DECIZIE nr. 477 din 8 iunie 2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 89 din Codul de procedură penal Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 581 din 5 iulie 2006 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 89 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Sorin Matei în Dosarul nr. 12.829/1/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat este în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 1 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 12.829/1/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 89 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Sorin Matei. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin.
(3)privind dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 11 şi 20, cu trimitere la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin aceea că "preluarea automată în calitate de mijloc de probă a înscrisurilor extrajudiciare într-o procedură penală în curs aduce atingere dreptului acuzatului la un proces echitabil". Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece înscrisurile care contribuie la aflarea adevărului în cauză sunt administrate în mod nemijlocit în faţa instanţei, potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură penală, astfel că textul de lege criticat nu vizează modul în care au fost obţinute acestea. Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, fiind conforme atât dispoziţiilor art. 11, 20 şi ale art. 21 alin.
(3)din Constituţie, cât şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2)şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 89 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: "Înscrisurile pot servi ca mijloace de probă, dacă în conţinutul lor se arată fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului." În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin.
(3)privind dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 11 referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, pot constitui mijloc de probă în procesul penal acele înscrisuri care cuprind o relatare, o referire, o menţiune de natură să procure o informaţie sau vreun element cu privire la fapte ori împrejurări care pot servi la aflarea adevărului într-o cauză penală. Sunt deci mijloace de probă scrise înscrisurile care prin conţinutul lor pot releva elemente ce servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o, la cunoaşterea împrejurărilor care au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei penale.Înscrisurile care intră astfel în categoria mijloacelor de probă scrise sunt în genere acele înscrisuri care dovedesc stări, situaţii, raporturi juridice anterioare infracţiunii, dar care privesc existenţa acesteia sau calificarea ei. Sunt, de asemenea, mijloace de probă scrise înscrisurile care conţin o informaţie, o recunoaştere, o relatare cu privire la făptuitor, la faptă sau la împrejurările comiterii acesteia. Când în faţa organelor judiciare se prezintă un înscris, acestea trebuie să verifice autenticitatea înscrisului, fie prin ascultarea persoanei de la care se pretinde că provine actul, fie prin alte mijloace de probă. După verificarea autenticităţii, organele judiciare vor cerceta conţinutul înscrisului şi valoarea lui probatorie. Drept urmare, înscrisurile îndeplinesc funcţia de a procura organelor judiciare elementele de cunoaştere necesare aflării adevărului şi soluţionării corecte a cauzei penale. Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 89 din Codul de procedură penală în raport cu prevederile constituţionale ale art. 21 alin.
(3)privind dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 11 şi 20, cu trimitere la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece dreptul învinuitului sau inculpatului de a propune probe şi de a cere administrarea lor se păstrează în tot cursul procesului penal, precum şi în cursul judecăţii, când acesta poate să solicite respingerea probelor cerute de procuror şi de părţi, ca o consecinţă a dreptului său de a-şi susţine nevinovăţia. Mai mult, în faza de judecată, probele sunt percepute nemijlocit cu participarea activă a părţilor şi a procurorului, sunt completate şi discutate în contradictoriu. Cu ocazia deliberării, instanţa de judecată este cea care face aprecierea definitivă a probelor care, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. 2 teza întâi, nu au o valoare mai dinainte stabilită. Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 alin.
(1)şi
(6)din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 89 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Sorin Matei în Dosarul nr. 12.829/1/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iunie 2006. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Florentina Geangu ------------------