DECIZIE nr. 72 din 20 aprilie 2000

(2), teza întâi din Constituţie, care prevăd ca: "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular", deoarece acest text creează o diferentiere între proprietatea privată a statului şi proprietatea privată aparţinând altor subiecte de drept. De asemenea, arata ca din textul criticat rezultă o vădită discrepanta între modul de ocrotire juridică a proprietăţii a doua societăţi comerciale, la care o persoană ar putea funcţiona, limitand totodată sfera activităţilor comerciale pe care un angajat le-ar putea desfăşura la fiecare dintre cele doua societăţi, fără a deveni susceptibil ca se face vinovat de comiterea infracţiunii incriminate prin acest text de lege. Autorul excepţiei considera ca norma legală ce face obiectul excepţiei încalcă flagrant dispoziţiile art. 41 alin.

(2), teza întâi din Constituţie şi prin faptul ca generează diferenţe de tratament juridic între doua societăţi comerciale, indiferent de natura activităţii pe care acestea o desfăşoară sau de proprietarul lor. În concluzie solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Apărătorul lui Vasile Militaru susţine motivele de neconstituţionalitate formulate de apărătorul lui Corneliu Stegaru. Reprezentantul Ministerului Public arata ca autorul excepţiei, după ce face o analiza a textului criticat sub raportul elementelor constitutive ale infracţiunii, ajunge la concluzia ca acesta ar fi contrar dispoziţiilor art. 41 alin.

(2), teza întâi din Constituţie. Aceasta concluzie nu este însă corecta, deoarece, atunci când activităţile comerciale sunt exercitate cu buna-credinţa, nu se pune problema ca fondatorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal, care desfăşoară activităţi pentru doua societăţi comerciale ce fac afaceri între ele, sa răspundă în vreun fel pentru exercitarea atribuţiilor lor în aceste societăţi. Numai în situaţiile în care persoanele menţionate folosesc cu rea-credinţa bunurile sau creditul de care se bucura societăţile comerciale în folosul propriu sau al altor societăţi comerciale, textul criticat prevede sancţionarea penală a acestora. Acest fapt nu contravine însă dispoziţiilor art. 41 alin.

(2), teza întâi din Constituţie, care se referă la apărarea în mod egal a proprietăţii private, indiferent de titular. În concluzie, solicita respingerea excepţiei ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 6 octombrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 7.840/1999, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 pct. 5 devenit art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, excepţie ridicată de Corneliu Stegaru, Ştefan Tache şi Vasile Militaru. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin ca fapta incriminata consta în folosirea unui bun sau a creditului de care se bucura o societate comercială într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu al făptuitorului ori pentru a favoriza o alta societate comercială în care el are interese direct sau indirect. De asemenea, autorii excepţiei mai arata ca, întrucât textul nu este clar, rămâne de stabilit în ce se poate concretiza acţiunea de folosire a unui bun al unei societăţi comerciale sau creditului de care se bucura aceasta, din moment ce este exclusa dispoziţia asupra bunurilor sau creditului. De aceea, s-ar putea crede ca este vorba de împrumuturi, închirieri sau constituire de garanţii. Se mai arata ca, în ceea ce priveşte subiectul activ nemijlocit al acestei infracţiuni, acesta este calificat, neputând fi decât administratorul, directorul sau, eventual, lichidatorul unei societăţi comerciale ale carei bunuri sau credit sunt folosite. Autorii excepţiei considera ca aceasta restrangere a sferei subiectilor activi ai infracţiunii este nejustificată şi conduce la concluzia ca art. 194 pct. 5, devenit în numerotarea din legea republicată art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, este neconstitutional. Textul de lege criticat mai cuprinde cerinţele esenţiale ca folosirea patrimoniului sau creditului să fie realizată cu "rea-credinţa" şi să fie facuta într-un scop contrar intereselor societăţii, în folosul propriu al făptuitorului sau pentru a favoriza alta societate comercială în care făptuitorul este interesat, direct sau indirect. Referindu-se la aceasta ultima cerinţa, autorul excepţiei considera ca textul de lege criticat încalcă prevederile art. 41 alin. 2, teza întâi din Constituţie, care prevede că "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular". De asemenea, se mai arata ca textul legii nu este explicit, nu arata în ce consta favorizarea unei alte societăţi comerciale, în care făptuitorul este interesat, şi de aceea este greu de stabilit când exista infracţiunea prevăzută la art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, şi când infracţiunea de concurenta neloială prevăzută la art. 301 din Codul penal. Singurul indiciu este oferit de termenul "folosire" înţeles ca unul dintre cele 3 atribute ale dreptului de proprietate, ceea ce înseamnă ca făptuitorul procedează la scoaterea temporară din patrimoniul societăţii a unor valori, timp în care societatea proprietara este lipsită de atributul folosinţei. În final, autorii excepţiei susţin ca, din modul în care este reglementată infracţiunea prevăzută la art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, rezultă o vădită discrepanta între modul de ocrotire juridică a proprietăţii a doua societăţi comerciale, la care o persoană ar putea activa, limitand astfel sfera activităţilor concrete pe care un angajat le-ar putea desfăşura la aceste societăţi, fără a deveni susceptibil ca se face vinovat de comiterea menţionatei infracţiuni. Având în vedere aceste motive, autorii excepţiei ajung la concluzia ca textul în discuţie încalcă dispoziţiile art. 41 alin.

(2), teza întâi din Constituţie, prin faptul ca generează diferenţe de tratament juridic între doua societăţi comerciale, indiferent de natura activităţii pe care acestea o desfăşoară. În consecinţa, ei solicita admiterea excepţiei şi constatarea ca fiind neconstitutional a textului de lege criticat. Judecătoria Buftea, exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, arata ca aceasta este neîntemeiată. Se mai arata ca autorii excepţiei, în cea mai mare parte, nu fac referire la art. 41 alin.

