LEGE Nr. 52 din 29 iulie 1991 *** Republicată cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătoreşti Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 215 din 1 septembrie 1993 Notă ... *) Republic
ată în temeiul art. IV din Legea nr. 55/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 13 iulie 1993, dându-se articolelor o noua numerotare. Legea nr. 52/1991 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 7 august 1991. Articolul 1 Salarizarea personalului din organele puterii judecătoreşti, ale Ministerului Public, din notariatele de stat, laboratoarele de criminalistica, Direcţia generală a penitenciarelor şi unităţile acesteia se face ţinând seama de rolul, importanţa şi răspunderea care revin în exercitarea fiecărei funcţii, potrivit anexelor nr. 1-7, care fac parte integrantă din prezenta lege. Articolul 2 Salariile de baza pentru funcţiile de conducere şi funcţiile de execuţie de specialitate din Curtea Suprema de Justiţie sunt prevăzute în anexa nr. 1. Articolul 3 Salariile de baza şi indemnizaţiile pentru funcţiile de conducere din Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie şi Ministerul Justiţiei sunt prevăzute în anexa nr. 2. Articolul 4 Salariile funcţiilor de la instanţele judecătoreşti, parchete, notariatele de stat, laboratoarele de criminalistica, Direcţia generală a penitenciarelor şi unităţile acesteia sunt cuprinse în anexele nr. 3-7. Articolul 5 Personalul militar din Ministerul Justiţiei, cu atribuţii în domeniul coordonării activităţii penitenciarelor, precum şi cel din Direcţia generală a penitenciarelor şi unităţile acesteia este salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile militarilor din Ministerul de Interne. Articolul 6 Salariile de baza pentru personalul de execuţie sunt diferenţiate pe funcţii şi, în cadrul fiecărei funcţii, pe grade sau trepte profesionale. Salariile de baza pentru fiecare grad sau treapta sunt stabilite pe 3-4 gradatii. Articolul 7 Salariile de baza pentru personalul de conducere sunt cele corespunzătoare funcţiei de execuţie, gradului sau treptei profesionale şi gradatiei în care este încadrat, la care se adauga o indemnizaţie de conducere, stabilită anual, care face parte din salariul de baza, diferenţiată în raport cu răspunderea funcţiei de conducere îndeplinite, precum şi cu ponderea muncii respective faţă de activitatea de execuţie pe care o realizează. Articolul 8 Pentru rezultate deosebite în activitatea desfăşurată, personalul poate primi un salariu de merit de până la 15%, aplicat la salariul de baza. Salariul de merit face parte din salariul de baza. Persoanele care beneficiază de salariu de merit se stabilesc o dată pe an, de regula după aprobarea bugetului de stat, în raport cu rezultatele obţinute în activitatea desfăşurată. Pentru personalul nou-angajat, salariul de merit se poate acorda după o perioadă de cel puţin 6 luni de la încadrare. Salariul de merit poate fi acordat pentru cel mult 15% din numărul total de posturi prevăzute în statul de funcţii al instituţiei, din care cel puţin două treimi vor fi utilizate pentru funcţiile de execuţie. Articolul 9 Trecerea în gradatia imediat superioară, precum şi stabilirea cuantumului indemnizaţiei de conducere se fac o dată pe an, pentru întreg personalul, de regula după aprobarea bugetului de stat, tinindu-se seama de calităţile personale, concretizate în rezultatele obţinute în activitatea profesională, notate cu calificativul "foarte bine" sau "bine". Vechimea minima necesară pentru trecerea în gradatia imediat superioară este de 2 ani; în mod excepţional, aceasta poate fi redusă până la jumătate. Fac excepţie de la aceste prevederi salariaţii încadraţi ca debutanti sau stagiari, pentru care vechimea minima pentru trecerea în gradatia imediat superioară este de 1 an. Articolul 10 Avansarea personalului de specialitate, în grade sau trepte profesionale, se face prin examen, în condiţiile legii, în raport cu vechimea minima în specialitate, competenţa profesională şi rezultatele obţinute în activitate. Încadrarea la avansare se face în toate cazurile la gradatia 1. Vechimea minima în grad sau treapta profesională pentru avansarea în gradul sau treapta imediat superioară este de cel puţin 3 ani. Fac excepţie de la aceasta prevedere persoanele încadrate în