← România

DECIZIE nr. 184 din 3 februarie 2009

DECIZIE nr. 184 din 3 februarie 2009 privind constatarea încetării efectelor actului de numire a domnului Valentin Vasilescu în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 4 februarie 2009 Având în vedere prevederile art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, prin care a fost desfiinţată Agenţia Naţională pentru Sport, în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, primul-ministru emite prezenta decizie. Articolul UNIC Se constată încetarea efectelor actului de numire a domnului Valentin Vasilescu în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, ca urmare a desfiinţării Agenţiei Naţionale pentru Sport prin dispoziţiile art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Şeful Cancelariei Primului-Ministru, Cătălin Ovidiu Baba Bucureşti, 3 februarie 2009. Nr. 184. ----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.