DECIZIE nr. 39 din 9 martie 2000

(3)lit. f) din Constituţie. Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei ca fiind neîntemeiată. Se arata ca sintagma "efectuarea oricăror alte operaţiuni", criticata ca fiind neconstitutionala, a fost determinata de varietatea fenomenului infractional în materie fiscală, iar operaţiunile la care se referă textul sunt determinabile. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Prin Încheierea din 6 decembrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 6.420/P/1999, Curtea de Apel Timişoara Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Marin Petre, Mircea Bodeanu, Ioan Ispas, Domitian Misaila şi Gheorghe Giurgiulescu într-o cauza în care aceştia au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de textul criticat. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca prevederile art. 12, teza finala, din Legea nr. 87/1994, care incrimineaza efectuarea oricăror alte operaţiuni, în afară de nedeclararea veniturilor ori ascunderea sursei impozabile, în scopul sustragerii de la plata impozitelor, "contravin art. 23 şi art. 72 alin.

(3)lit. f) din Constituţia României, prin care se consacra cu valoare constituţională principiul legalităţii incriminarilor (nullum crimen sine lege)". Se arata ca formularea textului criticat permite aplicarea prin analogie a legii penale şi încalcă astfel principiul enuntat, întrucât acţiunile sau inacţiunile care realizează elementul material al infracţiunii trebuie să fie precis şi explicit prevăzute de norma de incriminare. Se apreciază ca analogia în aplicarea legii generează arbitrarul şi lezeaza grav drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului. Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată considera excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Se arata ca dispoziţia legală criticata ar putea fi apreciată ca o incriminare prin analogie numai în măsura în care teza finala a art. 12 din Legea nr. 87/1994 nu s-ar raporta la tezele anterioare ale textului, precis reglementate, şi anume nedeclararea veniturilor şi ascunderea sursei de venituri impozabile. Potrivit prevederilor art. 24 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata ca modul în care este redactat art. 12 din Legea nr. 87/1994, pentru incriminarea faptei de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale, nu încalcă principiul legalităţii incriminării, deoarece faptele vizate prin sintagma "efectuarea oricăror alte operaţiuni în acest scop", deşi nedeterminate, sunt determinabile prin cerinţa esenţială care le este ataşată, anume ca operaţiunile, oricare ar fi acestea, să fie efectuate în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale. Datorită imposibilităţii de a descrie toate modalităţile de realizare a sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, legea a recurs la o formulare generica, pe care însă a corelat-o cu scopul ilicit menţionat. Argumentul exprimat de autorii excepţiei, în sensul că textul criticat ar îngădui aplicarea prin analogie a legii, nu poate fi susţinut, deoarece analogia presupune inexistenta unui text incriminator, ceea ce nu este cazul în speta. În punctul de vedere al Guvernului se considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Teza finala a art. 12 din Legea nr. 87/1994, criticata ca fiind neconstitutionala, se referă la efectuarea oricăror alte operaţiuni, în afară nedeclararii sau ascunderii veniturilor ori sursei impozabile sau taxabile. Ratiunea includerii în textul criticat a expresiei "efectuarea oricăror alte operaţiuni" este data de dinamica deosebită a fenomenului infractional din sfera fiscală, în special în ceea ce priveşte găsirea unor noi mijloace de săvârşire a infracţiunilor, precum şi de dorinţa legiuitorului de a sanctiona faptele astfel comise. În aceste condiţii, susţinerea ca art. 12 din Legea nr. 87/1994 permite aplicarea legii penale prin analogie este neîntemeiată. Analogia reprezintă extinderea legii penale asupra unor fapte neprevăzute de lege, dar asemănătoare cu cele incriminate; în speta însă aceasta ipoteza nu este aplicabilă, întrucât elementul material al infracţiunii este bine determinat şi consta în sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale. În concluzie, se apreciază ca textul criticat nu contravine principiului legalităţii incriminării, asa cum este consacrat prin dispoziţiile constituţionale. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată. Excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, care prevăd: "Sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile sau taxabile, sau efectuarea oricăror alte operaţiuni în acest scop se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi." Critica de neconstituţionalitate priveşte teza finala a textului, şi anume cea potrivit căreia "efectuarea oricăror alte operaţiuni în acest scop" constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare. Se susţine ca aceasta norma de incriminare, neavând un conţinut precis şi expres determinat, permite aplicarea prin analogie a legii penale şi, în consecinţa, contravine prevederilor constituţionale ale art. 23 privind "libertatea individuală" şi ale art. 72 alin.

(3)lit. f), conform cărora "Prin lege organică se reglementează: [....] f) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora". Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă. În art. 12 din Legea nr. 87/1994, prin care se incrimineaza fapta de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale, după ce se arata, cu titlu de exemplu, doua mijloace prin care se poate realiza sustragerea, respectiv prin nedeclararea veniturilor impozabile şi prin ascunderea obiectului sau a sursei impozabile ori taxabile, se continua cu teza "sau efectuarea oricăror alte operaţiuni în acest scop". Prin aceasta legiuitorul înţelege orice operaţiuni, altele decât cele arătate explicit, cu condiţia-cerinţa esenţială de a fi efectuate cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale şi, deci, caracterizarea faptei ca infracţiune este precis realizată. Nu poate fi considerată incriminare prin analogie tehnica legislativă a indicarii generice a unor modalităţi de săvârşire a faptei, subordonate condiţiei-cerinţa esenţială a unui anumit scop sau a unei anumite urmări imediate, tehnica ce este folosită curent în practica legislativă, atât în sistemul nostru de drept, cat şi în alte sisteme. Astfel, în dreptul românesc, art. 166 1 din Codul penal, cu denumirea marginala Acţiuni împotriva ordinii constituţionale, introdus în 1996 prin Legea nr. 140 pentru modificarea şi completarea Codului penal, prevede în alin. 1: "Iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea de acţiuni care pot pune în pericol sub orice formă ordinea constituţională, caracterul naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului [....]", iar în alin. 4: "Întreprinderea oricărei acţiuni pentru schimbarea prin violenta a ordinii constituţionale se pedepseşte [....]". Îndeosebi în acest ultim alineat acţiunile nici măcar nu sunt determinate, ci sunt caracterizate prin scopul urmărit. Tot astfel, la art. 215 alin. 2 din acelaşi cod se prevede că înşelăciunea este mai grava dacă este săvârşită "prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase [...]". De altfel, aceeaşi tehnica legislativă, de indicare generica a unor modalităţi de săvârşire a faptei, subordonate unei cerinţe esenţiale, se regaseste şi în Codul penal francez din 1994, care, în art. 322-6, defineste infracţiunea de distrugere calificată ca fiind şi fapta ce poate fi comisă prin orice mijloc, cu condiţia ca aceasta să fie de natura sa creeze un pericol pentru persoane. Faţa de cele arătate, rezultă ca teza "efectuarea oricăror alte operaţiuni în acest scop" prevăzută la art. 12 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale nu contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 şi ale art. 72 alin.

(3)lit. f). Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.

(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.

(1)lit. A.c), al art. 23 alin.

(3)şi al art. 25 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12, teza finala, din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Marin Petre, Mircea Bodeanu, Ioan Ispas, Domitian Misaila şi Gheorghe Giurgiulescu în Dosarul nr. 6.420/P/1999 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 martie 2000. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu ---------