funcţiile prevăzute cu salariu de debutant. În mod excepţional, pentru persoane cu o competenţa profesională deosebită, vechimea minima prevăzută la alin. 2 poate fi redusă până la jumătate, dacă cel în cauza are vechimea minima în specialitate prevăzută de lege pentru funcţia, gradul sau treapta în care se face avansarea. Articolul 11 Activitatea profesională se apreciază anual cu calificativele: "foarte bine", "bine", "satisfăcător" sau "slab". Articolul 12 Persoanele salarizate potrivit prevederilor prezentei legi beneficiază, la funcţia de baza, de un spor de vechime în munca de până la 25%, calculat la salariul de baza, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel: Sporul de vechime în munca se plăteşte cu începere de la 1 al lunii următoare în care s-a împlinit vechimea în munca. Sporul de vechime se ia în calcul la stabilirea pensiei şi a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă. Articolul 13 Personalul din Direcţia generală a penitenciarelor şi unităţile acesteia beneficiază de sporuri pentru activităţi ce solicita o incordare psihică foarte ridicată sau se desfăşoară în condiţii deosebite de muncă. Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor şi condiţiile de acordare sunt prevăzute în anexele nr. 6 şi 7. Articolul 14 Dispoziţiile legale cu privire la premii şi celelalte drepturi de personal, prevăzute pentru personalul din unităţile bugetare, se aplică în mod corespunzător. În cazul în care ordonatorul principal de credite bugetare realizează economii la cheltuielile de personal, se pot acorda premii în cursul anului, în limita de 2% din fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli, personalului care asigură realizarea activităţii ce revenea posturilor din care au provenit economiile. Criteriile de acordare a premiilor se aproba, după caz, de ministrul justiţiei, procurorul general şi preşedintele Curţii Supreme de Justiţie. Articolul 15 Premiul anual poate fi redus sau anulat în cazul salariaţilor care, în cursul anului, au desfăşurat o activitate profesională slabă sau necorespunzătoare, ori au savirsit abateri pentru care au fost sancţionaţi disciplinar. Aceste drepturi se anulează în cazul salariaţilor care au savirsit fapte în legătură cu serviciul, pentru care au fost condamnaţi penal, sau care îi fac necorespunzatori funcţiei pe care o ocupa. Articolul 16 Acordarea sporurilor şi premiilor pentru personalul din organele centrale, prevăzute de prezenta lege, se face în condiţiile stabilite de lege pentru personalul ministerelor şi altor organe centrale. Articolul 17 Pe lângă drepturile de salariu menţionate în prezenta lege, personalul din unităţile menţionate la art. 1 beneficiază şi de drepturile stabilite prin acte normative speciale. Articolul 18 Salarizarea personalului de specialitate auxiliar de la Curtea Suprema de Justiţie şi Parchetul General de pe lângă aceasta este cea prevăzută în anexa nr. 3 pentru personalul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor. Articolul 19 Salarizarea personalului de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei şi Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie se stabileşte prin asimilarea funcţiilor acestuia cu gradele profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, în raport cu vechimea în specialitate şi competenţa profesională, prin ordin al ministrului justiţiei şi, respectiv, al procurorului general. Articolul 20 Salariile de baza pentru funcţiile de conducere şi de execuţie, altele decât cele de specialitate juridică şi auxiliare activităţii de judecată din Curtea Suprema de Justiţie, Ministerul Justiţiei şi Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, sunt cele stabilite pentru ministere şi alte organe centrale. Articolul 21*) Încadrarea judecătorilor la judecătorii şi tribunale, a procurorilor, notarilor, experţilor criminalisti şi executorilor judecătoreşti se face prin ordin al ministrului justiţiei şi, după caz, al procurorului general, iar a celuilalt personal de specialitate din unităţile de justiţie, procuratura şi notariate, de către preşedintele tribunalului, de procurorul şef al procuraturii judeţene sau a municipiului Bucureşti, respectiv de notarul şef al notariatului judeţean sau al municipiului Bucureşti, în condiţiile prezentei legi şi ale legilor