HOTĂRÂRE nr. 753 din 14 mai 2004 pentru modificarea poziţiei nr. 6 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 517/1999 privind delimitarea suprafeţelor de teren strict necesare pentru cercetarea şi producerea de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi de animale de rasă şi trecerea terenurilor destinate producţiei, aflate în administrarea institutelor şi staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă, în domeniul privat al statului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 25 mai 2004 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 8 alin.
(3)din Legea nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 10 alin.
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul I Poziţia nr. 6 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 517/1999 privind delimitarea suprafeţelor de teren strict necesare pentru cercetarea şi producerea de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi de animale de rasă şi trecerea terenurilor destinate producţiei, aflate în administrarea institutelor şi staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă, în domeniul privat al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 9 iulie 1999, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul II Terenurile în suprafaţă de 153,18 ha cu care se majorează suprafeţele de teren din domeniul privat al statului, identificate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, se vor preda pe bază de protocol de predare-preluare Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a comunei Lovrin, judeţul Timiş, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: ──────────────── p. Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Petre Daea, secretar de stat p. Ministrul de stat, ministrul administraţiei şi internelor, Toma Zaharia, secretar de stat Ministrul delegat pentru administraţia publică, Gabriel Oprea p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat Bucureşti, 14 mai 2004. Nr. 753. Anexa --------