ORDIN nr. 2.265 din 3 august 2010 privind modificarea anexei la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 363/2009 pentru aprobarea Listei contribuabililor declaraţi inactivi Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 9 august 2010 Având în vedere prevederile art. 48 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în baza art. 1 alin.
(2)din Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 575/2006 privind stabilirea condiţiilor şi declararea contribuabililor inactivi, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 12 alin.
(3)din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 11 alin. (1^2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin: Articolul I Poziţia 441 din anexa la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 363/2009 pentru aprobarea Listei contribuabililor declaraţi inactivi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 9 aprilie 2009, cu modificările ulterioare, se elimină. Articolul II Contribuabilul menţionat la poziţia 441, declarat inactiv ca urmare a unei erori materiale, se elimină din listă şi îşi păstrează calitatea de contribuabil activ pe toată perioada de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 363/2009, cu modificările ulterioare, şi până la eliminarea din lista contribuabililor inactivi. Articolul III Eliminarea poziţiei 441 din anexa la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 363/2009, cu modificările ulterioare, va fi afişată de Direcţia generală de tehnologia informaţiei pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice - portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, www.mfinante.ro, la secţiunea "Informaţii publice". Articolul IV Direcţia generală coordonare inspecţie fiscală şi Direcţia generală de tehnologia informaţiei din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul V Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar Bucureşti, 3 august 2010. Nr. 2.265. -------