HOTĂRÂRE nr. 1.197 din 4 decembrie 2012 privind aprobarea ocupării în anul 2012 a posturilor vacante din cadrul aparatului propriu al Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 839 din 13 decembrie 2012 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 alin.
(2)al art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă ocuparea a 12 posturi vacante din cadrul aparatului propriu al Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, reprezentând personal de specialitate medico-sanitar, auxiliar sanitar şi personal de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare. Articolul 2 Ocuparea posturilor prevăzute la art. 1 se face în condiţiile legii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- p. Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Georgeta Bratu, secretar de stat Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Florin Georgescu Bucureşti, 4 decembrie 2012. Nr. 1.197. -------