← România

HOTĂRÂRE nr. 772 din 27 iulie 2011

HOTĂRÂRE nr. 772 din 27 iulie 2011 privind aprobarea Listei societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale aflate sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri la care se vor efectua concedieri colective în anul 2011, precum și a numărului de salariați ce urmează să fie disponibilizați și care vor beneficia de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 116/2006 privind protecția socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării și reorganizării unor societăți naționale, regii autonome, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și a societăților comerciale și regiilor autonome subordonate autorităților administrației publice locale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 552 din 3 august 2011 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2006 privind protecția socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării și reorganizării unor societăți naționale, regii autonome, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și a societăților comerciale și regiilor autonome subordonate autorităților administrației publice locale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 171/2007, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Se aprobă Lista societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale aflate sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri la care se vor efectua concedieri colective în anul 2011, precum și numărul de salariați ce urmează să fie disponibilizați și care vor beneficia de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 116/2006 privind protecția socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării și reorganizării unor societăți naționale, regii autonome, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și a societăților comerciale și regiilor autonome subordonate autorităților administrației publice locale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 171/2007, cu modificările și completările ulterioare, prevăzută în anexa PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri, Ion Ariton Ministrul muncii, familiei și protecției sociale, Laurențiu Sebastian Lăzăroiu Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu București, 27 iulie 2011. Nr. 772. Anexă LISTA societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale aflate sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri la care se vor efectua concedieri colective în anul 2011, precum și numărul de salariați ce urmează să fie disponibilizați și care vor beneficia de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 116/2006 privind protecția socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării și reorganizării unor societăți naționale, regii autonome, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și a societăților comerciale și regiilor autonome subordonate autorităților administrației publice locale (la 21-12-2011, Anexa a fost modificată și completată de Punctele 1 și 2, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.227 din 14 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 909 din 21 decembrie 2011 ) ------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.