RAPORTUL COMISIEI din 20 iunie 2000 pronunţat în cauza C.C.M.C. împotriva României (Plângerea nr. 32.922/96) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 20 iunie 2000 I. INTRODUCERE 1. În paginile următoare sunt inserate un rezumat al situaţiei de fapt, astfel cum a fost prezentată de părţi în faţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului (Comisia), precum şi o descriere a procedurii. A. Plângerea 2. Reclamanta, cetăţean român, s-a născut în anul 1940 şi domiciliază în Craiova. În procedura din faţa Comisiei ea este reprezentată de doamna Elena Oancea, avocat în Baroul Craiova. 3. Plângerea este îndreptată împotriva României. Guvernul pârât este reprezentat de domnul Aurel Ciobanu-Dordea, director în Ministerul Justiţiei, în calitate de Agent. 4. Plângerea se referă la durata unei proceduri de executare a unei hotărâri judecătoreşti ce avea ca obiect demolarea unor construcţii aflate pe terenul reclamantei. Reclamanta invoca art. 6 şi 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (convenţia) şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la aceasta. B. Procedura 5. Prezenta plângere a fost introdusă la 6 mai 1996 şi înregistrată la 10 septembrie 1996. 6. La 17 ianuarie 1997 Comisia (Prima Camera) a hotărât sa comunice plângerea Guvernului român în aplicarea art. 48 alin. 2 lit.
- b)din regulamentul sau interior şi sa invite părţile să prezinte observaţii asupra admisibilităţii şi temeiniciei plângerii. 7. Guvernul şi-a prezentat observaţiile la 21 martie 1997, iar reclamanta a răspuns acestora la 16 aprilie 1997. La 16 septembrie 1997 Comisia a acordat reclamantei sprijin financiar pentru asistenţa judiciară. 8. La 15 ianuarie 1998 Comisia a declarat plângerea admisibilă. 9. La 26 ianuarie 1998 Comisia a înaintat părţilor textul deciziei asupra admisibilităţii plângerii şi le-a invitat să prezinte elementele sau observaţiile complementare cu privire la temeinicia plângerii. Reclamanta şi-a prezentat observaţiile la 30 ianuarie şi 25 februarie 1998. Guvernul şi-a prezentat observaţiile la 2 şi 20 martie 1998, solicitând Comisiei sa declare plângerea inadmisibila pentru neepuizarea căilor de recurs interne. La 15 septembrie 1998 Comisia a respins cererea Guvernului de a declara plângerea inadmisibila, în aplicarea art. 29 din convenţie. 10. După declararea admisibilităţii plângerii Comisia s-a pus la dispoziţia părţilor, conform art. 28 alin. 1 lit.
- b)din convenţie, pentru a se ajunge la o soluţionare amiabila a cauzei. Având în vedere atitudinea adoptată de părţi, Comisia constata că nu a existat posibilitatea unei asemenea solutionari a cauzei. C. Raportul Comisiei 11. Prezentul raport a fost elaborat de Comisie (Prima Camera), conform art. 31 din convenţie, după deliberare şi cu votul următorilor membri: domnii M.P. Pellonpaa, preşedinte; N. Bratza; E. Busuttil; A. Weitzel; doamna J. Liddy; domnii L. Loucaides; B. Conforti; I. Bekes; G. Ress; A. Perenic; C. Birsan; K. Herndl; M. Vila Amigo; doamna M. Hion; domnul R. Nicolini. 12. Textul prezentului raport a fost adoptat de Comisie la 15 septembrie 1998 şi va fi transmis Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, în aplicarea art. 31 alin. 2 din convenţie. 13. Acest raport are ca obiect, conform art. 31 din convenţie: (
- i)stabilirea faptelor; şi (îi) determinarea măsurii în care aceste fapte constituie o încălcare de către Guvernul pârât a obligaţiilor care îi incumba conform convenţiei. 14. Decizia Comisiei cu privire la admisibilitatea plângerii este anexată la prezentul raport. 15. Textul integral al susţinerilor părţilor, precum şi documentele înaintate Comisiei sunt păstrate în arhivele acesteia. II. STABILIREA FAPTELOR A. Împrejurările specifice cauzei 16. Prin sentinta civilă din 17 martie 1992 Judecătoria Craiova a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei pentru un teren în suprafaţa de doua hectare, situat în Craiova. 17. Aceasta hotărâre a devenit definitivă prin nerecurare şi a fost executată la data de 25 august 1992 prin punerea în posesie a reclamantei. Cu toate acestea, titlul de proprietate nu i-a fost eliberat decât la data de 2 decembrie 1993. 18. Reclamanta plăteşte impozitele aferente acestei proprietăţi începând cu data de 25 august 1992. (
