ORDIN nr. 102 din 4 martie 2002 privind aprobarea listei cuprinzând localităţile din zona montană din care vor face parte beneficiarii sprijinului ce se acordă producătorilor de lapte şi ai sprijinului ce se acordă producătorilor agricoli pentru creşterea producţiei de carne şi a efectivelor de animale, pentru anul 2002 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 168 din 11 martie 2002 Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, în conformitate cu prevederile art. 1 alin.
(3)din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 18/2002 pentru modificarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 29/2000 privind sprijinul producătorilor de lapte, precum şi ale art. 13 alin.
(3)din Hotărârea Guvernului nr. 54/2002 privind sprijinul direct al statului prin acordarea de subvenţii, în anul 2002, producătorilor agricoli din sectorul animalier, pentru creşterea producţiei de carne şi a efectivelor de animale, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 12/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 440/2001, emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă lista cuprinzând localităţile din zona montană din care vor face parte beneficiarii sprijinului ce se acordă producătorilor de lapte şi ai sprijinului ce se acordă producătorilor agricoli pentru creşterea producţiei de carne şi a efectivelor de animale, pentru anul 2002, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, Ovidiu Natea, secretar de stat Anexa 1 LISTA cuprinzând localităţile din zona montană din care vor face parte beneficiarii sprijinului ce se acordă producătorilor de lapte şi ai sprijinului ce se acordă producătorilor agricoli pentru creşterea producţiei de carne şi a efectivelor de animale, pentru anul 2002 JUDEŢUL ALBA Oraşe A. Integral --------
- Abrud
- Campeni
- Zlatna
- Baia de Aries B. Parţial -------
- Cugir - Bocsitura - Bucuru - Calene - Feteni - Goasele - Mugesti Comune A. Integral --------
- Albac
- Almasu Mare
- Arieseni
- Avram Iancu
- Bistra
- Bucium
- Ceru-Bacainti
- Ciuruleasa
- Garda de Sus
- Horea
- Intregalde
- Livezile
- Lupsa
- Metes
- Mogos
- Ocolis
- Poiana Vadului
- Ponor
- Posaga
- Rametea
- Ramet
- Rosia Montană
- Salciua
- Sasciori
- Scarisoara
- Sohodol
- Sugag
- Vadu Motilor
- Vidra B. Parţial -------
- Blandiana - Acmariu - Ibru - Poieni - Racatau
- Galda de Jos - Galda de Sus - Lupseni - Magura - Poiana Galdei - Răicani - Zagris
- Ighiu - Ighiel - Telna
- Pianu - Plaiuri - Purcareti - Strungari
- Stremt - Faţa Pietrii - Geoagiu de Sus - Geomal
- Vintu de Jos - Ciocasu - Criseni - Dealu Ferului - Gura Cutului - Hategana - Inuri - Laz - Matacina - Parau lui Mihai - Poienita - Stauini - Valea Goblii - Valea lui Mihai - Valea Vintului JUDEŢUL ARAD Oraşe A. Integral --------
- Sebis B. Parţial -------
- Lipova - Radna - Soimos Comune A. Integral --------
- Almas
- Archis
- Bata
- Beliu
- Birchis
- Barsa
- Barzava
- Brazii
- Buteni
- Carand
- Chisindia
- Conop
