HOTĂRÂRE nr. 724 din 7 iunie 2006 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Arad în domeniul public al oraşului Lipova şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Lipova, judeţul Arad Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 13 iunie 2006 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin.
(1)şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea unui imobil aparţinând domeniului public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Finanţelor Publice Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Arad, în domeniul public al oraşului Lipova şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Lipova, judeţul Arad. Articolul 2 Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- p. Ministrul finanţelor publice, Doina-Elena Dascălu, secretar de stat Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Bucureşti, 7 iunie 2006. Nr. 724. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului aparţinând domeniului public al statului, care se transmite din administrarea Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Arad în domeniul public al oraşului Lipova şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Lipova ----