- i)Procedura în fond 19. La data de 3 februarie 1993 Primăria Municipiului Craiova a solicitat Judecătoriei Craiova sa îi oblige pe G.I., M.B şi E.B sa demoleze construcţiile edificate pe terenul reclamantei cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor. Invocand dreptul sau de proprietate asupra terenului, reclamanta a formulat cerere de intervenţie în interes propriu. 20. Prin hotărârile pronunţate la data de 9 iunie 1993 instanţa a admis cererile primăriei şi ale reclamantei şi i-a obligat pe G.I., M.B. şi E.B. sa demoleze construcţiile în termen de 30 de zile sau, în caz de neexecutare, a autorizat primăria sa demoleze construcţiile pe cheltuiala pârâţilor. 21. La data de 12 august 1993 Judecătoria Craiova a admis cererea primăriei prin care se solicita ca I.P. să fie obligat sa demoleze clădirea pe care o construise pe terenul reclamantei în lipsa autorizaţiei de construire. Instanţa a admis, de asemenea, cererea de intervenţie facuta de reclamanta şi l-a obligat pe I.P. sa demoleze construcţia până la data de 1 octombrie 1993. (îi) Procedura de executare 22. La data de 17 martie 1994 reclamanta a solicitat Primăriei Municipiului Craiova sa o informeze cu privire la măsurile luate de administraţia locală pentru executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate împotriva celor care i-au ocupat terenul, şi anume G.I., M.B., E.B. şi I.P. 23. La data de 6 aprilie 1994 Primăria Municipiului Craiova a informat reclamanta ca în perioada 1992-1994 au fost întocmite, în mai multe randuri, procese-verbale de contravenţie, prin care cei patru care i-au ocupat terenul au fost obligaţi la plata unor amenzi. Primăria a sfatuit-o pe reclamanta sa cheme în judecata persoanele respective pentru a-şi apara dreptul de proprietate. 24. La data de 13 aprilie 1994, la cererea reclamantei au fost înregistrate la executorii judecătoreşti ai Judecătoriei Craiova 3 dosare de executare: primul cu privire la debitorul G.I. (Dosarul nr. 1.010/E/1994), al doilea cu privire la debitorul M.B. (Dosarul nr. 1.018/E/1994) şi al treilea cu privire la debitoarea E.B. (Dosarul nr. 741/E/1994). 25. La data de 22 aprilie 1994, la cererea reclamantei executorii judecătoreşti i-au somat pe G.I. şi pe M.B. să se supună hotărârilor judecătoreşti din data de 9 iunie 1993. 26. E.B. a primit o somaţie la data de 27 iunie 1994. 27. La data de 28 octombrie 1994, vazand refuzul lui I.P. de a-şi demola construcţiile şi lipsa de acţiune a primăriei, reclamanta i-a vândut lui I.P. partea de teren ocupată de acesta. 28. La sfârşitul anului 1994 E.B. şi-a demolat construcţia. 29. Celelalte construcţii aparţinând lui G.I. şi lui M.B. nu au fost demolate. Prin trecerea termenului de 6 luni actele de executare efectuate s-au perimat. 30. La data de 19 ianuarie 1995 G.I. şi M.B. au fost din nou somati să îşi demoleze construcţiile, dar fără succes. 31. La data de 20 februarie 1995 preşedintele Judecătoriei Craiova i-a explicat reclamantei ca executarea nu se putea face în absenta unui reprezentant al primăriei, întrucât numai aceasta putea să solicite ajutorul agenţilor forţei publice şi sa hotărască când şi cum să se procedeze la demolarea construcţiilor. 32. La data de 22 februarie 1995 reclamanta a cerut primăriei sa pună în executare hotărârile judecătoreşti din data de 9 iunie 1993 şi sa demoleze construcţiile pe cheltuiala lui G.I. şi a lui M.B. 33. La data de 4 iulie 1995, neprimind nici un răspuns, reclamanta a solicitat din nou Primăriei Municipiului Craiova sa demoleze construcţiile, dar nu a primit nici un răspuns. 34. În aceeaşi zi reclamanta s-a deplasat la Judecătoria Craiova, unde a fost informată ca lucrările de demolare nu puteau fi efectuate decât până la data de 7 iulie 1995, data la care incepea vacanta judecătorească. 