municipiului Bucureşti vor fi preluate de Ministerul Culturii - în calitate de ordonator principal de credite - şi gestionate prin inspectoratele judeţene pentru cultura şi al municipiului Bucureşti - ca ordonatori secundari de credite. Categoriile de venituri şi cheltuieli aferente bugetului local avute în vedere la stabilirea sumelor defalcate din impozitul pe salarii şi a transferurilor din bugetul de stat pe anul 1994 sunt cuprinse în anexa nr. 8. Articolul 25 Cheltuielile materiale şi cele privind prestările de servicii, cu excepţia medicamentelor şi a materialelor sanitare aferente unităţilor sanitare, precum şi cheltuielile totale pentru asistenţa socială, ale căror limite minime pe acţiuni sunt redate în anexa nr. 9, se vor asigura, pentru instituţiile respective, din bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia se afla instituţia respectiva. Categoriile de instituţii publice şi de acţiuni din domeniile sănătăţii şi asistenţei sociale, ale căror cheltuieli se vor asigura din bugetele locale în condiţiile alineatului precedent, sunt redate în anexa nr. 10. Veniturile realizate de instituţiile de sănătate şi de asistenţa socială, prevăzute în anexa nr. 10, rămân la dispoziţia instituţiilor publice respective ca mijloace extrabugetare pentru acoperirea unor cheltuieli materiale şi prestări de servicii ale acestora, urmînd a fi încasate, administrate şi contabilizate de instituţiile în cauza, potrivit normelor pentru finanţele publice. Articolul 26 Sumele defalcate din impozitul pe salarii şi transferurile din bugetul de stat la bugetele locale, stabilite şi aprobate potrivit anexei nr. 5 şi anexei nr. 6 la prezenta lege, se repartizează pe comune, oraşe, municipii, sectoare ale municipiului Bucureşti, judeţe, municipiul Bucureşti şi sectorul agricol Ilfov, pentru bugetele proprii ale acestora, de către consiliul judeţean, Consiliul Local al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Sectorului Agricol Ilfov, după caz, cu avizul direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, pe baza bugetului fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, întocmite în condiţii de autonomie, în cadrul sumelor aprobate pe total judeţ, municipiul Bucureşti şi sectorul agricol Ilfov. Articolul 27 Guvernul, prin Ministerul Finanţelor, este autorizat sa contracteze, în condiţiile Legii nr. 91/1993 privind datoria publică, împrumuturi pentru finanţarea deficitului bugetului de stat pe anul 1994 în suma de 1.878,4 miliarde lei, precum şi pentru refinantarea datoriei publice interne ale carei rate sunt scadente în anul 1994, în suma de 489,0 miliarde lei. Articolul 28 La propunerea justificată a ordonatorilor principali de credite, în funcţie de derularea procesului investitional şi de evoluţia preţurilor, se autorizeaza Guvernul, prin Ministerul Finanţelor, sa aprobe modificări valorice între obiectivele de investiţii înscrise în listele de investiţii aprobate ca anexe la bugetele ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu excepţia majorării poziţiei de "dotări independente", cu încadrarea în volumul cheltuielilor de capital aprobate la capitolul respectiv. Modificarea, în condiţiile alineatului precedent, a listelor de investiţii anexe la bugetele locale se aproba de autorităţile publice locale cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor. Articolul 29 Veniturile şi cheltuielile bugetului Fondului special pentru cercetare-dezvoltare, constituit în baza Legii nr. 67/1993 privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru cercetare-dezvoltare, se stabilesc potrivit anexei nr. 11. În anul 1994, contribuţia agenţilor economici la Fondului special pentru cercetare-dezvoltare, constituit în condiţiile legii nr. 67/1993 privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru cercetare-dezvoltare, se stabileşte la 1% asupra încasărilor aferente veniturilor proprii realizate. Din resursele Fondului special pentru cercetare-dezvoltare se va asigura şi rambursarea plasamentului efectuat din resursele trezoreriei statului la acest fond în anul 1993, precum şi plata dobinzilor aferente. Articolul 30 Până la aprobarea legii învăţământului, o parte din cheltuielile necesare