- Craiva
- Dezna
- Dieci
- Dorgos
- Gurahont
- Halmagiu
- Halmagel
- Hasmas
- Ignesti
- Moneasa
- Petris
- Plescuta
- Savarsin
- Silindia
- Sistarovat
- Taut
- Varadia de Mures
- Vârfurile B. Parţial -------
- Tarnova - Agrisu Mare - Araneag - Draut - Dud JUDEŢUL ARGES Oraşe A. Integral --------
- Campulung
- Curtea de Arges Comune A. Integral --------
- Albestii de Arges
- Albestii de Muscel
- Aninoasa
- Arefu
- Berevoesti
- Boteni
- Bradulet
- Bughea de Jos
- Cepari
- Cetăţeni
- Cicanesti
- Ciofrangeni
- Corbeni
- Corbi
- Dambovicioara
- Domneşti
- Dragoslavele
- Godeni
- Hartiesti
- Leresti
- Mioarele
- Musatesti
- Nucsoara
- Pietrosani
- Poienarii de Arges
- Poienarii de Muscel
- Rucar
- Salatrucu
- Stoenesti
- Suici
- Tigveni
- Valea Danului
- Valea Iasului
- Valea Mare-Pravat
- Vlădeşti JUDEŢUL BACAU Oraşe A. Integral --------
- Comăneşti
- Darmanesti
- Moinesti
- Slanic-Moldova
- Targu Ocna Comune A. Integral --------
- Agas
- Ardeoani
- Asau
- Balcani
- Berzunti
- Barsanesti
- Bogdanesti
- Brusturoasa
- Casin
- Dofteana
- Ghimes-Faget
- Magiresti
- Manastirea Casin
- Oituz
- Palanca
- Pargaresti
- Parjol
- Poduri
- Solont
- Targu Trotus
- Zemes JUDEŢUL BIHOR Oraşe A. Integral --------
- Alesd
- Beius
- Nucet
- Stei
- Vascau Comune A. Integral --------
- Borod
- Bratca
- Budureasa
- Bulz
- Buntesti
- Cabesti
- Carpinet
- Campani
- Cristioru de Jos
- Curatele
- Dobresti
- Drăgăneşti
- Finis
- Lazuri de Beius
- Lunca
- Pietroasa
- Pomezeu
- Remetea
- Rieni
- Rosia
- Sinteu
- Soimi
- Suncuius
- Tarcaia
- Uileacu de Beius
- Vadu Crisului
- Varciorog JUDEŢUL BISTRITA-NASAUD Oraşe A. Integral --------
- Nasaud
- Sangeorz-Băi Comune A. Integral --------
- Bistrita Bargaului
- Budacu de Jos
- Caianu Mic
- Cetate
- Chiuza
- Ciceu-Giurgesti
- Cosbuc
- Feldru
- Ilva Mare
- Ilva Mica
- Josenii Bargaului
- Lesu
- Livezile
- Lunca Ilvei
- Maieru
- Magura Ilvei
- Mariselu
- Monor
- Parva
- Prundu Bargaului
- Rebra
- Rebrisoara
- Rodna
- Romuli
- Salva
- Spermezeu
- Sant
- Sieu
- Sieut
- Telciu
- Tiha Bargaului
- Tarlisua
- Zagra JUDEŢUL BRAŞOV Oraşe A. Integral --------
- Predeal
- Rasnov
- Sacele
- Zarnesti Comune A. Integral --------
- Bran
- Budila
- Fundata
- Harseni
- Lisa
- Moieciu
- Poiana Marului
- Recea
- Sinca
- Tarlungeni
- Teliu
- Vama Buzaului
- Vulcan B. Parţial -------
- Ucea - Corbi - Feldioara - Ucea de Sus
- Vistea - Dragus - Vistea de Sus - Vistisoara
- Voila - Sambata de Sus JUDEŢUL BUZAU Oraşe A. Integral --------
- Nehoiu Comune A. Integral --------
- Beceni
- Berca
- Bisoca
- Bozioru
- Braesti
- Buda
- Calvini
- Canesti
- Catina
- Chiliile
- Chiojdu
- Cislau
- Colti
- Cozieni
- Gura Teghii
- Lopatari
- Magura
- Margaritesti
- Manzalesti
- Murgesti
- Odaile
- Pardosi
- Panatau
- Patarlagele
- Parscov
- Sarulesti
- Scortoasa
- Siriu
- Tisau
- Valea Salciei
- Vintila Voda
- Viperesti B. Parţial -------
- Merei - Sărată Monteoru JUDEŢUL CARAS-SEVERIN Municipii A. Parţial -------