35. Lucrările de demolare nefiind efectuate, reclamanta a avut o intrevedere cu directorul serviciului de amenajare a teritoriului din Primăria Municipiului Craiova, care i-a promis ca va proceda la demolare în luna august 1995. 36. Construcţiile nu au fost demolate. 37. Reclamanta şi-a reînnoit cererea către primărie prin scrisoarea din 6 mai 1996. 38. La data de 29 noiembrie 1996 biroul executorilor judecătoreşti de la Judecătoria Craiova i-a confirmat reclamantei ca Primăria Municipiului Craiova nu mai intreprinsese nici un demers în vederea executării din data de 19 ianuarie 1995. 39. La o dată neprecizata G.I. a plantat viţă de vie pe terenul reclamantei. 40. Cerând informaţii de la primărie în privinta neexecutării, reclamantei i s-a răspuns ca executarea nu era posibila din cauza penuriei de carburant, în absenta unei persoane specializate în utilizarea unui buldozer, în contextul disensiunilor existente în cadrul primăriei între Oficiul de amenajare a teritoriului şi Oficiul juridic. 41. Prin adresa din data de 28 februarie 1997 Judecătoria Craiova a comunicat Ministerului Justiţiei ca executarea nu se putea face fără sprijinul primăriei, întrucât doar aceasta putea să îşi dea concursul în mod legal la demolarea construcţiilor şi a altor lucrări. În plus, judecătoria a făcut cunoscut ca primăria invocase ratiuni de ordin umanitar pentru a explica refuzul de a cere executarea. 42. Răspunzând unei scrisori a reclamantei din data de 27 octombrie 1997, Primăria Municipiului Craiova a informat reclamanta prin adresa din 28 noiembrie 1997 ca demolarea construcţiilor nu era posibila decât pe baza unei autorizaţii de demolare, care nu putea fi eliberata decât dacă reclamanta ar fi prezentat un anumit număr de acte, în special autorizaţia de construcţie pe baza căreia fuseseră ridicate clădirile respective. (iii) Evenimente ulterioare deciziei de admisibilitate pronunţate de Comisie 43. La data de 5 aprilie 1998, într-o duminica, în faţa casei reclamantei s-a oprit o masina a poliţiei. Din masina a coborat un ofiţer care a intrat în casa reclamantei, unde a rămas doua ore, cerandu-i sa dea o declaraţie cu privire la plângerea adresată Comisiei şi solicitandu-i, de asemenea, sa îi prezinte toate documentele cauzei. 44. Reclamanta a refuzat, în absenta avocatului, să se conformeze cererilor ofiţerului. În cele din urma ofiţerul a invitat-o pe reclamanta să se prezinte la sediul poliţiei împreună cu avocata sa. 45. La data de 8 aprilie 1998, sperand într-o mobilizare a poliţiei pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, reclamanta s-a prezentat la Poliţia Municipiului Craiova însoţită de avocata sa. Timp de 5 minute acestea au fost primite de colonelul N., care le-a cerut din nou sa îi dea documentele privitoare la executare, dar a fost refuzat. 46. Colonelul N. a pus capăt intrevederii, explicand reclamantei ca îl contactase pe primarul municipiului Craiova în vederea executării şi ca primarul îl informase ca unul dintre cei care ocupasera terenul are mai mulţi copii. În sfârşit, el a lăsat să se înţeleagă ca poliţia nu poate executa hotărârile judecătoreşti fără o cerere expresă în acest sens din partea primăriei. 47. La data de 27 mai 1998, la invitaţia primarului Craiovei reclamanta s-a prezentat la primărie, unde a avut o intrevedere cu primarul municipiului, preşedintele Judecătoriei Craiova, un reprezentant al Prefecturii Judeţului Dolj şi cu cei care ocupasera terenul, respectiv cu G.I. şi M.B. 48. În cursul acestei intrevederi G.I. şi M.B. au propus reclamantei să le vândă terenul, dar aceasta a refuzat. 49. Fiind vorba de executarea unor hotărâri de demolare, primarul municipiului a explicat reclamantei ca procedura de executare este greoaie, invocand în plus şi motive sociale, de natura sa explice refuzul primăriei de a insista în executarea respectiva. 50. Deşi a reamintit ca atât G.I., cat şi M.B. erau proprietari şi ai altor imobile şi ca nici un motiv de ordin social nu statea în calea executării, reclamanta nu a obţinut nici o promisiune de demolare. 51. Intrevederea a luat sfârşit în momentul în care primarul le-a recomandat lui G.I. şi M.B. sa înainteze la judecătorie o cerere de suspendare a executării şi sa introducă o acţiune în justiţie împotriva reclamantei. 52. Construcţiile şi lucrările respective nu au fost demolate până în prezent. B. Elemente de drept intern 53. Articolul 494 din Codul civil: "
