HOTĂRÂRE nr. 237 din 27 martie 2012 privind transmiterea unor bunuri mobile, proprietate privată a statului, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea unor consilii locale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 223 din 3 aprilie 2012 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea bunurilor mobile, proprietate privată a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea consiliilor locale menţionate în aceeaşi anexă. Articolul 2 Consiliile locale menţionate în anexă se obligă să realizeze cu fonduri proprii şi prin mijloace proprii preluarea şi transportul bunurilor mobile din locul de depozitare a acestora la beneficiari. Articolul 3 Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la art. 1 se face pe bază de proces-verbal încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 4 Patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale se diminuează cu valoarea de inventar a bunurilor mobile transmise potrivit art.
- PRIM-MINISTRU MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU Contrasemnează: -------------- Ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea p. Ministrul administraţiei şi internelor, Mihai Capră, secretar de stat Bucureşti, 27 martie
- Nr.
- Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a bunurilor mobile, proprietate privată a statului, care se transmit din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea unor consilii locale ┌────┬─────────────────────┬──────────┬──────────┬──────────┬─────────────────┬─────────────────┐ │Nr. │ Denumirea bunului │ Seria │Cantitatea│ Valoarea │Persoana juridică│Persoana juridică│ │crt.│ │ │ (buc) │ (lei) │ de la care se │ la care se │ │ │ │ │ │ │ transmite bunul │ transmite bunul │ │ │ │ │ │ │ mobil │ mobil │ ├────┼─────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────────────┼─────────────────┤ │ 1 │Avion MiG 21 RFM, │ 1412 │ 1 │ 968,00│Ministerul │Consiliul Local │ │ │demilitarizat pentru │ │ │ │Apărării │al Comunei │ │ │expunere statică │ │ │ │Naţionale, │Stoeneşti, │ │ │ │ │ │ │U.M. 01871 │judeţul Olt │ │ │ │ │ │ │Deveselu │ │ ├────┼─────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────────────┼─────────────────┤ │ 2 │Avion MiG 21 RFMM, │ 8103 │ 1 │ 929,00│Ministerul │Consiliul Local │ │ │demilitarizat pentru │ │ │ │Apărării │al Municipiului │ │ │expunere statică │ │ │ │Naţionale, │Caransebeş, jude-│ │ │ │ │ │ │U.M. 01871 │ţul Caraş-Severin│ │ │ │ │ │ │Deveselu │ │ ├────┼─────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │ │ │ 3 │Avion MiG 21 RFMM, │ 5904 │ 1 │ 1.213,00│ │ │ │ │demilitarizat pentru │ │ │ │ │ │ │ │expunere statică │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────────────┼─────────────────┤ │ 4 │Avion MiG 23 MF, │0390221017│ 1 │ 7.145,00│Ministerul │Consiliul Local │ │ │dezafectat de dotări-│ │ │ │Apărării │al Comunei Mihail│ │ │le specific militare │ │ │ │Naţionale, │Kogălniceanu, │ │ │ │ │ │ │U.M. 01912 │judeţul Constanţa│ │ │ │ │ │ │Feteşti │ │ ├────┼─────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────────────┼─────────────────┤ │ 5 │Avion MiG 23 MF, │0390224607│ 1 │ 7.145,00│Ministerul │Consiliul Local │ │ │dezafectat de dotări-│ │ │ │Apărării │al Oraşului │ │ │le specific militare │ │ │ │Naţionale, │Năvodari, judeţul│ │ │ │ │ │ │U.M. 01912 │Constanţa │ │ │ │ │ │ │Feteşti │ │ ├────┼─────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────────────┼─────────────────┤ │ 6 │Tanc T 55 - 100,M, │ 209G010 │ 1 │ 6.282,84│Ministerul │Consiliul Local │ │ │demilitarizat │ │ │ │Apărării │al Municipiului │ │ │ │ │ │ │Naţionale, │Piteşti, judeţul │ │ │ │ │ │ │U.M. 01558 │Argeş │ │ │ │ │ │ │Târgovişte │ │ ├────┼─────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │ │ │ 7 │Tanc T 55 - 100,M, │ 309G008 │ 1 │ 5.881,32│ │ │ │ │demilitarizat │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────────────┼─────────────────┤ │ 8 │Tun cal. 76 mm md. │ 738764 │ 1 │ 39,03│Ministerul │Consiliul Local │ │ │1942, demilitarizat │ │ │ │Apărării │al Comunei │ ├────┼─────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤Naţionale, │Prisăcani,judeţul│ │ 9 │Tun cal. 76 mm md. │ 717614 │ 1 │ 39,03│U.M. 01557 │Iaşi │ │ │1942, demilitarizat │ │ │ │Sibiu │ │ ├────┼─────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │ │ │ 10 │Tun cal. 76 mm md. │ 2369 │ 1 │ 39,03│ │ │ │ │1942, demilitarizat │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │ │ │ 11 │Tun cal. 76 mm md. │ 315083 │ 1 │ 39,03│ │ │ │ │1942, demilitarizat │ │ │ │ │ │ ├────┴─────────────────────┴──────────┴──────────┼──────────┼─────────────────┼─────────────────┤ │ Total valoare: │ 29.720,28│ │ │ └────────────────────────────────────────────────┴──────────┴─────────────────┴─────────────────┘ --------