HOTĂRÂRE nr. 1.402 din 19 noiembrie 2007 privind preluarea unui sector de drum de interes local din domeniul public al oraşului Hârşova şi din administrarea Consiliului Local al Oraşului Hârşova în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale, precum şi încadrarea acestuia în categoria funcţională a drumurilor naţionale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 798 din 23 noiembrie 2007 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin.
(2)şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 1 alin.
(6)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă preluarea unui sector de drum de interes local, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al oraşului Hârşova şi din administrarea Consiliului Local al Oraşului Hârşova în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale, precum şi încadrarea acestuia în categoria funcţională a drumurilor naţionale. Articolul 2 Predarea-preluarea sectorului de drum prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 3 Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice şi a drumurilor de utilitate privată deschise circulaţiei publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 şi 338 bis din 20 iulie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se completează în mod corespunzător. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David p. Ministrul transporturilor, Barna TAnczos, secretar de stat Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian Bucureşti, 19 noiembrie 2007. Nr. 1.402. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a unui sector de drum de interes local care se preia din domeniul public al oraşului Hârşova şi din administrarea Consiliului Local al Oraşului Hârşova, judeţul Constanţa, în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale, precum şi încadrarea acestuia în categoria funcţională a drumurilor naţionale ------------