← România

HOTĂRÂRE nr. 674 din 19 august 2015

HOTĂRÂRE nr. 674 din 19 august 2015 privind aprobarea stemei comunei Subcetate, judeţul Harghita Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 666 din 2 septembrie 2015 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC

(1)Se aprobă stema comunei Subcetate, judeţul Harghita, prevăzută în anexa nr. 1. ...
(2)Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemei sunt prevăzute în anexa nr. 2. ...
(3)Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. ... PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Sevil Shhaideh Bucureşti, 19 august
  1. Nr.
  2. Anexa 1 STEMA comunei Subcetate, judeţul Harghita*) Anexa 2 DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Subcetate, judeţul Harghita Descrierea stemei Stema comunei Subcetate, potrivit anexei nr. 1, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în furcă răsturnată, rostuit negru. În dreapta, în câmp albastru, se află o poartă boltită cu acoperiş triunghiular, cu cruce deasupra; batanţii porţii sunt susţinuţi de doi stâlpi, cu postament paralelipipedic, uniţi printr-o grindă transversală, totul de argint. În partea superioară a porţii se văd elementele de îmbinare, realizate în stil tradiţional cu cuie de lemn. În stânga, în câmp roşu, se află reprezentat stilizat un cap de bovideu, de argint. În partea de jos, în câmp de aur, se află reprezentaţi patru brazi de culoare verde, aşezaţi aleatoriu în semicerc spre vârful scutului. La vârful scutului se află trei valuri albastre. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificaţiile elementelor însumate Poarta stilizată cu semnul crucii reprezintă poarta de intrare spre vechea biserică de lemn din localitate, construită în anul 1734 şi renovată în anul 1786, fiind singura dovadă privind vechimea şi tradiţia creştină a localităţii. Capul de bovideu simbolizează principala ocupaţie a locuitorilor, creşterea animalelor. Brazii simbolizează bogăţia silvică a zonei, iar numărul lor indică numărul satelor componente ale comunei. Valurile reprezintă râul Mureş cu cei trei afluenţi ai săi, pâraiele Duda, Călnaci şi Muscă. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.