← România

HOTĂRÂRE nr. 287 din 4 martie 2004

HOTĂRÂRE nr. 287 din 4 martie 2004 privind acordarea titulaturii de muzeu de importanţă naţională Muzeului Naţional Filatelic Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 18 martie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 15 alin.

(1)din Legea muzeelor şi a colecţiilor publice nr. 311/2003 şi al art. 17 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Se acordă titulatura de muzeu de importanţă naţională Muzeului Naţional Filatelic, denumit în continuare Muzeul, sucursală fără personalitate juridică a Companiei Naţionale "Poşta Română". ...
(2)Muzeul are sediul în imobilul proprietate publică a statului, aflat în administrarea Muzeului Naţional de Istorie a României, situat în municipiul Bucureşti, Calea Victoriei nr. 12, sectorul 3. ...
(3)Spaţiul în care Muzeul îşi are sediul se atribuie acestuia în folosinţă gratuită, pe o perioadă de 49 de ani. ...
(4)Predarea-preluarea spaţiului se face pe bază de protocol încheiat între Muzeul Naţional de Istorie a României şi Compania Naţională "Poşta Română", în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. ... Articolul 2 Muzeul are următoarele atribuţii principale:
  1. a)deţinerea de bunuri de valoare excepţională, semnificative în plan naţional pentru filatelie, dar fără a se limita la acest domeniu, luând în considerare semnificaţia pe care o au asemenea piese de muzeu; ...
  2. b)inventarierea şi evidenţa colecţiilor; ...
  3. c)cercetarea, în baza unor programe anuale şi de perspectivă, a patrimoniului pe care îl deţine şi a contextelor specifice acestui patrimoniu; ...
  4. d)documentarea în vederea identificării surselor, cunoaşterii şi, după caz, a achiziţionării de obiecte şi piese filatelice, în vederea completării şi îmbogăţirii colecţiilor; ...
  5. e)conservarea obiectelor de patrimoniu; ...
  6. f)organizarea de expoziţii permanente şi temporare al căror obiect să fie patrimoniul pe care îl deţine sau colecţiile particulare; ...
  7. g)punerea în valoare prin expoziţii, publicaţii şi comunicări a rezultatelor cercetărilor ştiinţifice muzeografice; ...
  8. h)contactul permanent cu publicul de toate categoriile; ...
  9. i)contactul permanent cu specialiştii din cadrul Federaţiei Filatelice Române; ...
  10. j)contactul permanent cu mediile de informare, cu organizaţii neguvernamentale, organisme culturale, instituţii de învăţământ şi cercetare, organisme şi foruri internaţionale; ...
  11. k)organizarea unui cerc de studii de istorie poştală şi filatelie. ... Articolul 3
(1)Muzeul este condus de un director, numit potrivit legii. ...
(2)Numărul maxim de posturi pentru Muzeu este de 18. ... Articolul 4
(1)În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Compania Naţională "Poşta Română" are obligaţia de a solicita Ministerului Culturii şi Cultelor acreditarea Muzeului, în vederea funcţionării acestuia. ...
(2)Regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi organigrama Muzeului se aprobă prin hotărâre a Consiliului de administraţie al Companiei Naţionale "Poşta Română", în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. ... PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: -------------- Ministrul culturii şi cultelor, Răzvan Theodorescu Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, Dan Nica Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Bucureşti, 4 martie 2004. Nr. 287. ------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.