NORMĂ din 28 noiembrie 2006 privind condiţiile şi modalităţile de comunicare electronică a datelor referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de către autovehicule înmatriculate în România Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 990 din 12 decembrie 2006 Articolul 1
(1)Toate societăţile de asigurare autorizate să practice asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de către autovehicule înmatriculate în România au obligaţia de a transmite în termenele prevăzute la art. 4, 5 şi 6 către baza de date unică (CEDAM) informaţii complete privind poliţele de asigurare RCA încheiate direct sau prin intermediari. ...
(2)Datele aferente poliţelor de asigurare RCA se pot transmite în momentul emiterii acestora în sistem informatizat sau în urma centralizării la nivelul societăţii de asigurare emitente. ...
(3)Informaţiile utilizate pentru identificarea autovehiculelor asigurate în baza de date a Direcţiei regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt: numărul de înmatriculare, numărul de identificare şi seria, respectiv numărul cărţii de identitate. ...
(4)Către baza de date se transmit informaţii referitoare la poliţe de asigurare RCA încheiate pentru autovehicule având locul obişnuit de staţionare în România. ... Articolul 2
(1)Accesul la baza de date CEDAM în scopul transmiterii informaţiilor centralizate se realizează prin intermediul unor certificate calificate pentru semnătură electronică. ...
(2)Comisia de Supraveghere a Asigurărilor dispune aprobarea sau revocarea acestor certificate, în cazul retragerii sau suspendării autorizaţiei pentru practicarea asigurării obligatorii RCA. ...
(3)Societăţile de asigurare stabilesc şi actualizează periodic lista unităţilor teritoriale proprii abilitate să emită poliţe de asigurare RCA în sistem informatizat. ... Articolul 3
(1)Încărcarea directă a informaţiilor aferente poliţelor de asigurare RCA în baza de date CEDAM se realizează prin intermediul unui portal electronic dedicat. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor stabileşte caracteristicile interfeţei de utilizator, mecanismele de validare, forma şi tipul informaţiilor transmise prin acest portal. ...
(2)Informaţiile centralizate se transmit în format electronic, utilizându-se formatul de fişier, criteriile de validare şi nomenclatoarele stabilite de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi de administratorul bazei de date. ... Articolul 4 În conformitate cu prevederile art. 1 alin.
(3)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2005 pentru stabilirea unor măsuri privind vehiculele rutiere înmatriculate, datele aferente unei poliţe de asigurare se transmit către baza de date în termen de cel mult 5 zile de la data încheierii (emiterii) asigurării. Articolul 5 Orice actualizare a informaţiilor referitoare la poliţele înscrise în evidenţa CEDAM se transmite către baza de date în termen de cel mult 20 de zile de la data apariţiei factorului care a generat modificarea datelor. Articolul 6 Încetarea înainte de termen a valabilităţii unei poliţie RCA se raportează către baza de date în termen de 15 zile calendaristice. Articolul 7 Transmiterea de informaţii eronate, incomplete sau neactualizate se sancţionează în condiţiile şi potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare. -----------