- Resita - Cuptoare - Doman - Secu Oraşe A. Integral --------
- Anina
- Baile Herculane B. Parţial -------
- Moldova Noua - Moldovita
- Oravita - Ciclova Montană - Marila Comune A. Integral --------
- Armenis
- Bania
- Bautar
- Bolvasnita
- Brebu Nou
- Bucosnita
- Carasova
- Carbunari
- Cornereva
- Dalboset
- Domasnea
- Eftimie Murgu
- Garnic
- Iablanita
- Lapusnicel
- Luncavita
- Marga
- Mehadia
- Mehadica
- Prigor
- Rusca Montană
- Slatina-Timiş
- Sopotu Nou
- Teregova
- Toplet
- Turnu Ruieni
- Valiug
- Zavoi B. Parţial -------
- Berzasca - Bigar
- Bozovici - Poneasca - Valea Minisului
- Buchin - Lindenfeld
- Lapusnicu Mare - Lapusnicu Mare JUDEŢUL CLUJ Comune A. Integral --------
- Baisoara
- Belis
- Ciucea
- Maguri Racatau
- Margau
- Marisel
- Poieni
- Risca
- Sacuieu
- Valea Ierii B. Parţial -------
- Calatele - Dealu Negru
- Capusu Mare - Agarbiciu - Balcesti - Dangau Mare - Dangau Mic
- Gilau - Somesu Cald - Somesu Rece
- Iara - Borzesti - Buru - Cacova Ierii - Lungesti - Masca - Magura Ierii - Ocolisel - Surduc - Valea Agrisului - Valea Vadului JUDEŢUL COVASNA Oraşe A. Integral --------
- Baraolt
- Covasna
- Intorsura Buzaului Comune A. Integral --------
- Aita Mare
- Barcani
- Batani
- Bodoc
- Bradut
- Bretcu
- Comandau
- Dobarlau
- Ghelinta
- Lemnia
- Malnas
- Ojdula
- Poian
- Sita Buzaului
- Sanzieni
- Valcele
- Varghis
- Zagon B. Parţial -------
- Zabala - Zabala JUDEŢUL DAMBOVITA Oraşe A. Integral --------
- Fieni
- Pucioasa Comune A. Integral --------
- Barbuletu
- Bezdead
- Buciumeni
- Candesti
- Iedera
- Malu cu Flori
- Moroeni
- Motaieni
- Pietrosita
- Pucheni
- Runcu
- Tatarani
- Valea Lungă
- Valeni-Dambovita
- Vârfuri
- Visinesti
- Voinesti
- Vulcana-Băi JUDEŢUL GORJ Oraşe A. Integral --------
- Novaci B. Parţial -------
- Bumbesti-Jiu - Plesa Comune A. Integral --------
- Baia de Fier
- Pades
- Polovraci
- Runcu B. Parţial -------
- Crasna - Aninisu din Deal - Crasna din Deal - Dragoiesti - Radosi
- Musetesti - Arseni - Barcaciu - Stancesti
- Pestisani - Borosteni - Francesti - Gureni
- Schela - Arsuri - Gornacel - Schela
- Stanesti - Alexeni - Curpen - Parvulesti - Vaidei - Valari
- Tismana - Tismana - Gornovita - Pocruia - Sohodol - Topesti - Valcele JUDEŢUL HARGHITA Municipii A. Integral --------
- Miercurea-Ciuc Oraşe A. Integral --------
- Baile Tusnad
- Balan
- Borsec
- Gheorgheni
- Toplita
- Vlahita Comune A. Integral --------
- Atid
- Bilbor
- Bradesti
- Capalnita
- Ciucsangeorgiu
- Ciumani
- Carta
- Corbu
- Corund
- Danesti
- Dealu
- Ditrau
- Darjiu
- Frumoasa
- Galautas
- Joseni
- Lazarea
- Lueta
- Lunca de Jos
- Lunca de Sus
- Lupeni
- Meresti
- Mihaileni
- Pauleni-Ciuc
- Plaiesii de Jos
- Praid
- Remetea
- Sarmas
- Siculeni
- Sancraieni
- Sandominic
- Sanmartin
- Sansimion
- Subcetate
- Suseni
- Tulghes
- Tusnad
- Ulies
- Varsag
- Voslabeni
- Zetea B. Parţial -------
- Avramesti - Firtanus - Goagiu - Laz-Firtanus - Laz-Soimus - Medisoru Mic
- Feliceni - Alexandrita - Cireseni - Forteni - Polonita - Teleac
