ÎNŢELEGERE din 15 decembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Convenţiei consulare dintre Republica Socialistă România şi Regatul Greciei, semnată la Atena la 22 mai 1972 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 7 ianuarie 2008 MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE D.P.F. 1140.11/AS 5844 Direcţia de protocol NOTĂ VERBALĂ*) _________ Notă ... *) Traducere. Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Elene, Direcţia de protocol, prezintă salutul său Ambasadei României la Atena şi se referă la ultima Notă verbală a acesteia nr. C/643 din data de 9 octombrie 2006 privind stabilirea de posturi consulare conduse de funcţionari consulari onorifici. Direcţia de protocol are onoarea să informeze stimata ambasadă că Ministerul Afacerilor Externe, cu referire la Convenţia consulară bilaterală dintre Regatul Greciei şi Republica Socialistă România, semnată la Atena la 22 mai 1972, propune, în numele Guvernului grec, ca articolul 8 alineatul 2 din Convenţie să fie eliminat şi un nou articol, 8 bis, să fie inclus după cum urmează: "Înaltele părţi contractante convin cu privire la stabilirea de oficii consulare conduse de funcţionari consulari onorifici ai unei părţi pe teritoriul celeilalte părţi. Modul de înfiinţare şi regimul unor asemenea oficii consulare, precum şi privilegiile, imunităţile şi funcţiile funcţionarilor consulari onorifici vor fi guvernate exclusiv de prevederile relevante ale Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile consulare din 24 aprilie 1963." Dacă propunerea de mai sus este acceptabilă pentru Guvernul României, Ministerul Afacerilor Externe propune ca prezenta notă împreună cu nota afirmativă de răspuns să constituie un acord între cele două guverne, care va intra în vigoare la data schimbului de note verbale privind îndeplinirea de către cele două părţi a procedurilor lor interne pentru intrarea sa în vigoare. Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Elene, Direcţia de protocol, foloseşte această ocazie pentru a reînnoi Ambasadei României la Atena asigurările înaltei sale consideraţii. Semnătura indescifrabil Atena, 15 decembrie 2006 Ambasada României în oraş AMBASADA ROMÂNIEI Str. Emmanuel Bennaki, 7, Paleo Psychiko, 154 52 Atena Tel.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.