DECRET nr. 420 din 18 mai 2018 privind conferirea Ordinului Meritul Cultural Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 431 din 22 mai 2018 În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituț
ia României, republicată, ale art. 4 alin.
(1), ale art. 7 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, precum și ale Legii nr. 8/2003 privind Ordinul Meritul Cultural și Medalia Meritul Cultural, cu modificările ulterioare, având în vedere propunerea ministrului culturii și identității naționale, cu prilejul împlinirii a 110 ani de la inaugurarea actualului sediu, în semn de înaltă apreciere pentru competența și profesionalismul dovedite, de-a lungul timpului, în conservarea și promovarea patrimoniului cultural național, pentru implicarea activă în organizarea unor evenimente culturale de înaltă ținută, (la 05-09-2018, sintagma: cu prilejul împlinirii a 110 ani de la înființare, în semn de înaltă apreciere pentru competența și profesionalismul dovedite, de-a lungul timpului, în conservarea și promovarea patrimoniului cultural național, pentru implicarea activă în organizarea unor evenimente culturale de înaltă ținută, a fost înlocuită de RECTIFICAREA nr. 420 din 18 mai 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 05 septembrie 2018 ) Președintele României d e c r e t e a z ă: ARTICOL UNIC Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria E „Patrimoniul cultural național“, Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“. PREȘEDINTELE ROMÂNIEI KLAUS-WERNER IOHANNIS În temeiul art. 100 alin.
(2)din Constituția României, republicată, contrasemnăm acest decret. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ București, 18 mai 2018. Nr. 420. ----