HOTĂRÂRE nr. 1.438 din 17 noiembrie 2005 privind înfiinţarea Sport Club Municipal Deva în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.061 din 28 noiembrie 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 22 alin.
(2)şi al art. 29 alin.
(1)din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se înfiinţează Sport Club Municipal Deva, instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport, cu sediul în municipiul Deva, str. Octavian Goga nr. 1, judeţul Hunedoara, prin reorganizarea Direcţiei pentru Sport a Judeţului Hunedoara. Articolul 2
(1)Sport Club Municipal Deva are următoarele atribuţii principale: ...
- a)realizarea performanţei, selecţia, pregătirea şi participarea la competiţii interne şi internaţionale; ...
- b)promovarea spiritului de fair-play, combaterea şi prevenirea violenţei şi dopajului în activitatea sportivă; ...
- c)promovarea uneia sau mai multor discipline sportive; ...
- d)administrarea bazei materiale sportive proprii; ...
- e)organizarea de competiţii sportive în conformitate cu statutele şi regulamentele federaţiilor sportive naţionale. ...
(2)Sport Club Municipal Deva poate desfăşura şi alte activităţi în vederea realizării atribuţiilor sale, în condiţiile legii. ... Articolul 3 Bunurile imobile proprietate publică a statului, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, precum şi celelalte bunuri aflate în administrarea unităţii de administrare a bazelor sportive din subordinea Direcţiei pentru Sport a Judeţului Hunedoara se transmit în administrarea Sport Club Municipal Deva. Articolul 4 Bunurile prevăzute la art. 3 se preiau pe bază de protocol de predare-preluare încheiat între Direcţia pentru Sport a Judeţului Hunedoara din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Sport Club Municipal Deva, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pe baza situaţiei financiare la data de 30 iunie 2005. Articolul 5
(1)Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Sport Club Municipal Deva se asigură din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat. ...
(2)În anul 2005 subvenţia de la bugetul de stat pentru Sport Club Municipal Deva se asigură din prevederile bugetare aprobate Agenţiei Naţionale pentru Sport. ... Articolul 6
(1)Structura organizatorică, statul de funcţii şi Regulamentul de organizare şi funcţionare ale Sport Club Municipal Deva se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport. ...
(2)Numărul de posturi aferent statului de funcţii al Sport Club Municipal Deva se stabileşte cu încadrarea în numărul maxim de personal aprobat pentru unităţile care funcţionează în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport. ...
(3)Personalul salariat de la unitatea de administrare a bazelor sportive din subordinea Direcţiei pentru Sport a Judeţului Hunedoara se preia de către Sport Club Municipal Deva. ...
(4)Salarizarea personalului din cadrul Sport Club Municipal Deva se face potrivit prevederilor legale în vigoare, aplicabile personalului din unităţile bugetare. ... Articolul 7
(1)Sport Club Municipal Deva este condus de un director, numit prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport, în condiţiile legii. ...
(2)Directorul Sport Club Municipal Deva are în principal următoarele atribuţii: ...
- a)organizează şi conduce activitatea clubului şi răspunde de îndeplinirea obiectivelor stabilite; ...
- b)reprezintă, personal sau prin delegat, clubul în relaţiile cu organismele sportive interne şi/sau internaţionale, cu celelalte instituţii publice ori private, organe jurisdicţionale, organizaţii sau agenţi economici, precum şi cu persoanele fizice şi juridice române şi străine; ...
- c)în calitate de ordonator terţiar de credite, îndeplineşte toate atribuţiile ce îi revin, conform dispoziţiilor legale în vigoare, şi răspunde potrivit legii de utilizarea creditelor bugetare, realizarea veniturilor, folosirea cu eficienţă şi eficacitate a sumelor primite de la bugetul de stat, integritatea bunurilor încredinţate clubului, organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii, prezentarea la termen a dărilor de seamă contabile asupra execuţiei bugetare; ...
- d)stabileşte şi deleagă atribuţii pe trepte ierarhice şi funcţii, având în vedere regulamentul de organizare şi funcţionare propriu şi structura organizatorică; ...
- e)orice alte atribuţii, cu excepţia celor date, potrivit reglementărilor legale, în competenţa altor organe. ... Articolul 8 Anexa nr. 2 "Unităţile care funcţionează în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport şi sursele de finanţare ale acestora" la Hotărârea Guvernului nr. 759/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 9 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se completează la litera A punctul II cu poziţia 48, cu următorul cuprins: PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Şeful Cancelariei Primului-Ministru, Aleodor Marian Frâncu Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, Gheorghe Barbu p. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Constantin Liviu Cepoi Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 17 noiembrie 2005. Nr. 1.438. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a bunurilor imobile proprietate publică a statului, care se transmit de la Direcţia pentru Sport a Judeţului Hunedoara în administrarea Sport Club Municipal Deva -------