(1)Dacă plantaţiile, construcţiile şi lucrările au fost făcute de către o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le tine pentru dânsul sau de a indatora pe acea persoana să le ridice.
(2)Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantaţiilor şi a construcţiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; (...)." ... 54. Articolul 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor: "În cazul în care persoanele sancţionate contraventional nu s-au conformat în termen dispoziţiilor din procesul-verbal de contravenţie, primăriile vor sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz:
- a)desfiinţarea construcţiilor, când acestea au fost executate fără autorizaţie (...). ... .................................................................. În cazul admiterii cererii, instanţa va stabili termenele limita de executare a acestor măsuri." 55. Articolul 49 din Codul de procedură civilă: "Oricine are interes poate interveni într-o pricina ce se urmează între alte persoane. Intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invoca un drept al său (...)." 56. Articolul 50 din Codul de procedură civilă: "Cererea de intervenţie în interes propriu va fi facuta în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecata. Ea se poate face numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor. (...)." 57. Articolul 53 din Codul de procedură civilă: "Cel care intervine va lua procedura în starea în care se afla în momentul admiterii intervenţiei; actele de procedura următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine." III. OPINIA COMISIEI A. Capete de cerere declarate admisibile 58. Comisia a declarat admisibile: - capatul de cerere privind nesoluţionarea cauzei într-un termen rezonabil; - capatul de cerere privind încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei; - capatul de cerere privind încălcarea dreptului reclamantei la respectarea vieţii private şi a corespondentei. B. Probleme în litigiu 59. Comisia este chemată să se pronunţe asupra următoarelor chestiuni: - A avut loc o încălcare a art. 6 alin. 1 din convenţie? - A avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenţie? - A avut loc o încălcare a art. 8 din convenţie? C. Cu privire la încălcarea art. 6 alin. 1 din convenţie 60. Art. 6 alin. 1 din convenţie, în dispoziţiile sale pertinente, prevede că: "Orice persoană are dreptul la judecarea (...) într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţa (...) care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)." (
- i)Cu privire la aplicabilitatea art. 6 alin. 1 din convenţie 61. Comisia retine ca obiectul procedurii îl constituie cererea reclamantei de demolare a construcţiilor ridicate ilegal pe terenul sau de către terţi. Aceasta procedura a fost urmată de o alta, prin care se urmarea executarea hotărârii definitive. 62. Comisia reaminteste ca, dacă în cursul unei proceduri de executare se afla în discuţie însuşi dreptul reclamantului, aceasta procedura trebuie considerată ca fiind prelungirea naturala a primei proceduri, în urma căreia a fost pronunţată hotărârea judecătorească de recunoaştere a dreptului reclamantului. Nu ar fi deci firesc să se excludă procedura de executare din sfera de aplicare a art. 6 din convenţie (a se vedea Hotărârea Di Pede împotriva Italiei, raportul Comisiei din 6 iulie 1995, paragraful 26, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, culegere, 1996-IV, nr. 17, pag. 1.393). 