HOTĂRÂRE nr. 972 din 13 decembrie 2018 pentru încetarea mandatului unui membru al Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1077 din 19 decembrie 2018 Având în vedere Hotărârea Parlamentului României nr. 37/2018 privind numirea membrilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 26 alin.
(7)și alin.
(16)lit. e) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ARTICOL UNIC La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează mandatul de membru al Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor al doamnei Aura Gabriela Socol, reprezentant al Autorității de Supraveghere Financiară. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă Președintele Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Daniel-Marius Staicu București, 13 decembrie 2018. Nr. 972. -----