← România

CONVENŢIE din 25 iulie 2000

CONVENŢIE din 25 iulie 2000 între Ministerul de Interne din România şi Ministerul Afacerilor Externe din Republica Franceza privind finanţarea lucrărilor de reparaţii, amenajări şi a dotării cu mobilier şi material didactic a localului Şcolii de Aplicaţie a Jandarmeriei Române Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 9 noiembrie 2000 Ministerul de Interne din România, denumit în continuare partea română, şi Ministerul Afacerilor Externe din Republica Franceza, denumit în continuare partea franceza, pornind de la voinţa comuna de a dezvolta în continuare încrederea reciprocă şi raporturile prieteneşti traditionale existente şi de la dorinţa de a largi şi de a consolida cadrul juridic al relaţiilor bilaterale, având în vedere prevederile Memorandumului încheiat între ministrul de interne al României şi ministrul afacerilor externe al Republicii Franceze referitor la cooperarea în domeniul pregătirii ofiţerilor de jandarmi, semnat la Paris la 28 septembrie 1999, au convenit cele ce urmează: I. Dispoziţii generale Articolul 1 Obiectul convenţiei Partea franceza participa la finanţarea lucrărilor de reparaţii, amenajări şi a dotării cu mobilier şi material didactic a localului Şcolii de Aplicaţie a Jandarmeriei Române, cu sediul în municipiul Bucureşti, şcoala naţionala cu vocaţie regionala, destinată sa pregătească ofiţeri de jandarmi. Efectivul mediu anual este estimat, la deschiderea şcolii, la 100 (una suta) cursanţi; aceasta cifra va fi revazuta la încheierea unei perioade de 2 ani. Articolul 2 Condiţii generale Prezentul proiect de creare a unei şcoli naţionale cu vocaţie regionala va fi condus în parteneriat între partea română şi partea franceza şi va fi realizat într-o perioadă de 21 de luni. Pe timpul executării proiectului se vor efectua evaluări trimestriale, iar la finalizarea lucrărilor va avea loc recepţia. Aceste evaluări sunt realizate de un comitet de conducere bilateral. Fiecare evaluare va face obiectul unui raport care va cuprinde: - desfăşurarea lucrărilor şi controlul conformitatii lor cu CCTP (caietul de clauze tehnice speciale, corespunzând caietului de sarcini pentru partea română); - derularea instalării materialelor; - eventualele dificultăţi intalnite şi neconcordantele dintre planificarea executării lucrărilor şi realitate; - îmbunătăţirile care trebuie realizate şi gradul de urgenta. Aceste rapoarte vor fi redactate de şefii de proiect român şi francez, în doua exemplare originale, şi vor fi transmise: un exemplar, ministrului de interne al României, şi celălalt exemplar, şefului misiunii diplomatice franceze la Bucureşti. Articolul 3 Componenta comitetului de conducere Comitetul de conducere va fi compus din reprezentanţii părţii române şi ai părţii franceze la prezentul proiect. Comitetul de conducere va fi alcătuit din: ● pentru partea română: - comandantul şcolii; - ofiţerul şef de proiect; - ofiţerul specialist cazarmare; ● pentru partea franceza: - atasatul apărării; - ofiţerul şef de proiect; - un specialist de geniu. II. Caracteristici tehnice Articolul 4 Descrierea proiectului Prezentul proiect are drept obiect să permită, printr-o finanţare bilaterala, restructurarea localului destinat Şcolii de Aplicaţie a Jandarmeriei Române prin realizarea de lucrări de reparatie capitala, amenajare şi dotare cu mobilier şi material didactic. 4.