funcţionarii şi dezvoltării unor activităţi de învăţământ şi cultura, pentru elevi şi studenţi, se finanţează din veniturile proprii realizate, în condiţiile prevederilor legale, de către instituţii de învăţământ, constituindu-se Fondul special pentru învăţământ, care, în anul 1994, se stabileşte, la venituri şi la cheltuieli, potrivit anexei nr. 12. Articolul 31 Veniturile şi cheltuielile bugetului Fondului special pentru sănătate pe anul 1994, constituit în baza Legii nr. 114/1992, se stabilesc potrivit anexei nr. 13. Articolul 32 Veniturile şi cheltuielile bugetului Fondului de risc şi accident pentru protecţia specială a persoanelor handicapate, pe anul 1994, stabilite în baza Legii nr. 53/1992 privind protecţia specială a persoanelor handicapate, sunt prevăzute în anexa nr. 14. Articolul 33 Veniturile şi cheltuielile bugetului Fondului special pentru dezvoltarea şi modernizarea punctelor de control pentru trecerea frontierei, precum şi a celorlalte unităţi vamale, pe anul 1994, stabilite în baza Legii nr. 8/1994 privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea şi modernizarea punctelor de control pentru trecerea frontierei, precum şi a celorlalte unităţi vamale, sunt prevăzute în anexa nr. 15. Articolul 34 Veniturile şi cheltuielile bugetului Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic pe anul 1994 se stabilesc în suma de 288,6 miliarde lei, potrivit anexei nr. 16. Veniturile Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic se constituie din taxele de dezvoltare cuprinse, potrivit dispoziţiilor legale, în tarifele stabilite pentru energia electrica şi energia termica livrate de Regia Autonomă de Electricitate "Renel" consumatorilor din economie. Din Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic se asigura finanţarea investiţiilor din acest sistem. Gestionarea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic se face, în condiţiile Legii nr. 10/1991 privind finanţele publice, de către Ministerul Industriilor. Articolul 35 Veniturile şi cheltuielile bugetului Fondului special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice pe anul 1994, constituit în baza Legii nr. 13/1994 privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice, sunt prevăzute în anexa nr. 17. Sumele încasate din aplicarea cotei de 5% asupra încasărilor realizate din vânzările în numerar prin staţiile de distribuţie a benzinei şi motorinei în condiţiile art. 31 din Legea nr. 21/1993 privind bugetul de stat pe anul 1993, pe perioada 1 ianuarie - 18 martie 1994, sunt şi rămân valabil încasate, iar staţiile de distribuţie care nu au plătit aceste sume sunt obligate sa o facă, potrivit legii. Aceste sume vor fi folosite pentru finanţarea lucrărilor la autostrada Bucureşti - Constanta. Articolul 36 Soldul Fondului special pentru agricultura, constituit potrivit art. 33 din Legea nr. 21/1993 privind bugetul de stat pe anul 1993, rămas neutilizat la 31 decembrie 1993, în suma de 23 miliarde lei, precum şi sumele ce se vor incasa în cursul anului 1994 din restantele anului 1993 la acest fond se vor utiliza de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în anul 1994 pentru finanţarea cheltuielilor de natura celor prevăzute să se efectueze în anul 1993, precum şi a unor cheltuieli pentru: acoperirea unor sume fixe la seminţe, achiziţionarea de utilaje şi aparatura pentru reproductia şi selecţia animalelor, controlul calităţii seminţelor şi a materialului săditor, pentru prognoza în cadrul protecţiei şi carantinei fitosanitare. Articolul 37 Veniturile şi cheltuielile bugetului Fondului special pentru protejarea asiguraţilor se stabilesc în suma de 400,0 milioane lei, potrivit anexei nr. 18. Veniturile Fondului special pentru protejarea asiguraţilor se constituie prin aplicarea unei cote de 0,5% asupra volumului de prime brute încasate din activitatea de asigurare, cu excepţia celor de viaţa, de către societăţile de asigurare. Din Fondul special pentru protejarea asiguraţilor se asigura plata despăgubirilor datorate în caz de faliment al societăţilor de asigurare, conform normelor emise de Ministerul Finanţelor pentru utilizarea acestui fond. Gestionarea Fondului special pentru protejarea