DECIZIE nr. 97 din 6 martie 2003

(1)din Constituţie, precum şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul oricărei persoane de a fi judecata public, echitabil şi într-un termen rezonabil de către un tribunal independent şi impartial. Astfel, se arata ca, existând admiterea în principiu, ca prim stadiu al revizuirii, se creează o situaţie discriminatorie între condamnatul care beneficiază de rejudecarea cauzei pe fond ca urmare a admiterii cererii sale în principiu şi condamnatul care nu beneficiază de rejudecare deoarece i-a fost respinsă cererea prin procedura admiterii în principiu. Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penală considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cauza este neîntemeiată, deoarece fazele procesuale stabilite de legiuitor privind soluţionarea unei cereri de revizuire nu sunt de natura sa îl prejudicieze pe revizuent în raport cu alte cai de atac. Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca dispoziţiile art. 403 alin. 1 şi 3 şi ale art. 406 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Se argumenteaza ca admiterea în principiu a cererii de revizuire nu încalcă prevederile art. 16 alin.

(1)din Constituţie, deoarece exista suficiente garanţii procesuale pentru desfăşurarea corecta a procesului penal, justiţia infaptuindu-se de către instanţele de judecată, asa cum prevede art. 125 din Constituţie, iar nu de procuror, care, în calitate de organ de urmărire penală, efectuează numai cercetări prealabile. Mai mult, sentinţele instanţei de revizuire, date potrivit art. 403 alin. 3 şi art. 406 alin. 1 din Codul de procedură penală, sunt supuse aceloraşi cai de atac ca şi hotărârile la care se referă revizuirea, iar deciziile date în apel sunt supuse recursului. Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu contravin nici uneia dintre dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Avocatul Poporului considera ca prevederile art. 403 alin. 1 şi 3 şi ale art. 406 alin. 4 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Se arata în acest sens ca, prin dispoziţiile art. 403 alin. 1 şi 3 şi ale art. 406 alin. 4 din Codul de procedură penală, nu este încălcat principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ci, dimpotriva, aceasta reglementare reprezintă o materializare a prevederilor art. 125 alin.

(3)din Constituţie, potrivit cărora competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege. De asemenea, nu se constata o încălcare a dreptului oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un timp rezonabil, de către o instanţa independenta, drept prevăzut în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra excepţiei. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin.

(1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 alin. 1 şi 3 şi ale art. 406 alin. 4 din Codul de procedură penală, dispoziţii care au următorul conţinut: - Art. 403 alin. 1 şi 3: "Instanţa, ascultând concluziile procurorului şi ale părţilor, examinează dacă cererea de revizuire este facuta în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. Instanţa poate verifica oricare dintre probele pe care se întemeiază cererea sau poate, când este necesar, sa administreze probe noi. [...] Instanţa, în baza celor constatate, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire sau, prin sentinta, respingerea acesteia. [...]"; - Art. 406 alin. 4: "Dacă instanţa constata ca cererea de revizuire este neîntemeiată, o respinge." În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin.

(1), conform cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege [...]." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile criticate sunt incluse în titlul II, capitolul IV, secţiunea a II-a din Codul de procedură penală, destinate revizuirii, una dintre cele trei cai extraordinare de atac. Revizuirea, ca mijloc procesual prin care sunt atacate hotărârile penale definitive care conţin grave erori de fapt, presupune o procedură complexa, bazată pe mai multe etape; o primă etapa se desfăşoară în faţa procurorului, iar cea de a doua, cuprinzând doua stadii - admiterea în principiu şi rejudecarea după admiterea în principiu -, are loc în faţa instanţei de judecată. Art. 403, ale cărui alineate 1 şi 3 sunt invocate ca fiind neconstituţionale, reglementează modul în care instanţa de judecată verifica regularitatea cererii de revizuire şi îndeplinirea condiţiilor legale de folosire a acestei cai de atac. Fiind o activitate procesuala de statuare privind exercitarea unui drept procesual, prin urmare o judecata, soluţionarea consta, după caz, în admiterea în principiu, prin încheiere, sau respingerea, prin sentinta. Art. 406, care reglementează soluţiile pronunţate de instanţa după rejudecare, prevede în alin. 4 ca instanţa respinge cererea de revizuire în cazul în care o considera neîntemeiată. Existenta a doua momente procesuale în judecarea cererilor de revizuire este o soluţie tradiţionala nu numai pentru procesul penal român, dar şi pentru procesul penal francez şi se aplică în mod egal, fără privilegii sau discriminări, tuturor persoanelor care sunt în aceeaşi situaţie. Procedura admiterii în principiu nu este de natura a încalcă egalitatea cetăţenilor în faţa legii, consacrată de art. 16 alin.

(1)din Constituţie, aceasta presupunand, astfel cum în mod constant a statuat Curtea Constituţională, instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De asemenea, prevederile legale criticate nu încalcă nici dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Admiterea în principiu a cererii de revizuire este de natura a deschide sau nu o a doua etapa a revizuirii - rejudecarea - în care, conform art. 405 din Codul de procedură penală, se aplică regulile privind judecarea în prima instanţa, cu respectarea principiilor impuse de convenţie. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.

(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.

(1)lit. A.c), al art. 23 alin.

(3)şi

(6)şi al art. 25 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. 403 alin. 1 şi 3 şi a art. 406 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan Dragomir în Dosarul nr. 1.125/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2003. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Florentina Geangu --------------