← România

HOTĂRÂRE nr. 701 din 2 iulie 2008

HOTĂRÂRE nr. 701 din 2 iulie 2008 privind preluarea unui drum comunal din domeniul public al comunei Mirşid şi din administrarea Consiliului Local al Comunei Mirşid, judeţul Sălaj, în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale, precum şi încadrarea acestuia în categoria funcţională a drumurilor naţionale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 8 iulie 2008 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin.

(2)şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 12 şi 22^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 1 alin.
(6)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă preluarea unui drum comunal, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al comunei Mirşid şi din administrarea Consiliului Local al Comunei Mirşid, judeţul Sălaj, în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale, precum şi încadrarea acestuia în categoria funcţională a drumurilor naţionale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Articolul 2 Predarea-preluarea drumului comunal prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între Consiliul Local al Comunei Mirşid şi Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 3 Drumul comunal preluat conform art. 1 îşi modifică indicativul, conform anexei. Articolul 4 Anexele nr. 1 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice şi a drumurilor de utilitate privată deschise circulaţiei publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 şi 338 bis din 20 iulie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează în mod corespunzător. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul transporturilor, Ludovic Orban p. Ministrul internelor şi reformei administrative, Liviu Radu, secretar de stat Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian Bucureşti, 2 iulie 2008. Nr. 701. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a drumului comunal care se preia din domeniul public al comunei Mirşid şi din administrarea Consiliului Local al Comunei Mirşid, judeţul Sălaj, în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale -----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.