← România

HOTĂRÂRE nr. 812 din 15 iulie 2009

HOTĂRÂRE nr. 812 din 15 iulie 2009 privind aprobarea unor modificări şi completări în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 12 august 2009 În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă scoaterea bunurilor din domeniul public al statului, cuprinse în anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, având datele de identificare prevăzute în anexele nr. 2, 3 şi 8, în scopul corectării erorilor materiale produse cu ocazia operării modificărilor intervenite în perioadele anterioare. Articolul 2 Se aprobă scoaterea bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 4, ca urmare a trecerii acestora în domeniul privat al statului, potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 3 Se aprobă scoaterea din inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a bunurilor având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 5, ca urmare a schimbării titularului dreptului de administrare. Articolul 4 Se aprobă scoaterea bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 6, ca urmare a retrocedării acestora în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 5 Se aprobă modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 prin scoaterea bunurilor din inventarul centralizat al Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 9, ca urmare a reorganizării instituţiei militare. Articolul 6 Se aprobă modificarea datelor de identificare ale bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 7, ca urmare a schimbării indicativelor numerice ale acestora. Articolul 7 Se aprobă înscrierea bunurilor având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 10 în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale. Articolul 8 Anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1. Articolul 9 Anexele nr. 1-10*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre. --------- Notă ... *) Anexele nr. 1-10 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- p. Ministrul apărării naţionale, Viorel Oancea, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea Bucureşti, 15 iulie 2009. Nr. 812. -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.