← România

ORDIN nr. 1.397 din 13 august 2007

ORDIN nr. 1.397 din 13 august 2007 privind completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 721/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 575 din 22 august 2007 Având în vedere: - Adresa Ministerului Justiţiei nr. 77.952/2007; - Referatul de aprobare al Direcţiei generale organizare, resurse umane, dezvoltare profesională şi salarizare nr. E.N. 7.992/2007, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii publice emite următorul ordin: Articolul I Anexa nr. 4 la Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 721/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 27 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează: - Litera A "Spor de până la 15% din salariul de bază" se completează cu un nou punct, punctul 8, cu următorul cuprins: "8. Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu din subordinea Ministerului Justiţiei." Articolul II Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerul Justiţiei şi Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin. Articolul III Prezentul ordin se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sănătăţii publice, Gheorghe Eugen Nicolăescu Bucureşti, 13 august 2007. Nr. 1.397. -----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.