asiguraţilor se face de către Ministerul Finanţelor prin Oficiul de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare, iar eventualele disponibilitati rămase nefolosite la finele anului se repartizează în anul următor cu aceeaşi destinaţie. Articolul 38 Regiile autonome şi societăţile comerciale pot efectua, anual, în limita unei cote de până la 1,5% aplicată asupra fondului de salarii realizat anual, cheltuieli, care sunt deductibile la calculul profitului impozabil, pentru funcţionarea corespunzătoare a unor activităţi sau unităţi aflate în administrarea acestora potrivit legii, şi anume: grădiniţe, crese, dispensare, cabinete medicale, muzee, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamilisti, precum şi pentru şcolile pe care regiile autonome şi societăţile comerciale le au sub patronaj. În limita cotei prevăzute la alineatul precedent, unităţile menţionate pot aloca sume şi pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile ocazionate de procurarea unor daruri pentru copiii salariaţilor, acoperirea parţială a costului transportului la şi de la locul de muncă al salariaţilor, suportarea parţială a costului biletelor de tratament sau de odihnă pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai acestora, inclusiv a transportului dus şi întors, acordarea de ajutoare unor salariaţi care au suferit pierderi însemnate în gospodăriile proprii datorită calamităţilor naturale, precum şi pentru acoperirea unei părţi din cheltuieli în cazul unor boli grave sau incurabile. Articolul 39 Agenţii economici plătitori de impozit pe profit pot efectua cheltuieli de protocol, reclama şi publicitate, deductibile din profitul impozabil, în limita unei cote de 3% aplicată asupra diferenţei rezultate între totalul veniturilor încasate şi cheltuielile aferente activităţii desfăşurate corespunzător veniturilor încasate, inclusiv accizele. În cazul regiilor autonome subvenţionate, cheltuielile de protocol, reclama şi publicitate se stabilesc de către Guvern prin bugetele de venituri şi cheltuieli. Articolul 40 În cazul neachitarii în termenele legale a impozitelor, taxelor şi a altor vărsăminte obligatorii datorate, potrivit legii, bugetului de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale, organele fiscale ale Ministerului Finanţelor vor proceda la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea acestora. În vederea realizării creanţelor statului pe calea executării silite, organele fiscale ale Ministerului Finanţelor pot dispune decontarea sumelor respective prin introducerea de dispoziţii de încasare, care constituie titluri executorii, pe care organele bancare le organizează fără acceptul debitorilor, în ordinea de prioritate stabilită de lege. Pentru sumele datorate cu orice titlu bugetelor menţionate la alin. 1, în scopul onorarii titlurilor executorii, se va acţiona şi asupra disponibilului în valută. În situaţia în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeaşi zi, organele bancare vor urmări executarea acestora din încasările zilnice realizate în conturile debitorului, până la lichidarea creanţelor sau până la începerea urmăririi silite asupra elementelor patrimoniale ale debitorilor. În cazul lipsei disponibilităţilor băneşti în conturile bancare, executarea silită se va putea extinde asupra elementelor patrimoniale ale debitorului. Măsura respectiva va fi adusă la cunoştinţa băncilor cărora le-au fost trimise spre executare dispoziţiile de încasare. Împotriva măsurilor de executare silită aplicate de organele fiscale, debitorii pot introduce contestaţii la judecătoria competenţa, potrivit Codului de procedura civilă. Executarea silită va fi precedată de o somaţie de plata, care va fi comunicată debitorului cu 3 zile înainte de ziua fixată pentru executare. Aceasta somaţie va cuprinde, în mod obligatoriu, date de identificare a debitorului, sumele datorate pe fiecare categorie de venit bugetar sau venit al fondurilor speciale, cu menţionarea, după caz, a majorărilor de întârziere aferente, calculate şi evidentiate până la data comunicării somaţiei. Articolul 41 În anul 1994, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va putea utiliza o cota de 30% din veniturile