CIRCULARĂ nr. 21 din 22 iulie 2013 privind punerea în circulaţie, în scop numismatic, a unei monede din argint dedicate aniversării a 100 de ani de la primul meci oficial de rugby din România Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 12 august 2013 Articolul 1 În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 5 august 2013, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la primul meci oficial de rugby din România. Articolul 2 Caracteristicile monedei sunt următoarele: Aversul monedei prezintă o compoziţie care sugerează jocul de rugby, valoarea nominală "10 LEI" stema României, anul de emisiune "2013" şi inscripţia în arc de cerc "ROMÂNIA". Reversul monedei redă o fază de joc dintr-un meci de rugby reprodusă după o imagine de epocă, sigla Federaţiei Române de Rugby, inscripţiile "100 ANI", "PRIMUL MECI OFICIAL DE RUGBY DIN ROMÂNIA" şi "1913", anul evenimentului aniversat. Articolul 3 Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central. Articolul 4 Monedele din argint dedicate aniversării a 100 de ani de la primul meci oficial de rugby din România au putere circulatorie pe teritoriul României. Articolul 5 Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, Mugur Constantin Isărescu Bucureşti, 22 iulie 2013. Nr. 21. -------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.