de organizare. --------------- Notă ... *) Încadrarea judecătorilor şi procurorilor se va face în condiţiile prevăzute de Legea pentru organizarea judecătorească nr. 92/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 13 iulie 1992. Articolul 22 Judecătorii, procurorii şi notarii se încadrează pe grade profesionale I, II, III, IV şi V. La judecătorii, tribunale şi curţile de apel, precum şi la parchetele de pe lângă aceste instanţe vor fi numiţi judecători, respectiv procurori, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească. Judecătorii şi procurorii stagiari, precum şi notarii debutanti, după promovarea examenului de definitivat, sunt încadraţi în gradul profesional V. Vechimea minima necesară în specialitate este cea stabilită de prezenta lege, cu excepţia prevederilor art. 67 lit. a),
- b)şi
- c)din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească. Articolul 23 Salariile de baza pentru judecătorii de la curţile de apel şi procurorii de la parchetele de pe lângă curţile de apel sunt cele corespunzătoare gradelor profesionale şi gradatiilor la care aceştia sunt încadraţi, majorate cu 5% . Salariile de baza pentru personalul de conducere de la curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea sunt cele corespunzătoare funcţiilor stabilite potrivit alin. 1, la care se adauga indemnizaţia de conducere prevăzută de prezenta lege pentru funcţiile similare de la tribunale şi parchetele de pe lângă tribunale, majorate cu 5% . Salariile de baza pentru procurorii de la Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie sunt cele corespunzătoare gradelor profesionale şi gradatiilor la care aceştia sunt încadraţi, majorate cu 10% . Articolul 24 Magistraţii pensionari pentru limita de vârsta, care sunt reincadrati, beneficiază de salariul corespunzător funcţiei, gradului şi gradatiei stabilite în raport cu vechimea în specialitate. Prevederile alin. 1 se aplică în mod corespunzător notarilor şi experţilor criminalisti. Articolul 25 Încadrarea şi salarizarea experţilor criminalisti se fac pe trei grade profesionale. Articolul 26*) Numirea judecătorilor şi procurorilor în funcţii de conducere la instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă aceste instanţe judeţene, ale municipiului Bucureşti şi locale se face dintre judecătorii şi procurorii de gradul I-IV, în funcţie de calităţile lor profesionale şi organizatorice, prin ordin al ministrului justiţiei şi, respectiv, al procurorului general. ------------- Notă ... *) Numirea în funcţii de conducere se face în condiţiile Legii nr. 92/1992. Articolul 27 Numirea notarilor în funcţii de conducere la notariatele judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi la notariatele locale, se face indiferent de gradul acestora, în funcţie de calităţile lor profesionale, prin ordin al ministrului justiţiei. Judecătorii care sunt încadraţi ca notari pe grade profesionale pot fi numiţi notari şefi din momentul încadrării. Articolul 28 În funcţiile de conducere de la Laboratorul central de expertize criminalistice şi laboratoarele interjudetene vor fi numiţi, prin ordin al ministrului justiţiei, experţi criminalisti, indiferent de grad, desemnaţi în funcţie de calităţile lor profesionale şi organizatorice. Articolul 29 Persoanele numite temporar într-o funcţie de conducere, în cazul în care titularul acesteia lipseşte din instituţie o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice şi nu beneficiază de salariu pe perioada respectiva, primesc, pe lângă salariul de baza al funcţiei, gradului sau treptei profesionale în care sunt încadrate, indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de conducere pe care o preiau. Articolul 30 În unităţile prevăzute la art. 1 pot fi utilizate, în raport cu specificul unor activităţi, şi alte funcţii, cu niveluri de salarizare prevăzute de lege pentru unităţile bugetare. Articolul 31 Personalul de specialitate trimis în străinătate, invitat pe contul organizaţiilor sau altor parteneri externi, pentru acţiuni ştiinţifice, culturale, artistice sau sportive, beneficiază în ţara de drepturile stabilite prin hotărârea Guvernului pentru unităţile bugetare. Pe postul celor trimişi în străinătate, potrivit alin. 1, pentru o perioadă mai mare de o luna, pot fi angajate, pe durata determinata, alte