în lei şi în valută obţinute din înregistrarea naţionala de mărci şi denumiri de origine, din examinarea de mărci internaţionale, precum şi din taxele pentru cererile de brevet de invenţie şi pentru brevetele de invenţie, pentru realizarea activităţilor legate de dotarea tehnica a bazei de date informatizate, pentru organizarea de saloane sau expoziţii de invenţii în ţara, pentru participarea la acţiuni similare din afară tari, precum şi pentru premierea celor mai valoroase soluţii tehnice prezentate. Articolul 42 Pentru sprijinirea activităţii organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale se aloca în anul 1994, prin transferuri de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, suma de 1.500,0 milioane lei. Suma alocata este destinată sa acopere parţial cheltuielile ocazionate de: funcţionarea şi dotarea minima a sediilor, activitatea de presa şi publicaţii proprii, acţiuni culturale, simpozioane şi alte asemenea manifestări organizate în ţara. Repartizarea pe organizaţii a sumelor aprobate se realizează, în condiţiile legi, de către Consiliul pentru Minorităţile Naţionale. Articolul 43 În vederea încadrării în cheltuielile de personal aprobate, în anul 1994, ordonatorii principali de credite nu vor putea depăşi numărul mediu de personal prevăzut în anexa nr. 3 *), a cărui finanţare este asigurata prin bugetul de stat. Cheltuielile pentru deplasări, detaşări, transferuri, prevăzute în bugetele ordonatorilor de credite pe anul 1994, nu pot fi majorate prin virari de credite bugetare. Articolul 44 Ordonatorii principali şi secundari de credite, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor aproba şi vor transmite instituţiilor publice din subordine bugetele pe structura de cheltuieli prevăzută în anexa nr. 3. În cadrul aceluiaşi termen se vor aproba de către Guvern bugetele de venituri şi cheltuieli ale regiilor autonome, pe anul 1994, din subordinea ministerelor şi a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, la propunerea acestora, cu avizul Ministerului Finanţelor. Până la 30 iunie 1994, Guvernul va prezenta Parlamentului proiectul legii salarizarii personalului din regiile autonome, care se va analiza şi se va adopta în regim de urgenta. Articolul 45 Suma de 296.033 mii lei, rămasă din excedentele bugetului de stat înregistrate până la finele anului 1989, se utilizează de către Ministerul Finanţelor pentru plata dobinzilor aferente datoriei publice preluate în condiţiile Legii nr. 7/1992 privind acoperirea financiară a obligaţiilor statului rămase neregularizate la 31 decembrie 1990 şi preluarea de către stat şi băncile comerciale a pierderilor înregistrate în anii 1989 şi 1990 de agenţii economici cu capital de stat, precum şi a creditelor bancare neperformante. Articolul 46 Guvernul este autorizat ca, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, sa aprobe acţiunile şi categoriile de cheltuieli pentru care se va putea efectua plati în avans de până la 30% din toate fondurile publice, precum şi criteriile, procedurile şi limitele care se vor folosi în acest scop, în vederea accelerarii procesului investitional, îmbunătăţirii infrastructurii în transporturi, realizării angajamentelor care decurg din acorduri şi convenţii interguvernamentale, intrării credibilitatii statului în relaţiile stabilite pe baze contractuale ori prin reglementări legal aprobate între instituţiile publice şi operatorii interni şi externi pentru achiziţii de bunuri, realizari de lucrări sau prestări de servicii şi executării contractelor de cercetare ştiinţifică. Articolul 47 Guvernul poate prezenta Parlamentului propuneri de rectificare a bugetului de stat pe anul 1994 ca urmare a unor măsuri fiscale, a schimbărilor intervenite în evoluţia preţurilor, din adaptarea legislaţiei la condiţiile economiei de piaţa sau din alte cauze justificative. Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul legii bugetului de stat pe anul 1994 până cel mai tirziu la 1 noiembrie 1994. Articolul 48 Anexele nr. 1 - 18 fac parte integrantă din prezenta lege. Această lege a fost adoptată de camera Deputaţilor şi Senat în şedinţa comuna din 31 mai 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin.