63. Având în vedere cele de mai sus, Comisia concluzioneaza ca art. 6 este aplicabil. (îi) Cu privire la respectarea art. 6 alin. 1 din convenţie 64. În ceea ce priveşte durata procedurii, Comisia reaminteste ca în procedurile civile urmate de o procedură de executare perioada ce urmează să fie luată în considerare nu acoperă doar durata procedurii pe fond, ci şi pe cea a procedurii de executare (a se vedea, între altele, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Silva Pontes împotriva Portugaliei din 23 martie 1994, seria A nr. 286-A, pag. 13, paragrafele 30 şi 33; Hotărârea Di Pede împotriva Italiei din 26 septembrie 1996, mai sus citata, pag. 1.393, paragraful 24). 65. În cauza de faţa procedura a început la data de 3 februarie 1993, o dată cu chemarea în judecata a lui G.I. şi a lui M.B. Aceasta procedura nu s-a încheiat nici până în prezent. 66. Comisia arata ca perioada pe care trebuie să o ia în considerare nu începe decât o dată cu intrarea în vigoare a convenţiei pentru România, la data de 20 iunie 1994. Totuşi ea va aprecia caracterul rezonabil al termenului scurs după data de 20 iunie 1994, ţinând seama de stadiul executării la acea data (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Foti şi alţii împotriva Italiei din 10 decembrie 1982, seria A nr. 56, pag. 18, paragraful 53). 67. În cauza de faţa procedura luată în întregul ei a durat deci ceva mai mult de 4 ani până în prezent. 68. În înţelesul art. 6 alin. 1 din convenţie, durata procedurii în care a fost implicata reclamanta nu poate fi considerată rezonabila. 69. Reclamanta considera ca durata procedurii este imputabilă exclusiv autorităţilor judiciare şi administrative. În ceea ce priveşte autorităţile administrative, reclamanta a arătat ca primăria, deşi avea o dubla calitate, de creditor şi de organ de executare, refuza pur şi simplu să execute hotărârile judecătoreşti, invocand diverse pretexte. 70. În ceea ce priveşte autorităţile judecătoreşti, reclamanta subliniaza, pe de o parte, ca acestea nu au solicitat suficient de ferm primăriei sa furnizeze mijloacele tehnice necesare în vederea executării, iar pe de altă parte, ca executorii judecătoreşti nu s-au deplasat niciodată la locul unde se afla construcţiile şi lucrările. 71. De altfel reclamanta considera că nu i se poate cere să execute ea însăşi hotărârile judecătoreşti, din moment ce, având în vedere amploarea lucrărilor, executarea nu este posibila decât cu ajutorul primăriei. 72. Reclamanta mai aduce şi argumentul că nu i se poate reprosa vreo întârziere în cursul procedurii de executare, reamintind numeroasele sale cereri adresate Primăriei Municipiului Craiova şi biroului executorilor judecătoreşti de pe lângă Judecătoria Craiova. 73. În sfârşit, reclamanta invoca lipsa de buna-credinţa a autorităţilor, care în loc sa procedeze la executare, o hartuiesc cu vizite ale politistilor şi cu alte demersuri inutile şi stresante. 74. Guvernul argumenteaza ca, spre deosebire de cazurile Silva Pontes împotriva Portugaliei şi Scollo împotriva Italiei (seria A nr. 315-C), durata prezentei proceduri nu poate fi considerată ca excesiva, ţinându-se seama de perioada examinata, care a început la data de 20 iunie 1994, data ratificării convenţiei de către România, şi a luat sfârşit o dată cu somatiile din data de 19 ianuarie 1995. 75. În orice caz, Guvernul considera ca durata procedurii este imputabilă numai reclamantei. El susţine ca aceasta cale de recurs aleasă de reclamanta, şi anume cererea de intervenţie în procedura initiata de primărie, nu este o cale de atac eficace şi nici suficienta. Conform opiniei Guvernului, hotărârea instanţelor judecătoreşti de a admite cererea de intervenţie a reclamantei constituie o eroare judiciară. Guvernul considera ca reclamanta nu ar fi putut participa la procedura deschisă de primărie, întrucât aceasta procedura se întemeia pe dispoziţiile legale în materie contravenţională, şi mai ales pe art. 23 din Legea nr. 50/1991. 