← România

LEGE nr. 178 din 18 octombrie 2012

LEGE nr. 178 din 18 octombrie 2012 privind completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de pe

rsoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 19 octombrie 2012 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul UNIC După articolul 24 din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 25, cu următorul cuprins: "Art. 25. -

(1)Termenul final de solicitare a constatării calităţii menţionate la art. 19 alin.
(1)sau
(3)şi de depunere a documentelor menţionate la art. 19 alin.
(2)ori
(4)este de 31 decembrie 2012.
(2)Termenul prevăzut la alin.
(1)este termen de decădere." ... Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALERIU ŞTEFAN ZGONEA PREŞEDINTELE SENATULUI GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU Bucureşti, 18 octombrie 2012. Nr. 178. -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.