← România

HOTĂRÂRE nr. 1.319 din 27 septembrie 2006

HOTĂRÂRE nr. 1.319 din 27 septembrie 2006 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, pentru unele judeţe Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 818 din 4 octombrie 2006 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin.

(2)şi
(3)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 11 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2006, cu suma de 3.000 mii lei, pentru judeţele înscrise în anexă, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, şi alocarea acesteia bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pentru finanţarea unor obiective de investiţii în vederea dotării cu surse neconvenţionale de producere a energiei termice în şcoli şi unităţi sanitare, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare a sumelor alocate potrivit prevederilor art. 1, în conformitate cu dispoziţiile legale. Articolul 3 Ministerul Administraţiei şi Internelor va coordona metodologic acţiunea de punere în aplicare a prezentei hotărâri. Articolul 4 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat pe anul 2006. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 27 septembrie 2006. Nr. 1.319. Anexa REPARTIZAREA pe unităţi administrativ-teritoriale a sumei alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, pentru unele judeţe --------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.