← România

HOTĂRÂRE nr. 915 din 20 august 2008

HOTĂRÂRE nr. 915 din 20 august 2008 privind transmiterea unui imobil, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Apărării în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, pentru Direcţia Silvică Piteşti Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 626 din 28 august 2008 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 12 alin.

(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Se aprobă transmiterea unui imobil, aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Apărării în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, pentru Direcţia Silvică Piteşti, în scopul exploatării fondului forestier conform legislaţiei în vigoare. ...
(2)Terenul prevăzut la alin.
(1)se înregistrează ca fond forestier proprietate publică a statului în evidenţa terenurilor cu destinaţie forestieră, se înscrie în amenajamentul silvic şi se supune regimului silvic. ... Articolul 2 Predarea-primirea imobilului transmis potrivit prevederilor art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ─────────────── p. Ministrul apărării, Corneliu Dobriţoiu, secretar de stat Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Dacian Cioloş Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian Bucureşti, 20 august 2008. Nr. 915. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului, proprietate publică a statului, care se transmite din administrarea Ministerului Apărării în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, pentru Direcţia Silvică Piteşti __________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.