(2)din Constituţia României. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR MARŢIAN DAN PREŞEDINTELE SENATULUI prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN -------------------------- Notă ... *) Anexa nr. 3 se publică ulterior şi se difuzează celor interesaţi. Anexa 1 BUGETUL DE STAT PE ANUL 1994 - Sinteza - Anexa 2 SINTEZA CHELTUIELILOR BUGETULUI DE STAT PE ANUL 1994 (detalierea pe articole de cheltuieli) Anexa 4 LISTA impozitelor, taxelor şi a celorlalte venituri pe anul 1994 Anexa 5 SUME defalcate din impozitul pe salarii pe anul 1994 - mii lei - Anexa 6 TRANSFERURILE din bugetul de stat către bugetele locale pe judeţe, municipiul Bucureşti şi sectorul agricol Ilfov pe anul 1994 Notă ... *) Investiţii urbane de urgenta finanţate într-o proporţie de 45% din bugetul de stat, ca participare a Guvernului României la împrumuturile iniţiate de unele organisme financiare internaţionale. Ministerul Finanţelor va repartiza suma respectiva pe judeţe şi pe obiective de investiţii. Anexa 7 LISTA categoriilor de obiective şi lucrări de investiţii noi sau în continuare, finanţate din transferuri din bugetul de stat, integral sau în completarea surselor proprii, a altor fonduri legal constituite pentru finanţarea unor astfel de investiţii şi a alocaţiilor aprobate cu aceasta destinaţie din bugetele locale Reabilitaţi, modernizări, extinderi şi lucrări noi pentru:
  1. Reţele, centrale şi puncte termice
  2. Alimentari cu apa
  3. Staţii de epurare, colectare, staţii de pompare şi rampe de gunoi
  4. Canalizari
  5. Amenajări hidrotehnice de interes local, în intravilan
  6. Lucrări tehnico-edilitare conexe ansamblurilor de locuinţe
  7. Drumuri şi poduri locale, străzi, pasaje denivelate în localităţi
  8. Reţele de transport urban de călători, inclusiv dotări cu tramvaie, autobuze şi troleibuze
  9. Lucrai noi sau în continuare pentru introducerea de gaze naturale în localităţi NOTĂ: - Celelalte obiective de investiţii aflate, conform legii, în competenţa de finanţare a autorităţilor locale se vor acoperi financiar din fondurile proprii ale unităţilor, credite bancare, alte resurse constituite în acest scop potrivit legii şi, în completare, din alocaţii de la bugetele locale. - În repartizarea transferurilor de la bugetul de stat, pe categoriile de lucrări stabilite, se va avea în vedere, cu prioritate, asigurarea fondurilor ne- cesare execuţiei şi finalizarii obiectivelor de investiţii în continuare, corelat cu duratele de execuţie şi, respectiv, cu termenele de punere în funcţiune stabilite prin acordurile Ministerului Finanţelor. - În promovarea proiectelor de infrastructura au prioritate investiţiile care vizează reabilitarea şi modernizarea capacităţilor existenta, de care să se ţină seama la iniţierea unor eventuale proiecte de extindere a acestora sau de realizare a unor noi investiţii de aceeaşi natură. - Obiectivele noi se vor stabili în funcţie de situaţia generală a investiţiilor din judeţ, după asigurarea prioritatilor mai sus stabilite, în limita posibilităţilor de finanţare, potrivit legii. Anexa 8 CATEGORII DE VENITURI ŞI CHELTUIELI avute în vedere la stabilirea sumelor defalcate din impozitul pe salarii şi a transferurilor din bugetul de stat la bugetele locale pe anul 1994 ------------------- Notă ... *) Se includ şi disponibilităţile fondurilor speciale constituite