- Martinis - Aldea - Calugareni - Comăneşti - Ghipes
- Mugeni - Beta - Dejutiu - Dobeni - Lutita - Matiseni - Taietura
- Sacel - Uilac - Vidacut
- Simonesti - Cehetel - Chedia Mare - Chedia Mica - Medisoru Mare - Nicoleni - Tarcesti - Turdeni JUDEŢUL HUNEDOARA Municipii A. Integral --------
- Petrosani
- Brad Oraşe A. Integral --------
- Aninoasa
- Lupeni
- Petrila
- Uricani
- Vulcan B. Parţial -------
- Hateg - Silvasu de Sus Comune A. Integral --------
- Baia de Cris
- Balsa
- Baru
- Baita
- Batrana
- Blajeni
- Buces
- Bucuresci
- Bulzestii de Sus
- Bunila
- Cerbal
- Certeju de Sus
- Criscior
- Ghelari
- Lelese
- Lunca Cernii de Jos
- Luncoiu de Jos
- Rachitova
- Ribita
- Sarmizegetusa
- Tomesti
- Toplita
- Vata de Jos
- Valisoara
- Vorta B. Parţial -------
- Beriu - Cucuis - Magureni - Poieni - Sibisel
- Bosorod - Alun - Bobaia - Cioclovina - Luncani - Prihodiste - Tarsa - Ursici
- Branisca - Barastii Iliei - Cabesti - Furcsoara - Gialacuta
- Carjiti - Cherghes
- Densus - Criva - Poieni - Stei
- Dobra - Bujoru - Fagetel - Panc - Panc-Saliste - Stancesti - Stancesti-Ohaba
- Geoagiu - Bacaia - Bozes - Geoagiu-Băi - Homorod - Mermezeu-Valeni - Renghet - Valeni
- Gurasada - Boiu de Jos - Boiu de Sus - Carmazanesti - Danulesti - Runcsor - Vica
- Lapugiu de Jos - Bastea - Cosesti - Fintoag - Holdea - Lapugiu de Sus - Ohaba
- Martinesti - Magura
- Orastioara de Sus - Orastioara de Sus - Bucium - Costesti - Costesti-Deal - Gradistea de Munte - Ludestii de Jos - Ludestii de Sus
- Pestisu Mic - Ciulpaz - Cutin - Dumbrava
- Pui - Pui - Federi - Fizesti - Hobita - Ohaba-Ponor - Serel - Uric
- Rapoltu Mare - Boiu
- Rau de Mori - Rau de Mori - Brazi - Ohaba-Sibisel - Sibisel - Suseni
- Romos - Ciungu Mare - Romosel
- Salasu de Sus - Salasu de Sus - Coroiesti - Malaiesti - Nucsoara - Paros - Pestera - Rau Mic
- Soimus - Boholt - Bejan-Tarnavita - Cainelu de Jos - Chiscadaga - Fornadia - Paulis - Sulighete
- Teliucu Inferior - Cincis-Cerna - Izvoarele
- Vetel - Boia Barzii - Muncelu Mare - Muncelu Mic - Runcu Mic
- Zam - Almas-Saliste - Almasel - Braseu - Deleni - Godinesti - Micanesti - Poganesti - Tamasesti JUDEŢUL MARAMURES Municipii B. Parţial -------
- Baia Mare - Blidari - Firiza - Ferneziu - Valea Neagra Oraşe A. Integral --------
- Borsa
- Cavnic
- Viseu de Sus B. Parţial -------
- Baia Sprie - Baia Sprie - Chiuzbaia
- Targu Lapus - Boiereni - Borcut - Cufoaia - Dobricu Lapusului - Dumbrava - Fantanele - Groape - Inau - Rogoz - Rohia - Stoiceni Comune A. Integral --------
- Baiut
- Bogdan Voda
- Boiu Mare
- Botiza
- Budesti
- Coroieni
- Cupseni
- Desesti
- Dragomiresti
- Ieud
- Lapus
- Leordina
- Moisei
- Ocna Sugatag
- Petrova
- Poienile Izei
- Poienile de sub Munte
- Repedea
- Rozavlea
- Ruscova
- Sacel
- Salistea de Sus
- Suciu de Sus
- Vima Mica
- Viseu de Jos B. Parţial -------
- Barsana - Barsana
- Bistra - Bistra
- Calinesti - Calinesti - Valeni
- Cernesti - Izvoarele - Magureni - Trestia - Ciocotis
