← România

HOTĂRÂRE nr. 934 din 20 decembrie 2017

HOTĂRÂRE nr. 934 din 20 decembrie 2017 privind aprobarea unor modificări și completări în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, situate în județele Cluj, Prahova, Dolj, Buzău, Constanța, Ilfov, Galați, Covasna, Tulcea, Mureș, Iași, Brașov, Brăila și municipiul București Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 9 din 4 ianuarie 2018 În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, și ale art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării acestora conform prevederilor art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, și a constatării unor suprafețe de teren în minus după finalizarea lucrărilor tehnice de cadastru și intabularea în cartea funciară. Articolul 2 Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, ca urmare a reevaluării acestora conform prevederilor art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, și a constatării unor suprafețe de teren în plus după finalizarea lucrărilor tehnice de cadastru și intabularea în cartea funciară. Articolul 3 Se aprobă actualizarea adreselor unde sunt plasate bunurile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, ca urmare a adăugării cărților funciare aferente după intabulare. Articolul 4 Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 4, la care se modifică valorile de inventar ca urmare a reevaluării acestora conform prevederilor art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare. Articolul 5 Se aprobă actualizarea valorii de inventar a bunului din domeniul public al statului aflat în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 5, ca urmare a reevaluării acestuia conform prevederilor art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, și a dezmembrării acestuia pentru constituirea unor imobile noi în urma reorganizărilor efectuate la nivel funcțional și administrativ în cadrul instituției militare. Articolul 6 Se aprobă înscrierea unor bunuri în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 6, ca urmare a constituirii unor imobile noi, prin dezmembrarea din alte bunuri aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale sau în urma reorganizărilor efectuate la nivel funcțional și administrativ. Articolul 7 Ministerul Apărării Naționale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare. Articolul 8 Anexele nr. 1-6*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Notă ... *) Anexele nr. 1-6 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii. PRIM-MINISTRU MIHAI TUDOSE Contrasemnează: p. Ministrul apărării naționale, Nicolae Nasta, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Ionuț Mișa București, 20 decembrie 2017. Nr. 934. ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.