PROCEDURĂ din 28 noiembrie 2003 de desemnare a organizaţiilor de stat şi a organizaţiilor cu caracter caritabil sau filantropic care importă bunuri ce sunt destinate atât utilizării exclusiv pentru nevoile lor de funcţionare, cât şi pentru realizarea obiectivelor caritabile sau filantropice pe care le urmăresc Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 866 din 5 decembrie 2003 Articolul 1 Potrivit prevederilor atr. 69 din Ordonanţa Guvernului nr. 59/2003 sunt scutite de la plata drepturilor de import, atât timp cât nu dau ocazia unor abuzuri sau distorsiuni majore ale concurenţei:
- a)bunurile de primă necesitate importate de organizaţiile de stat sau de alte organizaţii cu caracter caritabil ori filantropic desemnate de Ministerul Finanţelor Publice, cu scopul de a fi distribuite gratuit persoanelor nevoiaşe; ...
- b)bunurile de orice natură trimise cu titlu gratuit de o persoană sau de o organizaţie stabilită în afara României şi fără scop comercial din partea expeditorului către organizaţii de stat sau alte organizaţii cu caracter caritabil ori filantropic desemnate de Ministerul Finanţelor Publice, în vederea creşterii fondurilor colectate în cursul manifestărilor caritabile ocazionale, organizate în beneficiul persoanelor nevoiaşe; ...
- c)echipamentele şi materialele de birou trimise cu titlu gratuit de o persoană sau de o organizaţie stabilită în afara României şi fără scop comercial din partea expeditorului către organizaţii cu caracter caritabil ori filantropic desemnate de Ministerul Finanţelor Publice, în vederea utilizării exclusiv pentru nevoile lor de funcţionare şi realizare a obiectivelor caritabile ori filantropice pe care le urmăresc. ... Articolul 2
(1)În aplicarea prevederilor art. 1, prin bunuri de primă necesitate se înţelege bunuri indispensabile satisfacerii nevoilor imediate ale persoanelor, cum ar fi produsele alimentare, medicamentele, îmbrăcămintea şi lenjeria de pat. ...
(2)Organizaţiile de stat care pot fi desemnate potrivit prezentei proceduri vor avea în atribuţii desfăşurarea de acţiuni cu scop caritabil sau filantropic. ... Articolul 3
(1)În vederea desemnării organizaţiilor de stat şi a organizaţiilor cu caracter caritabil sau filantropic, în cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi ale administraţiilor finanţelor publice ale sectoarelor municipiului Bucureşti se constituie câte o comisie formată din: ... - preşedinte - director executiv al direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau şef al administraţiei finanţelor publice de sector; - membru - director adjunct executiv cu atribuţii în colectarea şi administrarea veniturilor statului sau şef administraţie adjunct al administraţiei finanţelor publice de sector; - membru - şef serviciu/birou juridic.
(2)Secretariatul comisiei este asigurat de un expert din cadrul serviciului cu atribuţii în colectarea şi administrarea veniturilor statului. ... Articolul 4
(1)Documentaţia necesară, în baza căreia se efectuează desemnarea, cuprinde următoarele: ...
- a)cererea adresată direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau administraţiilor finanţelor publice de sector, semnată de reprezentantul legal al solicitantului, în care se vor menţiona denumirea, sediul social, obiectul de activitate, codul fiscal şi scopul concret pentru care se solicită desemnarea; ...
- b)actul de înfiinţare (copie); ...
- c)statutul organizaţiei (copie); ...
- d)codul fiscal (copie); ...
- e)referatul administraţiei finanţelor publice în a cărei rază teritorială îşi are sediul solicitantul, din care să rezulte dacă organizaţia în cauză a respectat disciplina financiară, respectiv că a achitat obligaţiile fiscale şi că a depus în termen declaraţiile aferente. ...
(2)Comisia va analiza documentele depuse şi va decide asupra desemnării persoanei juridice solicitante. Decizia luată de comisie, întocmită după modelul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta procedură, va fi semnată de preşedintele comisiei şi va fi comunicată solicitantului în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării documentaţiei la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi la administraţiile finanţelor publice ale sectoarelor municipiului Bucureşti. ...
(3)În caz de respingere a cererilor prezentate, se vor preciza motivele care au stat la baza acestei decizii. ... Articolul 5 Desemnarea se face numai pentru următoarele domenii înscrise în actul de înfiinţare al organizaţiei: servicii sociale, sănătate, filantropie şi voluntariat, precum şi pentru echipamentele şi materialele de birou prevăzute la art. 69 alin.
(1)lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 59/2003. Articolul 6 Persoanele juridice desemnate vor transmite anual la Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia generală de politici şi legislaţie privind veniturile bugetului general consolidat şi la direcţia generală a finanţelor publice, respectiv administraţia finanţelor publice a sectorului care a eliberat decizia de desemnare un raport privind activitatea desfăşurată în baza desemnării, respectiv structura şi cantitatea bunurilor importate, precum şi destinaţia acestora. Articolul 7 În situaţia nerespectării prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 59/2003, organizaţiilor de stat şi organizaţiilor cu caracter caritabil sau filantropic li se anulează documentul de desemnare, de către aceeaşi autoritate care l-a eliberat, încasându-se totodată drepturile de import aferente operaţiunilor care au fost efectuate cu încălcarea reglementărilor legale în vigoare. Articolul 8 Organele teritoriale de control fiscal vor efectua verificări la organizaţiile desemnate, cel puţin o dată pe an, asupra modului în care sunt respectate prevederile legale în vigoare. Anexa ----- la procedură ------------ MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului ........... Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului ................ DECIZIA Nr. ... din .... În conformitate cu prevederile art. 69 alin.
(1)lit. a),
- b)şi
- c)din Ordonanţa Guvernului nr. 59/2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale şi ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.164/2003, pe baza documentaţiei depuse şi înregistrate sub nr. ....., organizaţia ....., cu sediul social în localitatea ....., str. .... nr. ...., cod fiscal ..., este desemnată să desfăşoare activitate de import în condiţiile art. 69 alin.
(1)lit. a),
- b)şi
- c)din Ordonanţa Guvernului nr. 59/2003. Director executiv, ................. ---------------