- Copalnic-Manastur - Preluca Noua - Preluca Veche
- Giulesti - Manastirea
- Stramtura - Glod - Slatioara
- Sisesti - Cetatele - Danesti - Negreia - Plopis - Surdesti
- Sacalaseni - Intrerauri
- Somcuta Mare - Buteasa - Codru Butesii - Hovrila
- Valea Chioarului - Durusa - Fericea - Mesteacan - Varai JUDEŢUL MEHEDINTI Oraşe A. Integral --------
- Baia de Arama
- Orşova Comune A. Integral --------
- Bala
- Balta
- Balvanesti
- Ciresu
- Dubova
- Godeanu
- Eselnita
- Ilovita
- Isverna
- Obarsia-Closani
- Podeni
- Ponoarele
- Svinita JUDEŢUL MURES Oraşe A. Integral --------
- Sovata Comune A. Integral --------
- Alunis
- Beica de Jos
- Brancovenesti
- Chiheru de Jos
- Deda
- Gurghiu
- Hodac
- Ibanesti
- Ideciu de Jos
- Lunca Bradului
- Rastolita
- Rusii-Munti
- Solovastru
- Stanceni
- Vatava B. Parţial -------
- Eremitu - Eremitu - Campu Cetatii
- Magherani - Magherani - Candu - Marculeni - Silea Nirajului - Torba JUDEŢUL NEAMT Oraşe A. Integral --------
- Bicaz Comune A. Integral --------
- Agapia
- Bicaz-Chei
- Bicazu Ardelean
- Borca
- Ceahlau
- Cracaoani
- Damuc
- Farcasa
- Grinties
- Hangu
- Pangarati
- Piatra Soimului
- Pipirig
- Poiana Teiului
- Tarcau
- Tasca
- Tazlau
- Viisoara
- Vânători-Neamt JUDEŢUL PRAHOVA Municipii A. Integral --------
- Campina Oraşe A. Integral --------
- Azuga
- Breaza
- Busteni
- Comarnic
- Sinaia
- Slanic
- Valenii de Munte Comune A. Integral -------
- Adunaţi
- Alunis
- Aricestii Zeletin
- Bertea
- Brebu
- Carbunesti
- Cerasu
- Cornu
- Cosminele
- Drajna
- Izvoarele
- Maneciu
- Poiana Campina
- Posesti
- Predeal-Sarari
- Provita de Jos
- Provita de Sus
- Secaria
- Starchiojd
- Surani
- Soimari
- Sotrile
- Stefesti
- Talea
- Teisani
- Telega
- Valea Doftanei
- Varbilau
- Valcanesti JUDEŢUL SATU MARE Oraşe B. Parţial -------
- Tasnad - Ratiu - Sarauad
- Negresti-Oas - Negresti-Oas - Luna Comune A. Integral --------
- Barsau
- Bogdand
- Camarzana
- Cehal
- Certeze
- Crucisor
- Gherta Mica
- Hodod
- Oraşul Nou
- Sacaseni
- Socond
- Tarsolt
- Turt
- Vama B. Parţial -------
- Batarci - Batarci - Comlausa - Tamaseni
- Beltiug - Bolda - Sandra
- Bixad - Bixad - Trip
- Calinesti-Oas - Calinesti-Oas - Lechinta
- Homoroade - Homorodu de Mijloc - Chilia - Homorodu de Sus - Solduba
- Supur - Dobra - Giorocuta - Hurezu Mare - Racova - Secheresa
- Tarna Mare - Tarna Mare - Vagas - Valea Seaca
- Valea Vinului - Marius - Săi JUDEŢUL SALAJ Municipii B. Parţial -------
- Zalau - Stana Oraşe B. Parţial -------
- Jibou - Cuceu - Husia - Rona
- Simleu Silvaniei - Simleu Silvaniei - Bic Comune A. Integral --------
- Agrij
- Buciumi
- Cizer
- Cristolt
- Fildu de Jos
- Garbou
- Halmasd
- Plopis
- Poiana Blenchii
- Sag
- Valcău de jos
- Zalha B. Parţial
- Almasu - Cutis - Jebucu - Mesteacanu - Petrinzel - Sfaras - Stana - Taudu
- Babeni - Clit - Pirosa - Poienita
- Balan - Galpaia
- Banisor - Ban
- Bobota - Zalnoc
- Carastelec - Dumuslau
- Coseiu - Archid - Chilioara
- Creaca - Ciglean - Viile Jacului
