DECIZIE nr. 157 din 23 februarie 2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 din Codul penal Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 211 din 8 martie 2006 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Marilena Mincă - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 din Codul penal, excepţie ridicată de Traian Mureşan în Dosarul nr. 1.168/2005 al Judecătoriei Dej. La apelul nominal se prezintă partea Covaciu Miu, asistat de apărător; pentru partea Florin Federiga se prezintă avocatul acesteia, lipsă fiind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului părţilor Covaciu Miu şi Florin Federiga, care arată că autorul excepţiei nu aduce argumente noi care să nu fi fost luate în considerare de Curte cu prilejul pronunţărilor anterioare cu privire la dispoziţiile art. 220 din Codul penal, sens în care apreciază că se impune respingerea excepţiei invocate. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie şi apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 8 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.168/2005, Judecătoria Dej a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 din Codul penal, excepţie ridicată de inculpatul Traian Mureşan în dosarul menţionat. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege criticate "încalcă prevederile art. 44 alin.
(2)din Constituţie, deoarece art. 220 din Codul penal apără posesia ca o stare de fapt, fără a face distincţie între situaţiile în care posesia este exercitată legitim de proprietar sau de o altă persoană în baza unui alt titlu valabil şi situaţia în care posesia este exercitată abuziv. Se apreciază că scopul legii este de a apăra posesia legitimă, dar această împrejurare nu rezultă cu suficientă claritate din cuprinsul art. 220 din Codul penal, astfel că se impune punerea de acord a acestor dispoziţii legale cu art. 44 alin.
(2)din Constituţie, prin completarea dispoziţiei penale". Judecătoria Dej apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, sens în care a statuat Curtea în jurisprudenţa sa. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 220 din Codul penal, astfel cum au fost modificate prin titlul IX, articol unic, pct. 2 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, care au următorul cuprins: "Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimţământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condiţiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. Dacă fapta prevăzută în alin. 1 se săvârşeşte prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea semnelor de hotar, a reperelor de marcare, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. Dacă fapta prevăzută în alin. 2 se săvârşeşte de două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală". Autorul excepţiei consideră că aceste dispoziţii legale aduc atingere principiului constituţional potrivit căruia proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular [art. 44 alin.
(2)]. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi textul de lege nu precizează expres, este firesc ca posesia la care se referă să fie legitimă, deoarece dispoziţiile art. 220 din Codul penal sunt expresia voinţei legiuitorului de a apăra prin mijloace de drept penal drepturile şi libertăţile fundamentale consfinţite prin Constituţie, între care dreptul de proprietate privată. De altfel, prin Decizia nr. 524 din 25 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 13 ianuarie 2005, răspunzând la critici similare, Curtea a statuat că incriminarea tulburării de posesie este realizată de legiuitor în scopul apărării prin mijloace de drept penal a dreptului de proprietate privată, posesia fiind unul dintre dezmembrămintele acestui drept şi semnul exterior al existenţei sale. Ca urmare, prevederile legale criticate nu numai că nu încalcă dispoziţiile art. 44 alin.
(2)din Constituţie privind garantarea dreptului de proprietate, ci constituie o concretizare a acestui text constituţional, în deplină concordanţă şi cu dispoziţiile privitoare la ocrotirea proprietăţii, cuprinse în art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se constată că soluţia adoptată şi argumentele ce au stat la baza acestei decizii se menţin şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii. În ceea ce priveşte criticile privind lipsa de claritate a prevederilor legale ce fac obiectul excepţiei, precum şi solicitarea completării dispoziţiei penale, acestea nu intră în competenţa Curţii, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 alin.
(1)şi
(6)din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 din Codul penal, excepţie ridicată de Traian Mureşan în Dosarul nr. 1.168/2005 al Judecătoriei Dej. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 februarie 2006. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Florentina Geangu -------