← România

ORDIN nr. 3.823 din 11 mai 2015

ORDIN nr. 3.823 din 11 mai 2015 pentru aprobarea schemei de ajutor de minimis "Ajutor de minimis pentru sprijinirea START-UP-urilor şi SPIN-OFF-urilor inovatoare" aferentă Programului operaţional Competitivitate (POC) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 405 din 9 iunie 2015 În conformitate cu prevederile art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1.183/2014 privind nominalizarea autorităţilor implicate în sistemul de management şi control al fondurilor europene structurale şi de investiţii 2014-2020, cu Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. 10.233 din 19 decembrie 2014 de aprobare a anumitor elemente din Programul operaţional Competitivitate pentru sprijinul din partea FEDR, în temeiul obiectivului referitor la investiţiile pentru creştere şi locuri de muncă în România, cu prevederile art. 15 alin.

(3)ale Acordului de delegare încheiat între Autoritatea de management al Programului operaţional Competitivitate cu nr. 10.103/22.04.2015 şi Organismul intermediar pentru cercetare pentru Programul operaţional Competitivitate, axa prioritară 1 "Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare (CDI) în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor" cu nr. 1.092/22.04.2015, şi cu Adresa nr. 1.684/3.03.2015 a Consiliului Concurenţei privind avizul referitor la proiectul de schemă de ajutor de minimis denumită "Ajutor de minimis pentru sprijinirea START-UP-urilor şi SPIN-OFF-urilor inovatoare", având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 27/2015 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin. Articolul 1 Se aprobă schema de ajutor de minimis "Ajutor de minimis pentru sprijinirea START-UP-urilor şi SPIN-OFF-urilor inovatoare" aferentă Programul operaţional Competitivitate (POC), prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu Bucureşti, 11 mai 2015. Nr. 3.823. Anexă SCHEMA 11/05/2015

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.