ORDIN nr. 69 din 30 martie 2006 privind preţul de valorificare al gazelor naturale noi din producţia internă pentru perioada 1 martie 2006 - 31 decembrie 2006 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 7 aprilie 2006 În temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 738/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Comerţului, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 756/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, ministrul economiei şi comerţului şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emit următorul ordin: Articolul 1
(1)Pentru perioada 1 martie 2006 - 31 decembrie 2006 valorificarea gazelor naturale noi din producţia internă se va face la un preţ maxim determinat după formula: ... Preţ producţie internă + 10 USD/1.000 mc.
(2)Preţul de valorificare prevăzut la alin.
(1)cuprinde redevenţa, impozitul pe gaze naturale şi, după caz, până la reactualizarea acordurilor petroliere, taxa de exploatare. ... Articolul 2 Preţul în lei al gazelor naturale noi din producţia internă se va determina aplicându-se la preţul gazelor noi, calculat în conformitate cu art. 1, cursul leu/USD valabil pentru data plăţii aferente facturilor emise. Articolul 3 Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului economiei şi comerţului nr. 76/2006 privind preţul mediu ponderat al gazelor naturale achiziţionate din import, aplicabil pentru trimestrul I 2006 la valorificarea gazelor naturale noi din producţia internă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 2 martie 2006, şi art. 3 şi 4 din Ordinul ministrului industriei şi resurselor şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 49/14/2003 privind valorificarea cantităţilor de gaze naturale noi din producţia internă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 26 februarie 2003, cu modificările ulterioare. Articolul 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul economiei şi comerţului, Codruţ Ioan Şereş Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Gheorghe Buliga ---------------