persoane, potrivit legii. Articolul 32 La aplicarea prezentei legi se va proceda la reincadrarea întregului personal pe noile funcţii, grade şi trepte profesionale, precum şi pe gradatii, astfel ca noul salariu sa nu fie inferior salariului tarifar avut. La reincadrare se va ţine seama de competenţa profesională reflectată în rezultatele obţinute până la data reincadrarii, precum şi de nivelul de pregătire al fiecărei persoane. Articolul 33*) În legătură cu modul de aplicare a prevederilor prezentei legi, se pot face contestaţii, după caz, la Colegiul Curţii Supreme de Justiţie, al Ministerului Justiţiei sau al Procuraturii Generale, de către personalul încadrat de aceste organe, în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţa a măsurii. Contestaţiile se soluţionează în termen de 20 de zile. Contestaţiile formulate de personalul încadrat de conducerile tribunalelor şi celorlalte unităţi exterioare ale Ministerului Justiţiei sau ale procuraturilor judeţene şi a municipiului Bucureşti se pot adresa comisiilor constituite în acest scop de Ministerul Justiţiei şi Procuratura Generală; prevederile alin. 1 se aplică în mod corespunzător. ---------------- Notă ... *) De la data de 1 iulie 1993 Procuratura Generală devine Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, iar procuraturile judeţene şi a municipiului Bucureşti, parchete pe lângă tribunale. Articolul 34 Salariile din prezenta lege sunt brute şi impozabile în condiţiile legii. Acestea vor fi actualizate ţinând seama de indexarile acordate în conformitate cu prevederile hotărârilor Guvernului adoptate după 1 ianuarie 1993. Articolul 35*) Statele de personal ale unităţilor exterioare subordonate Ministerului Justiţiei şi Parchetului General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie se aproba de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor. Statele de funcţii pentru aceste unităţi se aproba de Ministerul Justiţiei şi, respectiv, Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie. Statul de funcţii al Curţii Supreme de Justiţie, întocmit potrivit prevederilor legale, se aproba de Colegiul permanent al Curţii. Statele de funcţii se întocmesc în limita posturilor aprobate, potrivit legii. ------------------ Notă ... *) Competenţa de aprobare a statelor de personal şi a statelor de funcţii pentru instanţele judecătoreşti şi pentru parchete este cea prevăzută la art. 125 alin. 2 din Legea nr. 92/1992. Articolul 36 Dispoziţiile prezentei legi intră în vigoare la data de 1 aprilie 1991*), data la care rămân valabile reglementările privind salarizarea în vigoare la 1 martie 1991. Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Legea nr. 14/1990 privind salarizarea membrilor Curţii Supreme de Justiţie şi a aparatului acesteia, Decretul-lege nr. 140/1990 privind încadrarea şi salarizarea personalului din unităţile de justiţie şi procuratura, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 987/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, precum şi orice alte dispoziţii contrare. ----------------- Notă ... *) Potrivit art. III din Legea nr. 55/1993, salariile şi celelalte drepturi prevăzute de legea sus-menţionată se acordă începând cu luna iulie 1993. Anexa 1 SALARIILE DE BAZA pentru funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate din Curtea Suprema de Justiţie Anexa 2 SALARIILE DE BAZA ŞI INDEMNIZAŢIILE pentru funcţiile de conducere din Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie şi Ministerul Justiţiei Anexa 3 INSTANŢE JUDECĂTOREŞTI ŞI PARCHETE Salariile de baza pentru funcţiile de specialitate NOTĂ:
- a)Salariile prevăzute la nr. crt. 1-5 se aplică şi personalului didactic şi experţilor, cu studii superioare juridice, de la Institutul Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Magistraţilor. ...
- b)Judecătorii şi procurorii stagiari pot fi trecuţi de la gradatia 1 la gradatia 2 după trecerea unei perioade de 1 an, cu îndeplinirea şi a celorlalte condiţii prevăzute de lege pentru acordarea gradatiei superioare. ...
- c)La numirea în funcţie şi stabilirea treptei profesionale pentru grefier pot fi luate în considerare perioadele lucrate în funcţii economice şi administrative şi, în acest caz, vechimea minima în specialitate, prevăzută în anexa, se majorează cu 3 ani. ...