76. Guvernul mai susţine ca hotărârile din 9 iunie 1993 nu au putut stabili dreptul reclamantei de a obţine demolarea construcţiilor aflate pe terenul sau. 77. Guvernul susţine ca reclamanta şi-ar fi putut apara dreptul de proprietate mai bine şi într-un mod mai rapid dacă ar fi ales calea acţiunii întemeiate pe art. 494 din Codul civil, care i-ar fi permis sa ceara demolarea construcţiilor sau chiar să le păstreze pentru sine, rambursand terţilor preţul materialelor folosite şi al muncii efectuate. 78. Comisia reaminteste ca durata rezonabila a unei proceduri se apreciază conform împrejurărilor cauzei şi ţinându-se seama de criteriile consacrate de jurisprudenta organelor convenţiei, în special de complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului, precum şi de cel al autorităţilor competente (a se vedea, între altele Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Vernillo împotriva Frantei din 20 februarie 1991, seria A nr. 198, pag. 12, paragraful 30). 79. Comisia constata în primul rând ca dosarul în litigiu nu prezenta o complexitate deosebită. 80. În ceea ce priveşte comportamentul reclamantei, Comisia reaminteste ca ceea ce se cere unei părţi într-o procedură civilă este un comportament "diligent în limite normale" şi ca numai întârzierile imputabile statului pot duce la concluzia ca "termenul rezonabil" nu a fost respectat (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea H. împotriva Frantei din 24 octombrie 1989, seria A nr. 162, pag. 21-22, paragraful 55). 81. În ceea ce priveşte susţinerea Guvernului, potrivit căreia reclamanta nu ar fi ales calea procedurala cea mai potrivita şi ca, prin urmare, aceasta alegere ar fi influentat durata procedurii, Comisia observa în primul rând ca reclamanta a introdus la Judecătoria Craiova, sub forma unei cereri de intervenţie, o acţiune intemeiata pe dispoziţiile legale în materie de proprietate, şi anume art. 480, 481 şi 494 din Codul civil. 82. Comisia considera ca alegerea unei cereri de intervenţie mai degraba decât a unei acţiuni separate nu a putut influenţa durata procedurii sau nu ar fi putut permite reducerea duratei respective, întrucât primăria, făcând cererea pe acelaşi temei ca şi reclamanta, era şi ea organ de executare. 83. Într-adevăr, Comisia observa, iar Guvernul nu contesta ca, având în vedere amploarea lucrărilor, demolarea construcţiilor nu se putea face decât cu participarea primăriei. 84. În rest, Comisia nu retine nici un element care să probeze ca reclamanta nu a avut un comportament diligent în limite normale, în cursul procedurii. 85. Comisia mai subliniaza ca Judecătoria Craiova, care a fost sesizată la data de 13 aprilie 1994 cu dosarele de executare a hotărârilor pronunţate la data de 9 iunie 1993, i-a somat în doua randuri pe cei care ocupasera terenul, la data de 22 aprilie 1994 şi la data de 19 ianuarie 1995. 86. Comisia mai evidenţiază şi o perioadă de inactivitate imputabilă autorităţilor interne. Într-adevăr Comisia noteaza că nu s-a mai efectuat nici un act de procedura din data de 19 ianuarie 1995. Comisia considera ca în privinta acestui interval Guvernul pârât nu a dat nici o explicaţie acceptabilă. 87. Comisia subliniaza ca statele contractante au obligaţia de a-şi organiza propriul sistem judiciar, astfel încât instanţele interne să poată garanta fiecărei persoane dreptul de a obţine într-un termen rezonabil o hotărâre definitivă asupra incalcarilor drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Vocaturo împotriva Italiei din 24 mai 1991, seria A nr. 206-C, pag. 32, paragraful 17). 