HOTĂRÂRE nr. 1.386 din 10 noiembrie 2005 privind aprobarea plăţii contribuţiei financiare a României pentru participarea la "Programul comunitar de acţiune pentru promovarea cetăţeniei europene active (participare civică)" pentru anii 2005 şi 2006 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.016 din 16 noiembrie 2005 Având în vedere prevederile Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat prin Legea nr. 20/1993, cu modificările ulterioare, ale Protocolului adiţional la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele lor membre, pe de altă parte, ratificat prin Legea nr. 41/1996, precum şi ale Deciziei nr. 1/2002 a Consiliului de Asociere România-Uniunea Europeană din 18 februarie 2002 privind adoptarea condiţiilor şi modalităţilor generale de participare a României la programele comunitare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 10 octombrie 2002, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă plata contribuţiei financiare a României pentru participarea la "Programul comunitar de acţiune pentru promovarea cetăţeniei europene active (participare civică)" pentru anii 2005 şi 2006, în limita echivalentului în lei al sumei de 250.000 euro. Articolul 2 Suma prevăzută la art. 1 se suportă astfel: 1. Pentru anul 2005: a) echivalentul în lei al sumei de 125.000 euro, din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor pe anul 2005, de la capitolul 51.01 "Autorităţi publice", titlul 38 "Transferuri"; ... b) echivalentul în lei al sumei de 125.000 euro, din fonduri PHARE. ... 2. Pentru anul 2006: a) echivalentul în lei al sumei de 150.000 euro, din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor pe anul 2006; ... b) echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro, din fonduri PHARE. ... Articolul 3 Echivalentul în lei al sumei prevăzute la art. 1 se calculează pe baza cursului de schimb leu/euro stabilit de Banca Naţională a României la data efectuării plăţii. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ──────────────── Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga p. Ministrul afacerilor externe, Anton Niculescu, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 10 noiembrie 2005. Nr. 1.386. _______________
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.