HOTĂRÂRE nr. 600 din 4 iunie 2008 privind schimbarea regimului juridic al unor imobile situate în judeţul Cluj Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 11 iunie 2008 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin.
(1)şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea unor imobile, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative - Unitatea Specială de Aviaţie în domeniul public al judeţului Cluj şi în administrarea Consiliului Judeţean Cluj, pentru Regia Autonomă "Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca". Articolul 2 Se aprobă transmiterea unor imobile, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative - Unitatea Specială de Aviaţie în domeniul privat al judeţului Cluj şi în administrarea Consiliului Judeţean Cluj, pentru Regia Autonomă "Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca". Articolul 3 Se aprobă transmiterea unui teren, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, trecut în proprietatea publică a statului prin Hotărârea Consiliului Judeţean Cluj nr. 68/2008, din administrarea Consiliului Judeţean Cluj în administrarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, pentru Unitatea Specială de Aviaţie. Articolul 4 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 5 Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit prevederilor art. 1-3 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David p. Ministrul economiei şi finanţelor, Cătălin Doica, secretar de stat Bucureşti, 4 iunie 2008. Nr. 600. Anexa 1 DATELE DE IDENTIFICARE a imobilelor care se transmit din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative - Unitatea Specială de Aviaţie în domeniul public al judeţului Cluj şi în administrarea Consiliului Judeţean Cluj, pentru Regia Autonomă "Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca" Anexa 2 DATELE DE IDENTIFICARE a imobilelor care se transmit din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative - Unitatea Specială de Aviaţie în domeniul privat al judeţului Cluj şi în administrarea Consiliului Judeţean Cluj, pentru Regia Autonomă "Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca" Anexa 3 DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului care se transmite din administrarea Consiliului Judeţean Cluj în administrarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, pentru Unitatea Specială de Aviaţie ----------