88. În lumina criteriilor desprinse din jurisprudenta şi ţinând seama de ansamblul împrejurărilor cauzei, Comisia considera ca durata procedurii în litigiu este excesiva şi nu îndeplineşte condiţia "duratei rezonabile". CONCLUZIE 89. Comisia conchide în unanimitate ca în prezenta cauza a avut loc o încălcare a art. 6 alin. 1 din convenţie. D. Cu privire la încălcarea art. 1 din primul Protocol adiţional la convenţie 90. Art. 1 din Protocolul nr. 1 dispune următoarele: "Orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinţă bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor." 91. Reclamanta se plange ca neexecutarea hotărârilor judecătoreşti din data de 9 iunie 1993 constituie o încălcare a dreptului sau la respectarea bunurilor proprii, proprietatea sa fiind ocupată în continuare de construcţii. 92. Guvernul recunoaşte ca este vorba despre o ingerinta în dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale, dar considera ca aceasta nu a utilizat soluţiile cele mai eficiente pentru a-şi apara dreptul. 93. Având în vedere împrejurările cauzei, precum şi concluzia arătată la alin. 89, Comisia nu considera necesar sa examineze dacă a avut loc în cauza o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Di Pede împotriva Italiei, mai sus citata, pag. 1.386, paragraful 35). CONCLUZIE 94. Comisia concluzioneaza în unanimitate că nu este necesar să se examineze dacă în speta a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenţie. E. Cu privire la încălcarea art. 8 din convenţie 95. Reclamanta invoca o încălcare a art. 8 din convenţie, având în vedere, pe de o parte, imposibilitatea de a se bucura de proprietatea sa, iar pe de altă parte, starea de stres în care se afla de mai mulţi ani din cauza imposibilităţii de a obţine executarea hotărârilor judecătoreşti. 96. Guvernul considera ca lipsa de acţiune a autorităţilor nu poate constitui o atingere adusă vieţii private a reclamantei, în măsura în care terenul, deşi apartinuse bunicii acesteia, nu are o valoare sentimentala intim legată de viaţa sa privată. 97. Ţinând seama de concluzia la care a ajuns în ceea ce priveşte art. 6 din convenţie, Comisia nu considera necesar sa examineze cererea din punctul de vedere al art. 8 din convenţie. 98. În plus, Comisia retine ca reclamanta mai invoca şi vizita unui ofiţer de poliţie la domiciliul sau, în data de 5 aprilie 1998, într-o duminica, acesta cerandu-i sa dea o declaraţie cu privire la plângerea pe care o făcuse la Comisie şi sa îi inmaneze toate documentele cauzei. 99. Comisia apreciază ca aceste sustineri, dacă ar putea fi dovedite, ar putea ridica probleme din punct de vedere al art. 25 din convenţie, conform căruia Inaltele părţi contractante care au recunoscut dreptul de recurs individual în faţa Comisiei s-au angajat sa nu împiedice în nici un fel exercitarea efectivă a acestui drept. 100. Comisia reaminteste ca "pentru ca mecanismul de recurs individual instituit prin art. 25 din convenţie să fie eficient, este de cea mai mare importanţa ca reclamanţii [...] să fie liberi sa comunice cu Comisia, fără ca autorităţile sa exercite presiuni de vreun fel, pentru ca aceştia să-şi retragă ori să-şi modifice plângerile" (a se vedea, între altele, Hotărârea Akdivar împotriva Turciei din 16 septembrie 1996, Culegere, 1996-IV, nr. 15, pag. 1.219, paragraful 105). 101. Comisia observa totuşi ca reclamanta nu a invocat în mod expres art. 25 din convenţie şi ca, în orice caz, susţinerile respective nu au fost dovedite. 102. Faţa de aceste împrejurări Comisia nu considera necesar sa continue examinarea acestor sustineri din punct de vedere al art. 25 din convenţie. CONCLUZIE 103. Comisia concluzioneaza în unanimitate că nu mai este nevoie să se examineze dacă a existat în cauza o încălcare a art. 8 din convenţie. F. Recapitulare 104. Comisia hotărăşte în unanimitate ca în cauza a avut loc o încălcare a art. 6 alin. 1 din convenţie (paragraful 89). 105. Comisia hotărăşte în unanimitate că nu este nevoie să se examineze dacă a avut loc în cauza o încălcare a art. 1 din primul Protocol adiţional la convenţie (paragraful 94). 106. Comisia hotărăşte în unanimitate că nu este nevoie să se examineze dacă a avut loc în cauza o încălcare a art. 8 din convenţie (paragraful 103). M. P. Pellonpaa, preşedintele Primei Camere M. F. Buquicchio, secretara Primei Camere -------