- Cuzaplac - Cublesu - Galaseni - Mierta - Ruginoasa - Stoboru
- Galgau - Francenii de Piatra
- Hereclean - Bocsita
- Hida - Miluani - Paduris - Sanpetru Almasului - Stupini - Trestia
- Horoatu Crasnei - Hurez - Starciu - Seredeiu
- Ileanda - Bizusa-Băi - Barsauta - Dolheni - Luminisu - Maleni - Sasa
- Letca - Ciula - Cozla - Purcaret - Soimuseni - Valisoara
- Lozna - Preluci - Valea Lesului - Valea Loznei
- Marca - Marca-Huta
- Maeriste - Doh
- Mesesenii de Jos - Fetindia - Mesesenii de Sus
- Mirsid-Porolissum - Moigrad
- Napradea - Vadurele
- Pericei - Sici
- Rus - Fantanele-Rus - Hasmas - Simisna
- Sanmihaiu Almasului - Bercea - Santa Maria
- Surduc - Solona - Testioara - Turbuta
- Sarmasag - Poiana Magura - Tarmure
- Varsolt - Recea - Recea Mica JUDEŢUL SIBIU Oraşe A. Integral --------
- Talmaciu B. Parţial -------
- Avrig - Marsa
- Cisnadie - Cisnadioara Comune A. Integral --------
- Cartisoara
- Gura Raului
- Jina
- Orlat
- Poiana Sibiului
- Poplaca
- Racovita
- Rasinari
- Rau Sadului
- Sadu
- Tilisca
- Turnu Roşu B. Parţial -------
- Arpasu de Jos - Arpasu de Sus
- Miercurea Sibiului - Apoldu de Sus - Dobarca
- Porumbacu de Jos - Porumbacu de Sus
- Saliste - Saliste - Crint - Fantanele - Gales - Sacel - Sibiel - Vale JUDEŢUL SUCEAVA Municipii A. Integral --------
- Campulung Moldovenesc
- Vatra Dornei Oraşe A. Integral --------
- Gura Humorului
- Solca Comune A. Integral --------
- Breaza
- Brodina
- Brosteni
- Cacica
- Carlibaba
- Crucea
- Dorna-Arini
- Dorna Candrenilor
- Frasin
- Frumosu
- Fundu Moldovei
- Iacobeni
- Izvoarele Sucevei
- Malini
- Manastirea Humorului
- Moldova-Sulita
- Moldovita
- Ostra
- Panaci
- Paltinoasa
- Poiana Stampei
- Pojorata
- Putna
- Rasca
- Sadova
- Slatina
- Straja
- Stulpicani
- Sucevita
- Saru Dornei
- Ulma
- Vama
- Vatra Moldoviţei B. Parţial -------
- Valea Moldovei - Capu Câmpului JUDEŢUL TIMIS Oraşe B. Parţial -------
- Faget - Batesti - Begheiu Mic - Bichigi - Colonia Mica - Temeresti - Branesti - Bunea Mare - Bunea Mica - Jupanesti - Povargina Comune A. Integral --------
- Curtea
- Fardea
- Margina
- Nadrag
- Pietroasa
- Tomesti JUDEŢUL TULCEA Oraşe A. Integral --------
- Babadag
- Macin Comune A. Integral --------
- Casimcea
- Ciucurova
- Dorobantu
- Greci
- Hamcearca
- Horia
- Izvoarele
- Luncavita
- Niculitel
- Slava Cercheza
- Stejaru
- Topolog B. Parţial --------
- Sarichioi - Enisala - Visterna JUDEŢUL VALCEA Oraşe A. Integral --------
- Baile Olanesti
- Brezoi
- Calimanesti
- Horezu Comune A. Integral --------
- Barbatesti
- Berislavesti
- Boisoara
- Caineni
- Costesti
- Malaia
- Muereasca
- Perisani
- Racovita
- Runcu
- Salatrucel
- Slatioara
- Stoenesti
- Vaideeni
- Voineasa JUDEŢUL VRANCEA Comune A. Integral --------
- Andreiasu de Jos
- Barsesti
- Chiojdeni
- Câmpuri
- Dumitresti
- Gura Calitei
- Jitia
- Mera
- Naruja
- Nereju
- Nistoresti
- Paltin
- Poiana Cristei
- Racoasa
- Reghiu
- Soveja
- Tulnici
- Valea Sarii
- Vidra
- Vintileasca
- Vizantea-Livezi
- Vrancioaia -------