← România

HOTĂRÂRE nr. 687 din 30 septembrie 1998

HOTĂRÂRE nr. 687 din 30 septembrie 1998 privind iniţierea procedurii de înfiinţare a Universitatii de stat multiculturale cu limbile de predare maghiara şi germană "Petofi-Schiller" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 377 din 2 octombrie 1998 În conformitate cu prevederile art. 6 din Constituţia României, cu prevederile alin.

(1)şi
(2)ale art. 123 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 36/1997, şi cu prevederile art. 3 alin.
(1)lit. a) şi ale art. 5 alin.
(1)din Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor, Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se însărcinează Ministerul Educaţiei Naţionale cu declanşarea, gestionarea şi urmărirea integrală a procedurii de înfiinţare a Universitatii de stat multiculturale cu limbile de predare maghiara şi germană "Petofi-Schiller". Articolul 2 Pentru realizarea sarcinilor prevăzute la art. 1, la propunerea Departamentului pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale, în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, în termen de 7 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a prezentei hotărâri, se constituie un grup de lucru care va avea următoarea componenta:
  1. a)cinci funcţionari din Direcţia generală învăţământ pentru minorităţile naţionale şi din Direcţia generală învăţământ superior din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale; ...
  2. b)conducerea provizorie a Universitatii de stat multiculturale cu limbile de predare maghiara şi germană "Petofi-Schiller", compusa din cinci specialişti, numita prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, la propunerea Departamentului pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale, după consultarea comunităţilor universitare maghiare şi germane. ... Articolul 3
(1)Grupul de lucru constituit în baza prevederilor art. 2 va elabora, având în vedere şi raportul înaintat de Comisia de evaluare înfiinţată în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 378/1998, documentaţia de autoevaluare în conformitate cu prevederile Legii nr. 88/1993, până la data de 15 noiembrie 1998. ...
(2)Consiliul Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare va întocmi propriul raport de evaluare până la data de 30 noiembrie 1998. ...
(3)În conformitate cu raportul de evaluare al Consiliului Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare, Ministerul Educaţiei Naţionale va inainta spre aprobare Guvernului, până la data de 15 decembrie 1998, proiectul de hotărâre privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie a Universitatii de stat multiculturale cu limbile de predare maghiara şi germană "Petofi-Schiller" şi a dreptului de organizare a admiterii. ... Articolul 4 Ministerul Educaţiei Naţionale va asigura infrastructura necesară desfăşurării în bune condiţii a activităţii grupului de lucru. Articolul 5
(1)Toate cheltuielile legate de funcţionarea în bune condiţii a grupului de lucru vor fi finanţate din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, suplimentat prin Hotărârea Guvernului nr. 569/1998. ...
(2)În conformitate cu raportul de autoevaluare şi cu raportul Consiliului Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare se însărcinează Ministerul Finanţelor cu includerea cheltuielilor legate de organizarea şi funcţionarea Universitatii de stat multiculturale cu limbile de predare maghiara şi germană "Petofi-Schiller" în bugetele anuale începând cu anul 1999. ... PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: ---------------- p. Ministrul educaţiei naţionale, Mihai Korka, secretar de stat Ministru delegat pe lângă primul-ministru pentru minorităţi naţionale, Gyorgy Tokay p. Ministrul finanţelor, Valentin Lazea, secretar de stat ------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.