HOTĂRÂRE nr. 476 din 12 aprilie 2006 privind transmiterea cu titlu gratuit a unui imobil din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în domeniul privat al comunei Dorobanţi şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Dorobanţi, judeţul Arad Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 347 din 18 aprilie 2006 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea cu titlu gratuit a unui imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în domeniul privat al comunei Dorobanţi şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Dorobanţi, judeţul Arad, în scopul înfiinţării unui centru social pentru vârstnici. Articolul 2 Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 12 aprilie 2006. Nr. 476. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului care se transmite cu titlu gratuit din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în domeniul privat al comunei Dorobanţi şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Dorobanţi, judeţul Arad -------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.