LEGE nr. 218 din 2 iulie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 80/2000 privind omologarea şi certificarea produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele ru
tiere, precum şi condiţiile de introducere pe piaţă şi de comercializare a acestora Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 5 iulie 2013 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul UNIC Ordonanţa Guvernului nr. 80/2000 privind omologarea şi certificarea produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, precum şi condiţiile de introducere pe piaţă şi de comercializare a acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 30 august 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 671/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 5^2, litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins: "g) produsele contrafăcute." 2. La articolul 6 alineatul
(1), litera
- c)se modifică şi va avea următorul cuprins: "
- c)nerespectarea prevederilor art. 1 alin.
(14), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;". 3. La articolul 6^2, alineatul
(3)se modifică şi va avea următorul cuprins: "
(3)În funcţie de gravitatea faptei, personalul împuternicit în acest scop de Ministerul Transporturilor poate dispune confiscarea şi/sau distrugerea, oprirea definitivă sau temporară a fabricării ori a introducerii pe piaţă şi/sau a comercializării de produse ori materiale de exploatare necertificate sau neomologate, a celor neinscripţionate ori nemarcate corespunzător, a celor neînsoţite de certificate de garanţie şi declaraţii de conformitate, a celor declarate în mod fals ca produse de origine, precum şi a celor care se dovedesc neconforme, în condiţiile prezentei ordonanţe." 4. După articolul 6^2 se introduce un nou articol, articolul 6^3, cu următorul cuprins: "Art. 6^3. - Nerespectarea prevederilor art. 5^2 lit. g) constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit prevederilor art. 90 alin.
(1)din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată, cu modificările ulterioare." Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin.
(2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(1)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA PREŞEDINTELE SENATULUI GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU Bucureşti, 2 iulie 2013. Nr. 218. -------