pe bază de acte normative care nu mai sunt în vigoare. NOTĂ: Repartizarea cheltuielilor pe bugetele componente se face în funcţie de subordonarea unităţilor, precum şi de localitatea în care îşi are sediul instituţia, în cazul unităţilor care au fost preluate ca finanţare parţială sau totală din bugetele locale. Anexa 9 LIMITELE minime de cheltuieli aferente acţiunilor transferate autorităţilor publice locale pe anul 1994 Anexa 10 CATEGORIILE DE ACŢIUNI ŞI DE INSTITUŢII PUBLICE ale căror limite minime de cheltuieli se asigura din bugetele locale pe anul 1994
  10. În domeniul sănătăţii (cheltuieli materiale şi prestări de servicii, cu excepţia medicamentelor şi a materialelor sanitare): - Dispensare medicale - Spitale - Sanatorii, preventorii şi dispensare cu stationar TBC - Crese - Leagane de copii - Centre de recoltare şi conservare a singelui - Staţii de salvare - Alte instituţii.
  11. În domeniul asistenţei sociale (cheltuieli de personal, materiale, prestări de servicii şi de capital): - Cămine de batrini şi pensionari - Cămine-spital pentru invalizi şi bolnavi cronici - Cămine pentru copii infirmi şi cămine-atelier - Cantine de ajutor social - Centre de primire a minorilor - Plasament familial - Alte acţiuni. NOTĂ: Se exceptează unităţile care, în anul 1993, au fost integral finanţate din bugetele ministerelor de resort, precum şi unităţile cuprinse în programul de reforma a sectorului sanitar. Anexa 11 BUGETUL Fondului special pentru cercetare-dezvoltare Notă ... *) Suma de 50.000.000 mii lei de la poziţia "Prospecţiuni şi lucrări geologice de cercetare pentru descoperiri de zăcăminte noi" se va utiliza pe măsura ce se vor realiza corespunzător şi acoperitor veniturile bugetului Fondului special pentru cercetare-dezvoltare, urmînd a se face regularizarea cu bugetul de stat în condiţiile prevăzute la art. 17 din Legea bugetului de stat pe anul
  12. Anexa 12 BUGETUL Fondului special pentru învăţământ Notă ... *) Deficitul se acoperă din disponibilităţile anilor precedenti. Anexa 13 BUGETUL Fondului special pentru sănătate Notă ... *) Deficitul se acoperă din disponibilităţile anilor precedenti. Anexa 13 a) MINISTERUL SĂNĂTĂŢII BUGETUL Fondului special pentru sănătate Notă ... *) Deficitul se acoperă din disponibilităţile anilor precedenti. Anexa 13 b) MINISTERUL TRANSPORTURILOR BUGETUL Fondului special pentru sănătate Anexa 14 BUGETUL Fondului de risc şi accident pentru protecţia specială a persoanelor handicapate Notă ... *) Inclusiv indemnizaţia de însoţitor nevazator gradul I, conform art. 1 alin.
(2)din Hotărârea Guvernului nr. 610/1990. Notă ... **) Deficitul se acoperă din disponibilităţile anilor precedenti. Anexa 15 BUGETUL Fondului special pentru dezvoltarea şi modernizarea punctelor de control pentru trecerea frontierei, precum şi a celorlalte unităţi vamale Anexa 16 BUGETUL Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic Anexa 17 BUGETUL Fondului special pentru modernizarea drumurilor publice Notă ... *) Din care, suma de 6.000.000 mii lei pentru continuarea lucrărilor de investiţii la autostrada Bucureşti-Constanta tronsonul Bucureşti-Fundulea. Notă ... **) Deficitul se acoperă din disponibilităţilor anilor precedenti. Anexa 18 BUGETUL Fondului special pentru protejarea asiguraţilor pe anul 1994 ---------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.