HOTĂRÂRE nr. 208 din 3 martie 1990 privind trecerea unor unităţi de cercetare la Academia Română Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 2 septembrie 1992 În conformitate cu prevederile Decretului-lege nr. 10/1989 privind constituirea, organizarea şi functionara Guvernului României şi ale Decretului-lege nr. 4/1990 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române: Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Pe data prezentei hotărîri, următoarele institute de cercetări trec, din subordinea Ministerului Industriei Chimice şi Petrochimice, la Academia Română: - Centrul de Chimie Organică din Bucureşti; - Institutul de Chimie Macromoleculara "Pentru Poni" din Iaşi. Articolul 2 Institutele prevăzute la art. 1 trec la Academia Română cu întreg activul şi pasivul, pe baza bilanţului de la 28 februarie 1990. Fondurile necesare funcţionarii institutelor vor fi prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 1990, aprobat de conducerea Academiei Române. Articolul 3 Institutele prevăzute la art. 1 vor funcţiona în spaţiile actuale. Articolul 4 Ministerul Economiei Naţionale şi Ministerul Finanţelor vor introduce modificările corespunzătoare în planul şi bugetul de stat pe anul 1990, ca urmare a prezentei hotărîri. PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN -----------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.