  1. Descrierea lucrărilor de reparaţii La structurile existente se vor executa: ---------------------------------------- - zidărie (consolidarea şi restructurarea clădirilor); - instalatie electrica, alimentare cu apa şi instalaţii sanitare. Tâmplărie: ---------- - reparare şi/sau înlocuire lemnărie (uşi şi ferestre); - acoperis pentru pavilioane, cu sarpanta. 4.
  2. Descrierea lucrărilor de amenajare Realizarea pe structurile existente a: -------------------------------------- ● ansamblului locurilor de cazare a cursanţilor: - camere (pentru doua persoane) cu grup sanitar pentru 4 cursanţi; ● bazei de pregătire: - crearea de sali de clasa, laboratoare, biblioteca, amfiteatru. Structurile existente se referă la pavilioanele nr. 01 şi 02 ale cazarmii Roşu, cu sediul în municipiul Bucureşti. 4.
  3. Mobilier şi materiale pedagogice: - mobilierul şi dotarea necesare pentru cazare; - aparatura tehnica pentru nevoile de învăţământ, de conducere şi administraţie. III. Modalităţi de execuţie Articolul 5 Durata estimativă a lucrărilor Lucrările vor trebui să fie terminate în decurs de 20 de luni de la notificarea de către partea română a îndeplinirii procedurilor legale interne cerute pentru intrarea în vigoare a prezentei convenţii. Articolul 6 Angajamente financiare reciproce Tehnica, echipamentul, substantele şi aparatura procurate din import vor fi scutite de plată taxelor vamale, în conformitate cu prevederile art. 56 din Legea nr. 116/1998 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române. 6.
  4. Amenajarea pavilionului-şcoala, care cuprinde şi amfiteatrul Suma totală a lucrărilor se ridica la 5.056.000 franci francezi, adică 771.000 euro. Finanţare: ---------- ● partea română: acoperisurile cu sarpanta şi lemnărie, la un preţ total de 1.721.000 franci francezi, adică 262.273 euro; ● partea franceza finanţează restul operaţiunilor, în suma de 3.335.000 franci francezi, adică 508.727 euro. 6.
  5. Reparaţii şi amenajări la pavilionul de cazare a cursanţilor Suma totală a lucrărilor se ridica la 5.715.000 franci francezi, adică 871.000 euro. Finanţare: ---------- ● partea română: acoperis cu sarpanta şi lemnărie, la un cost total de 1.070.000 franci francezi, adică 103.071 euro; ● partea franceza finanţează restul operaţiunilor, în suma de 4.645.000 franci francezi, adică 707.929 euro. 6.
  6. Echipament (mobilier şi materiale didactice) Costul total al echipamentelor (mobilier şi materiale didactice) este estimat la 2.000.000 franci francezi, adică 304.892 euro. Finanţare: ---------- ● în sarcina părţii franceze. 6.
  7. Recapitulatia investiţiilor reciproce Suma totală a proiectului se ridica la 13.251.000 franci francezi, adică 2.020.000 euro, adică 37.646.091.000 lei. Calendarul lucrărilor şi condiţionarea acestora sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta convenţie. Articolul 7 Condiţii financiare 7.
  8. Modalităţi de deblocare a creditelor Partea franceza va pune la dispoziţie creditele aferente lucrărilor de infrastructura sub forma de credite delegate, prelevate în baza titlului VI, la Ambasada Frantei la Bucureşti. Cheltuielile care revin părţii române, în suma de 10 miliarde lei, vor fi suportate din fondurile alocate Ministerului de Interne cu aceasta destinaţie. Participarea părţii franceze la achiziţionarea de mobilier şi material didactic va fi finanţată cu credite în baza titlului IV, eventual delegate la Ambasada Frantei la Bucureşti, în funcţie de posibilităţile locale de achizitionare şi de studiul preţurilor. 7.
  9. Modalităţi de plată Regia Încasărilor şi Avansurilor de pe lângă Ambasada Frantei, cu sediul în Bucureşti, str. Biserica Amzei nr. 13-15, sectorul 1, este însărcinată sa regleze facturile aferente contribuţiei părţii franceze, eliberate în numele Ambasadei Frantei la Bucureşti. Furnizorii trebuie să îşi înscrie pe facturile emise coordonatele lor bancare, în vederea reglarii directe prin transfer bancar. Înaintea oricărei plati aceste facturi trebuie vizate de atasatul apărării (constatarea serviciului efectuat). Articolul 8 Durata convenţiei Prezenta convenţie va intra în vigoare la data la care partea română va notifica părţii franceze îndeplinirea procedurilor legale interne necesare pentru intrarea sa în vigoare şi va fi valabilă până la data de 31 decembrie a anului în care a fost semnată de partea română şi de partea franceza. Convenţia va fi reînnoită tacit pentru o durată de un an, începând cu data de 1 ianuarie, cu excepţia denunţării de către partea română sau de partea franceza după un preaviz de 6 luni, sub rezerva deschiderii prin legea finanţării anuale a unor credite care să permită părţii franceze asigurarea finanţării de angajamente luate în sarcina prin dispoziţiile prezentei convenţii. Articolul 9 Condiţii rezolutorii Nerespectarea de către partea română sau de către partea franceza a angajamentelor prevăzute la art. 6 pct. 6.1-6.4 va antrena imediat, de plin drept, rezilierea prezentei convenţii. Semnată la Bucureşti la 25 iulie 2000, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română şi franceza, ambele texte fiind egal autentice. Anexă CALENDAR ŞI CONDIŢIONAR -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.