← România

DECIZIA nr. 642 din 17 octombrie 2017

DECIZIA nr. 642 din 17 octombrie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 348 alin.

(2)din Codul de procedură penală Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 125 din 8 februarie 2018 Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 348 alin.
(2)din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Adrian Vlad în Dosarul nr. 21.928/325/2016/a1 al Tribunalului Timiș - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.804D/
  1. ...
  2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. ...
  3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca devenită inadmisibilă, ca urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 437 din 22 iunie
  4. ... CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
  5. Prin Decizia penală nr. 797 din 4 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 21.928/325/2016/a1, Tribunalul Timiș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 348 alin.
(2)din Codul de procedură penală, excepție invocată de Adrian Vlad într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate de acesta împotriva unei încheieri a judecătorului de cameră preliminară, prin care a fost dispusă măsura arestului preventiv în privința sa. ... 5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile art. 348 alin.
(2)din Codul de procedură penală, astfel cum acestea au fost modificate prin dispozițiile art. I din Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, sunt neconstituționale întrucât nu permit exercitarea niciunei căi de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară se pronunță asupra măsurilor preventive precizate prin rechizitoriu, această încheiere fiind definitivă. Se susține că, pentru acest motiv, textul criticat creează discriminare între inculpații ale căror astfel de contestații sunt soluționate de către instanțele de fond și cei ale căror contestații sunt soluționate direct de către instanțele învestite cu soluționarea contestației, întrucât această diferență de regim juridic în privința dreptului de a promova o cale de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra măsurilor preventive nu este generată de criterii obiective, care să țină de conduita părților, ci de operativitatea organelor judiciare. Pentru aceleași considerente, se susține încălcarea, prin textul criticat, a dispozițiilor constituționale referitoare la folosirea căilor de atac și la accesul liber la justiție. Se susține, de asemenea, că, distinct de celelalte etape procesuale, în această fază procesuală, inculpatul și procurorul sunt privați de calea de atac prevăzută la art. 205 alin.
(1)din Codul de procedură penală. ... 6. Tribunalul Timiș - Secția penală, contrar prevederilor art. 29 alin.
(4)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu și-a exprimat opinia cu privire la prezenta excepție de neconstituționalitate. ... 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. ... 8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. Se susține că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci se arată nemulțumit de faptul că competența de a se pronunța cu privire la măsurile preventive dispuse de judecătorul de cameră preliminară, care expiră în timpul soluționării contestației formulate împotriva încheierii pronunțate de acesta, a fost dată judecătorului de cameră preliminară de la instanța superioară sau completului competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, învestit cu soluționarea contestației. Or, conform dispozițiilor art. 2 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Se arată, de asemenea, că, în susținerea excepției de neconstituționalitate, sunt enumerate mai multe dispoziții constituționale, fără a se arăta în ce constă încălcarea acestora, prin textul criticat. În subsidiar, se face trimitere la considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, nr. 241 din 9 martie 2006, nr. 27 din 15 ianuarie 2008 și nr. 506 din 5 decembrie 2013 și se susține că textul criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate în susținerea excepției. ... 9. Avocatul Poporului apreciază că textul criticat este constituțional. Arată că prevederile art. 348 alin.
(2)din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate și că își menține punctele de vedere exprimate în deciziile Curții Constituționale nr. 663 din 11 noiembrie 2014 și nr. 472 din 16 iunie
  1. ...
  2. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. ... CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
  3. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, ... 12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 348 alin.
(2)din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „În cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară ori completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, învestit cu soluționarea contestației, verifică legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 207.“ ... 13. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin.
(5)cu privire la principiul respectării Constituției și a legilor, art. 16 alin.
(1)privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin.
(1)cu privire la accesul liber la justiție și art. 23 alin.
(1)referitor la libertatea individuală, precum și prevederilor art. 5 paragraful 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la libertate și la siguranță. ... 14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 437 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, în urma analizei constituționalității textului criticat, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, a constatat că sintagma „sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară ori completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, învestit cu soluționarea contestației“ din cuprinsul dispozițiilor art. 348 alin.
(2)din Codul de procedură penală este neconstituțională. ... 15. Cum sesizarea Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate a avut loc, prin Decizia penală nr. 797 din 4 noiembrie 2016, la o dată anterioară pronunțării și publicării Deciziei nr. 437 din 22 iunie 2017, în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 348 alin.
(2)din Codul de procedură penală, ce face obiectul prezentului dosar, urmează a fi respinsă, ca devenită inadmisibilă, cu privire la sintagma „sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară ori completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, învestit cu soluționarea contestației“ din cuprinsul art. 348 alin.
(2)din Codul de procedură penală. ...
  1. Totodată, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, Curtea reține că, în temeiul deciziei de admitere mai sus menționate, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire a unei eventuale hotărâri definitive pronunțate, în cauza de față, pe baza textului criticat, ulterior sesizării Curții Constituționale. ...
  2. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin.
(4)din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, ... CURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 348 alin.
(2)din Codul de procedură penală, cu privire la sintagma „sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară ori completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, învestit cu soluționarea contestației“ din cuprinsul acestora, excepție ridicată de Adrian Vlad în Dosarul nr. 21.928/325/2016/a1 al Tribunalului Timiș - Secția penală. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiș - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2017. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.