HOTĂRÂRE nr. 46 din 20 mai 2015 privind vacantarea unui loc de deputat Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 21 mai 2015 Având în vedere demisia din calitatea de deputat a domnului deputat Nicolescu Theodor-Cătălin, începând cu data de 12 mai 2015, în temeiul art. 70 alin.
(2)din Constituţia României, republicată, al art. 7 alin.
(1)lit. b) şi alin.
(3)din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 48 alin.
(16)din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 236 alin.
(1)şi art. 237 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, constatând că preşedintele Camerei Deputaţilor a luat act de încetarea mandatului domnului Nicolescu Theodor-Cătălin, deputat ales în Parlamentul României, în Circumscripţia electorală nr. 3 Argeş, Colegiul uninominal nr. 4, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Camera Deputaţilor constată încetarea calităţii de deputat a domnului Nicolescu Theodor-Cătălin, începând cu data de 12 mai 2015, şi declară vacant locul de deputat deţinut de domnul Nicolescu Theodor-Cătălin în Circumscripţia electorală nr. 3 Argeş, Colegiul uninominal nr. 4. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 20 mai 2015, cu respectarea art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA Bucureşti, 20 mai 2015. Nr. 46. -----