ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 210 din 22 decembrie 2005 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.189 din 29 decembrie 2005 Ţinând seama că procesul de restructurare a armatei continuă până în anul 2007, potrivit Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a ţării nr. 0109 din 1 noiembrie 2002 privind restructurarea Armatei României în perspectiva anului 2007, având în vedere că aplicarea măsurilor de protecţie socială pentru cadrele militare care nu îndeplinesc condiţiile legale de pensionare, referitoare la menţinerea acestora în structuri cu caracter temporar, este posibilă doar până în anul 2005, luând în considerare posibilitatea utilizării cadrelor militare care sunt menţinute în structuri cu caracter temporar pentru operaţionalizarea unor unităţi militare şi necesitatea armonizării prevederilor diferitelor acte normative care reglementează măsurile de protecţie socială a cadrelor militare care nu îndeplinesc condiţiile legale de pensionare, sub aspectul termenului limită de aplicare a acestora, elemente ce constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, în temeiul art. 115 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.