DECRET nr. 1.242 din 6 noiembrie 2006 privind acordarea unei graţieri individuale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 8 noiembrie 2006 În temeiul prevederilor art. 94 lit. d) şi ale art. 100 din
Constituţia României, republicată, Preşedintele României decretează: Articolul UNIC Se graţiază domnul Mezea Radu Cristian, născut la data de 30 iunie 1978 în Arad, judeţul Arad, fiul lui Radu Nicolae şi Ana, pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea, în concurs, a infracţiunilor de vânzare, distribuire şi livrare de droguri de mare risc, în forma continuată, prevăzută de art. 2 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 143/2000, precum şi a infracţiunii de consum ilicit de droguri şi deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului, prevăzută de art. 4 din acelaşi act normativ, dispusă prin Sentinţa penală nr. 281 din 7 octombrie 2003 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 29 din 22 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă prin Decizia nr. 3.340 din 17 iunie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI TRAIAN BĂSESCU În temeiul art. 100 alin.
(2)din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Bucureşti, 6 noiembrie 2006. Nr. 1.242. ----