← România

HOTĂRÂRE nr. 12 din 7 ianuarie 2014

HOTĂRÂRE nr. 12 din 7 ianuarie 2014 privind aprobarea stemelor oraşelor Cisnădie şi Copşa Mică, judeţul Sibiu Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 16 ianuarie 2014 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC

(1)Se aprobă stemele oraşelor Cisnădie şi Copşa Mică, judeţul Sibiu, prevăzute în anexele nr. 1.1 şi 1.2. ...
(2)Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemelor sunt prevăzute în anexele nr. 2.1 şi 2.2. ...
(3)Anexele nr. 1.1, 1.2, 2.1 şi 2.2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. ... PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: ─────────────────── Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Nicolae-Liviu Dragnea Bucureşti, 7 ianuarie
  1. Nr.
  2. Anexa 1.1 Anexa 2.1 DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei oraşului Cisnădie, judeţul Sibiu Descrierea stemei Stema oraşului Cisnădie, potrivit anexei nr. 1.1, se compune dintr-un scut triunghiular albastru cu marginile rotunjite. În interiorul scutului se află un scut de argint cu vârful ascuţit, susţinut de doi lei de aur afrontaţi, având deasupra o coroană de aur care pluteşte. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu trei turnuri crenelate. Semnificaţiile elementelor însumate Stema de faţă este cea mai veche reprezentare heraldică a localităţii. Scutul de argint reprezintă vechile tradiţii şi privilegii ale localităţii, "martori" fiind cei doi lei; coroana sugerează faptul că localitatea a fost menţionată documentar într-un privilegiu regal, dar şi dreptul de târg primit în anul
  3. Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraş. Anexa 1.2 Anexa 2.2 DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei oraşului Copşa Mică, judeţul Sibiu Descrierea stemei Stema oraşului Copşa Mică, potrivit anexei nr. 1.2, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în furcă răsturnată. În partea superioară, în dreapta, în câmp roşu, se află o grapă de poartă de argint. În partea superioară, în stânga, în câmp argintiu, se află un ciorchine de strugure albastru cu vrejul şi cele două frunze de culoare verde. În partea inferioară, în câmp albastru, se află trei halebarde de argint, aşezate în triunghi. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu trei turnuri crenelate. Semnificaţiile elementelor însumate Grapa medievală de poartă simbolizează faptul că pe locul bisericii evanghelice actuale, în secolul al XV-lea s-a construit un turn de pază în jurul căruia a luat fiinţă localitatea; acest turn avea rol de punct vamal pentru comercianţii din acea vreme. Strugurele este simbolul regional pentru renumita zonă viticolă Valea Târnavelor. Halebardele sugerează faptul că oraşul nu a cunoscut supunerea, fiind considerat un oraş liber. Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraş. ________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.