← România

LEGE nr. 234 din 24 noiembrie 2016

LEGE nr. 234 din 24 noiembrie 2016 pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Ge

nerale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 955 din 25 noiembrie 2016 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul UNIC Articolul 2 din Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 6 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 2. - Persoanele care s-au aflat în situaţia prevăzută la art. 1 au dreptul la o indemnizaţie lunară, neimpozabilă, de 5 lei pentru fiecare lună de stagiu militar efectuat în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii." Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.

(2)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR FLORIN IORDACHE PREŞEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU Bucureşti, 24 noiembrie 2016. Nr. 234. ---------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.