ORDIN nr. 215 din 20 martie 2000 pentru aprobarea Normelor tehnice privind construcţia şi echiparea navelor de pescuit maritime cu lungimi de 24 metri sau mai mari, cod MT.RNR - NPES - 2000 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 24 iulie 2000 Ministrul transporturilor, în temeiul art. 12 lit. d) şi al art. 13 alin.
(1)şi
(2)din Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, aprobată şi modificată prin Legea nr. 197/1998 şi republicată, având în vedere prevederile art. 69 şi 70 din Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat prin Legea nr. 20/1993, şi ale Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 97/70/CE din 11 decembrie 1997, referitoare la stabilirea unui regim armonizat de siguranţă pentru navele de pescuit cu lungimi mai mari sau egale cu 24 metri, astfel cum a fost amendata de Directiva Comisiei Uniunii Europene nr. 1999/19/CE din 18 martie 1999, în aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind navigaţia civilă, ale art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 302/1991 privind înfiinţarea şi organizarea Regiei Autonome "Registrul Naval Roman", precum şi ale art. 2 pct. 4 şi ale art. 4 alin.
(3)din Hotărârea Guvernului nr. 263/1999 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare, emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Normele tehnice privind construcţia şi echiparea navelor de pescuit maritime cu lungimi de 24 metri sau mai mari, cod MT. RNR - NPES - 2000, prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin. ---------- Notă ... *) Anexa se pune la dispoziţie celor interesaţi, prin Regia Autonomă "Registrul Naval Roman". Articolul 2 Supravegherea tehnica şi inspecţiile prin care se certifica respectarea normelor prevăzute la art. 1 se efectuează de către Regia Autonomă "Registrul Naval Roman", organism tehnic specializat care funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Articolul 3 Regia Autonomă "Registrul Naval Roman" va aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 4 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare la 60 de zile de la data publicării. Articolul 5 Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin orice dispoziţii contrare îşi încetează aplicabilitatea. Ministrul transporturilor, Traian Basescu -----