(2), teza întâi din Constituţie, care prevede că "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular". Argumentele folosite în motivarea excepţiei, referitoare la o presupusa discrepanta între modul de ocrotire juridică a proprietăţii a doua societăţi comerciale, la care aceeaşi persoana ar putea activa, limitand astfel sfera activităţilor concrete pe care un angajat le-ar putea desfăşura la aceste societăţi, nu justifica critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată. Potrivit art. 24 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În motivarea acestui punct de vedere se arata ca legiuitorul român a considerat necesară sancţionarea ca infracţiune a faptei administratorului, directorului, directorului executiv sau reprezentantului legal al societăţii comerciale care foloseşte cu rea-credinţa bunurile sau creditul de care se bucura o societate comercială, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o alta societate în care el are interes direct sau indirect. Scopul incriminării este sancţionarea comportamentului neloial al acelor funcţionari ai societăţilor comerciale, care, abuzand de încrederea acordată de adunarea generală a acţionarilor, folosesc în interes propriu sau al altor agenţi economici, la care au interes, un bun sau creditul de care se bucura societatea comercială pe care o reprezintă. Prin aceasta sancţionare s-a urmărit protejarea concurentei loiale, în conformitate cu art. 134 alin.

(2)lit.

1. a)din Constituţie. Se mai arata ca ocrotirea egala a proprietăţii, invocată de autorul excepţiei, nu se poate întoarce printr-o interpretare larga împotriva esentei care a stat la baza formulării sale, prin cauzarea de prejudicii societăţii comerciale la care persoanele deţin o funcţie de conducere sau de reprezentare. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, susţinerile autorilor excepţiei, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit.
2. c)din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin.

(1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Curtea a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, text care, în numerotarea din legea republicată, a devenit art. 266 pct. 2, care prevede că "Se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societăţii, care: [...] 2. foloseşte, cu rea-credinţa, bunuri sau creditul de care se bucura societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o alta societate în care are interese direct sau indirect". Textul art. 41 alin.

(2)fraza întâi din Constituţie, considerat de autorii excepţiei ca a fost încălcat, are următorul cuprins: "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular." Examinând critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 pct. 5 devenit art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, raportate la art. 41 alin.

(2), teza întâi din Constituţie, Curtea constata ca prin incriminarea şi pedepsirea celor care, abuzand de încrederea ce li s-a acordat de conducerea unei societăţi comerciale, folosesc bunurile sau creditul de care se bucura aceasta împotriva intereselor ei, legea înţelege sa apere societăţile comerciale, proprietatea acestora. Incriminarea în discuţie are ca scop şi prevenirea faptelor de concurenta neloială, expresie a obligaţiei statului de a asigura protecţia concurentei loiale. Din examinarea textului de lege în discuţie, Curtea nu poate retine ca au fost incalcate dispoziţiile art. 41 alin.

(2)din Constituţie şi de aceea excepţia de neconstituţionalitate este, sub acest aspect, neîntemeiată şi urmează să fie respinsă. Curtea mai constata ca scopul incriminării şi sanctionarii comportamentului neloial şi abuziv al fondatorului, administratorului, directorului, directorului executiv sau al reprezentantului legal al societăţii comerciale este ocrotirea patrimoniului societăţilor comerciale, indiferent de forma lor de organizare, împotriva faptelor nelegale ale celor menţionaţi. Aceştia, abuzand de însărcinarea primită din partea adunării generale a acţionarilor şi de încrederea cu care au fost investiti, folosesc, sub o formă sau alta, patrimoniul ori creditul societăţii comerciale în scopuri potrivnice acesteia, în interesul lor personal sau al altor societăţi comerciale la care au interes, direct sau indirect, în sensul că sunt - ei înşişi sau rude ori apropiati ai lor - acţionari, asociaţi, membri ai organelor de conducere, salariaţi etc. la aceste societăţi. Aceasta comportare reprezintă o formă de abuz de încredere în dăuna societăţii comerciale pe care o conduc, administrează sau reprezintă, fapta care nu este prevăzută în Codul penal, ci în legea specială. De asemenea, Curtea constata ca prin incriminarea faptelor menţionate, legiuitorul a urmărit, totodată, prevenirea şi reprimarea concurentei neloiale, conformându-se astfel prevederilor art. 134 alin.

(2)lit. a) din Constituţie, care are următorul conţinut: "

(2)Statul trebuie să asigure:

1. a)libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie." Or, tocmai o astfel de concurenta neloială se poate materializa prin oferirea serviciilor de către salariatul unui comerciant altui comerciant ori acceptarea unei asemenea oferte; deturnarea clientului unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu aceasta clientela în cadrul funcţiei deţinute la acel comerciant, cu atât mai mult dacă funcţia se menţine încă. Pentru prevenirea ivirii unor astfel de situaţii legea interzice funcţionarea concomitenta în mai mult de trei consilii de administraţie, respectiv funcţionarea fără avizul consiliului de administraţie în calitate de administratori, membri în comitetul de direcţie, cenzori sau asociaţi cu răspundere nelimitată în societăţile concurente sau având acelaşi obiect ori exercitarea aceluiaşi comerţ sau a unuia concurent, pe cont propriu sau pe seama unei alte persoane. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit.
2. c)şi al art. 145 alin.

(2)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin.

(1)lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, excepţie ridicată de Corneliu Stegaru, Ştefan Tache şi Vasile Militaru în Dosarul nr. 7.840/1997 al Judecătoriei Buftea. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 aprilie 2000. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Laurentiu Cristescu -----