- d)Procurorii care efectuează activitate de urmărire penală proprie beneficiază de un spor de 6% calculat la salariul de baza. ... Anexa 4 NOTARIATE DE STAT Salariile de baza pentru funcţiile de specialitate NOTĂ: Funcţia de secretar şef se poate folosi la notariatele de stat judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi la notariatele locale cu volum mare de activitate, stabilite de Ministerul Justiţiei. În funcţia de secretar şef pot fi încadraţi numai secretari treapta I-III, ţinând seama de calităţile lor profesionale şi organizatorice. Anexa 5*) LABORATOARE DE CRIMINALISTICA Salariile de baza pentru funcţiile de specialitate Notă ... *) Anexa nr. 5 a fost modificată şi completată prin Legea nr. 60/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 29 iunie 1992. NOTĂ: La numirea în funcţie şi stabilirea treptei profesionale pentru tehnician criminalist pot fi luate în considerare şi perioadele lucrate în funcţii de tehnician în alte sectoare de activitate şi, în acest caz, vechimea minima în specialitate, prevăzută în anexa, se majorează cu 3 ani. Anexa 6 SALARIZAREA personalului civil din Direcţia generală a penitenciarelor şi unităţilor acesteia 1. Personalul civil din Direcţia generală a penitenciarelor este salarizat în condiţiile prevăzute de lege pentru aparatul ministerelor şi celorlalte organe centrale de stat. Personalul civil din unităţile exterioare ale Direcţiei generale a penitenciarelor este salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile în unităţile bugetare. 2. Salarizarea funcţiilor de specialitate specifice din Direcţia generală a penitenciarelor şi unităţile acesteia se face prin asimilare cu funcţiile de specialitate din aparatul ministerelor şi altor organe centrale şi, respectiv, din unităţile bugetare. 3. Personalul civil din Direcţia generală a penitenciarelor şi din unităţile acesteia beneficiază de o majorare a salariului de baza cu până la 25% . Aceasta majorare face parte din salariul de baza. 4. Personalul didactic şi auxiliar didactic, precum şi personalul medico-sanitar din unităţile subordonate Direcţiei generale a penitenciarelor beneficiază de o majorare a salariului de baza cu până la 30% . 5. Personalul civil din Penitenciarul Poarta Alba şi Secţia Chilia Veche, din subordinea Penitenciarului Tulcea, beneficiază în continuare de indemnizaţia de 20% la salariul de baza, pentru prestarea serviciului în dispozitiv permanent de lupta. 6. Acordarea drepturilor prevăzute la pct. 4 şi 5 nu exclude majorarea salariului de baza stabilit la pct. 3. Anexa 7 SPORURI la solda personalului militar din unităţile Direcţiei generale a penitenciarelor din subordinea Ministerului Justiţiei 1. Personalul militar care, pentru îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin, prestează cel puţin jumătate din timpul normal de lucru în timpul nopţii, are dreptul la un spor pentru munca de noapte de 25%, care se calculează la solda de baza. 2. Subofiterii care asigura paza şi supravegherea detinutilor, retinutilor, arestatilor preventiv şi sanctionatilor cu închisoare contravenţională, precum şi minorilor internati în penitenciare, şcoli speciale de muncă şi reeducare, spitale penitenciare, în secţii (ateliere) de producţie, puncte de lucru sau în mijloace de transport au dreptul - pe timpul efectiv prestat în astfel de condiţii - la o indemnizaţie pentru paza şi supraveghere de 5% din solda de baza. Indemnizaţia de paza şi supraveghere se ia în calcul la stabilirea pensiei militare de stat şi a pensiei suplimentare. 3. Subofiterii de penitenciare care asigura, minimum 10 ore pe zi, paza detinutilor care muncesc, cărora nu li se poate compensa timpul prestat suplimentar cu timp liber corespunzător, au dreptul la o indemnizaţie de 5-15% din solda de baza, care se stabileşte prin ordin al ministrului justiţiei. Pe timpul cat beneficiază de indemnizaţia prevăzută la alin. 1, subofiterii nu vor primi indemnizaţia prevăzută la pct. 2 pentru paza şi supravegherea detinutilor. 4. Subofiterii prevăzuţi la pct. 3, care aduc o contribuţie deosebită la realizarea şi depăşirea planului de venituri al unităţii, pot fi recompensati, la propunerea comandantilor de penitenciare, dintr-un fond de 0,5% calculat la fondul de salarii al subofiţerilor de penitenciare, care se constituie la dispoziţia Ministerului Justiţiei pentru Direcţia generală a penitenciarelor. 5. Subofiterii care au în primire cai sau câini de serviciu au dreptul, pe perioada respectiva, la o indemnizaţie de 5% din solda de baza. -----------------------